Confruntarea dintre poliţist şi mama fetiţei dispărute

Andreea Simon avea 9 ani şi-a dispărut din Miercurea Ciuc în seara zilei de 15 decembrie 2005. Încă din primele zile de anchetă, pe lista celor suspectaţi că ar putea avea legătură cu dispariţia fetiţei figura şi un poliţist. Apărea pe listingul telefoanelor  apelate de mama fetiţei şi fusese localizat, prin declaraţii de martori, în zona şi la momentul dispariţiei. Cazul de la Miercurea Ciuc venea imediat după cazul de la Iaşi, unde conducerea inspectoratului de poliţie fusese demisă, pentru grave abateri în anchetă. Larisa Chelaru (8 ani) fusese răpită şi ucisă pe 18 octombrie 2005, iar cadavrul ei a fost ascuns, până pe 29 decembrie 2005, în subsolul blocului pe care poliţiştii uitaseră să-l verifice. După povestea de la Iaşi, toată poliţia română şi-a scuipat în sân, de frică. În ianuarie 2006, Ioana Munteanu, mama Andreeei Simon, recunoaşte că Burcuţă Tiberiu, poliţistul suspectat, i-a fost prieten intim. Se configura astfel şi un posibil mobil. Cazul de la Harghita se anunţa a fi mai grav decât cel de la Iaşi. Din dorinţa de a proteja imaginea poliţiei, superiorii l-au protejat, la grămadă, şi pe cel suspectat. Au preferat, ani de zile, să facă publice ipoteze neverosimile, să fie chiar acuzaţi de lipsă de profesionalism şi să se facă de râs, decât să spună: "avem o veste bună şi una rea. Vestea bună e că există un suspect principal, vestea rea e că el e poliţist”... Meseria pe care o ai nu-ţi garantează calitatea umană. Mai ales dacă ajungi să practici acea meserie pe rute ocolitoare. Aşa cum nici greşelile individuale nu pot arunca stigmatul asupra unei întregi bresle. Decât dacă breasla, plătită să descopere adevărul, îl acoperă, pentru că pune mai mult preţ pe mândrie decât pe el.  

Simon Andreea era o fetiţă de 9 ani care abia învăţa tabla înmulţirii. Într-un oracol necompletat, scrisese caligrafic: "iubirea pentru mine este un băiat care se numeşte Lori”. Pe atunci, Lori, un coleg de şcoală şi de joacă, avea 11 ani. Andreea aflase de iubirea dintre o fată şi un băiat din telenovele. Mama o certa că se uită la ele. Şi-i ţinea predici, pe un ton ridicat, când o prindea că-şi aruncă hainele murdare înapoi, în şifonier. Când a plecat de acasă, în seara aceea geroasă de decembrie, Andreea şi-a lăsat pe-un colţ de masă batonul de ciocolată abia început. Se întorcea înapoi, să-l termine. Se întorcea la mama pe care o pupa de fiecare dată când pleca sau venea de la şcoală, se întorcea la tăl ei vitreg, care-o alinta "răţuşca”,  la surioara ei, Eliza, care nici nu împlinise doi ani. Se întorcea la examenul pentru centura de karate, de a doua zi, la tabla înmulţirii, la pomul de Crăciun şi la vacanţa de iarnă, de la bunicii din Palanca. Nu s-a mai întors niciodată. Pe ultimul ei drum de la magazin spre casă, i-a spus "săru'mâna” celui învinuit astăzi că a ucis-o. Şi-a cărat singură sacoşa cu patru litri de apă minerală şi-a mers, cu capul descoperit şi cu mâna îngheţată pe baiere, grăbită, să nu întârzie acasă. A mers crezând, curată, naivă, având încredere. În ultima ei vară primise prima împărtăşanie.

După nouă luni de la dispariţie, Tiberiu Burcuţă recunoaşte că s-a întâlnit cu Andreea în seara dispariţiei. Îi povesteşte mamei, o minte că fetiţa a fost răpită cu o maşină, iar femeia dezvăluie totul anchetatorilor. În cinci ani de zile, povestea despre ultimul drum al Andreei se modifică de la o declaraţie la alta, până când, în februarie 2010, Burcuţă ajunge să susţină că nu i-ar fi povestit niciodată Ioanei că s-a întâlnit cu fiica ei, ci că doar i-ar fi spus că "în situaţia în care i s-ar fi întâmplat ceva fetiţei, acest incident cred că a avut loc la 15-20 metri de mine, la intersecţia aleilor (n.r. - una ducea spre blocul unde locuia Andreea, cealaltă - spre blocul unde locuia el)”. Ioana a bănuit că Burcuţă i-ar fi luat fata ca să se răzbune pe ea. Acum, el etichetează relaţia lor ca fiind "de natură intimă, nu aş cataloga-o drept relaţie amoroasă”, însă ea îşi aminteşte că el îi scria poezii, o suna zilnic şi-o pândea seara pe la geamuri. Nu i-a răspuns cu aceeaşi monedă, ba chiar a făcut-o mişto de performanţele lui sexuale, în faţa Luciei B., o bună prietenă pe care chiar ea o cuplase cu el. La confruntarea dintre Ioana Munteanu şi Tiberiu Burcuţă, din februarie 2010, ei au avut voie, în final, să-şi adreseze întrebări unul celuilalt. Ştiţi care a fost prima întrebare pe care el i-a pus-o ei? "În ce relaţie sunteţi sau aţi fost cu B. Lucia şi dacă aţi purtat discuţii cu privire la mine?”. Nici nu mai contează răspunsul. "O cunosc pe B. Lucia, suntem prietene bune şi am discutat de mai multe ori cu ea despre învinuit, aşa cum de altfel am mai declarat”. Ioana îl întreabă, la rându-i, pe Burcuţă: "Dacă eu v-am greşit cu ceva vreodată, greşeală prin care să fiţi determinat să-mi faceţi vreun rău?”. Abia aici contează răspunsul: "Partea vătămată (n.r. - Ioana, mama fetiţei ucise) nu mi-a făcut niciun rău şi consider că nici eu nu i-am făcut vreun rău”. Recitiţi. Un singur cuvânt are însemnătate. A treia întrebare şi ultima e pusă de Burcuţă: "Dacă anterior dispariţiei fiicei dvs. aţi primit cumva ameninţări cu privire la integritatea familiei dvs.?”. Să nu uităm, Burcuţă este poliţist.  Subcomisar chiar. Să nu uităm nici că el venise cu ipoteza că fetiţa fusese răpită cu o maşină. Sau cu cea că părinţii ar fi ucis-o pe Andreea accidental ş-apoi au aruncat-o în lacul Frumoasa. "Nu am primit ameninţări anterior datei dispariţiei fiicei mele, de la nimeni, cu privire la niciun membru al familiei mele”, îi răspunde Ioana.

Pe 2 martie, Andreea ar fi împlinit 15 ani. Acum ar fi fost în vacanţa de vară şi s-ar fi pregătit pentru prima zi de liceu. Pentru mulţi dintre cei care au anchetat cazul ei, Andreea Simon n-a fost decât un nume, pe o copertă de dosar. Pentru câţiva dintre jurnaliştii care-şi mai aminteau de ea, când şi când, a fost "fetiţa cu chibrituri” sau "Elodia de Harghita”. Cine-şi mai încarcă memoria şi sufletul cu povestea unui copil dispărut acum 6 ani?

Dan Petru, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, a preluat dosarul din ianuarie 2006, de când a început urmărirea penală. Trei ani şi jumătate ancheta s-a învârtit în jurul suspectului, fără niciun spor. Şi s-ar fi învârtit şi astăzi, dacă în iunie 2009 dosarul n-ar fi fost preluat de Parchetul General. Sub coordonarea procurorului Marius Foitoş, au fost reluate audierile şi căutările cadavrului fetiţei. S-a mers în zone deja verificate în primele zile după dispariţie, dar şi în locurile ce rămăseseră necercetate. În ianuarie 2010, Tiberiu Burcuţă a fost pus sub învinuire pentru lipsire de libertate şi omor calificat.

Astăzi, el lucrează în continuare în poliţie, pentru că legea prevede că nu poate fi exclus decât după o condamnare definitivă şi irevocabilă. După dispariţia Andreei, viaţa lui s-a schimbat în bine. De la 1 ianuarie 2006, adică exact în luna în care se deschisese dosar penal, Burcuţă lucrează IJP Harghita, Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase. Are un salariu lunar de 32 de milioane de lei, conform declaraţiei de avere. S-a căsătorit între timp, iar în 2008 şi-a cumpărat un apartament de 44 metri pătraţi (40, conform declaraţiei de avere din 2011). Anul trecut a contractat un credit de 13.500 de euro, scadent în 2017, şi a primit un împrumut de 10.000 de franci elveţiei, cel mai probabil de la sora lui, stabilită-n Elveţia.

Conform declaraţiei de interese, Burcuţă este membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, iar după 2008 a intrat în Corpul Naţional al Poliţiştilor (CNP). CNP funcţionează în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi are ca principală atribuţie, conform site-ului oficial, "să întreprindă măsuri pentru dezvoltarea, în rândul poliţiştilor, a sentimentului de demnitate, onoare şi ataşament faţă de tradiţiile şi valorile morale pe care aceştia trebuie să le împărtăşească şi să le apere”.

Tiberiu Burcuţă este. Andreea Simon era. În 2006, mama ei a adus pe lume încă o fetiţă. În acelaşi an, Lucia B. s-a mutat de tot în Italia. Viaţa merge înainte şi, o dată cu ea, şi ancheta penală. Dacă deţineţi informaţii care ar putea să ajute la elucidarea acestui caz, vă rugăm să ne scrieţi, pe adresa redacţiei sau pe adresa de mail: adriana.popescu@jurnalul.ro. Andreea are nevoie de lumină!


Mai multe amănunte despre acest caz: simonandreea.wordpress.com