Arhiva
Anchete.
Joi, 17 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

Cum a ajuns Mica Vienă o Strehaie a Banatului

Mecanismul instituţionalizat al corupţiei la Timişoara
Autor: TIBERIU KISS
20 octombrie 2011
img 5958
  
Articolul acesta, publicat pe data de 13 octombrie 2007, identifi­că instituţiile răspunzătoare pentru
ocuparea centrului Timişoarei de clanurile "ţiganilor de mătase". Au trecut de atunci patru ani. Timp în care expansiunea a continuat nes­tingherită.

Înainte de 1989, romii bănăţeni s-au ocupat cu "donaţiile" de aur către organele de Miliţie şi Securitate, în schimbul unui paşaport către Occident. După Revoluţie, aceiaşi minoritari, de această dată cu ajutorul organelor represive ale statului, care s-au transformat în "martori de serviciu", şi graţie unor magistraţi mai mult decât indulgenţi, au devalizat rezervele de aur al BNR Timiş.
Cu salbe şi lingouri în buzunar, pe de-o parte, iar, pe de alta, cu "munca cu ziua" în Europa, ro-
mii bănăţeni au luat cu asalt centrul civic al Timişoarei, transformând casele interbelice în adevărate pagode ţigăneşti. Totul, sub privirile şi cu complicitatea autorităţilor de pe Bega! Aşa se face că, în 18 ani de la evenimentele din 1989, "Mica Vienă" s-a transformat în "Strehaia Banatului".

Front comun
Nu puţine au fost situaţiile în care oamenii legii, în loc să fie de partea dreptăţii, au înclinat balanţa în favoare romilor, dând aripi unor personaje certate cu Codul Penal. De poliţiştii bănăţeni, care au făcut protecţie ţiganilor, se ocupă acum Corpul de Control al ministrului de Interne Cristian David! Până una alta, pentru a evita o escaladare a situaţiei, care e şi aşa mai mult decât tensionată, conducerea IPJ Timiş s-a apucat de analize serioase, la nivel macro. Aşa se face că, după o serie de date cu caracter confidenţial, la care au pus umărul şi cei de la UM 0962 şi SRI Timiş, mai-marii Poliţiei bănăţene au ajuns la concluzia că este necesară formarea unei echipe de profesionişti care să analizeze fenomenul şi să caute răspunsurile la criză. S-a format astfel, în cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, un colectiv de cinci ofiţeri care centralizează toate datele referitoare la reclamaţiile care au vizat clanurile ţigăneşti din Timişoara şi soluţiile care au fost luate în aceste dosare. Angajaţii IJP Timiş sunt optimişti şi chiar sunt de părere că lucrurile vor evolua în bine, atât timp cât există un dialog la nivel instituţional şi un front comun în luarea unor decizii ferme. Oare?

Asalt imobiliar
Pentru o imagine cât mai corectă a situaţiei, vă spunem că în Timişoara, în zona centrală nu mai există imobil care să nu fie locuit de o familie de romi de mătase. Cel mai bun exemplu este al Bd. C.D. Loga, stradă care dă in Prefectura Timiş şi în Consiliul Judeţean. În afară de cele mai prestigioase unităţi de învăţămănt din oraşul de pe Bega, liceele Loga şi Pedagogic, tot ce înseamnă imobil interbelic a încăput pe mâinile minorita­rilor. Chiar şi Centrul Cultural Francez, găzduit în cea mai frumoasă casă de pe Bd. C.D. Loga, este la un pas de a fi retrocedat unei familii din Paris, care, spun avocaţii, şi-a vândut deja drepturile succesorale unui important clan ţigănesc din Ti­mi­şoara. Ca să nu mai vorbim că Strada Trandafirilor, alee aflată la limita celui mai frumos parc bănăţean, este ocupată în întregime de familiile unor romi cu dare de mână. Şi lista ar putea continua cu străzile Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Michelangelo, Beethoven, Braşov, Romulus, Remus etc. Cum de s-a ajuns în această situaţie, după unii mai mult decât dezastruoasă, este evident. Pasivitatea şi complicitatea autorităţilor locale, care au închis ochii la unele texte de lege, sunt principalele cauze ale invaziei ţigăneşti din centrul municipiului.

Probatoriu ignorat
Experţii bănăţeni în problemele romilor susţin că au informat autorităţile şi factorii de decizie, imediat după 1990, despre o posibilă expansiune a clanurilor ţigăneşti în centrul civic al Timişoarei. "Încă de atunci, bulibaşa lor, Mihai Nicolae, umbla prin oraş să cumpere, pe bani grei, toate cărţile tehnice ale clădirilor interbelice din zona 0. Documentele au existat în trei exemplare, câte unul la Consiliul Popular, Icral şi Iprotim. Au dispărut toate, ca prin minune. Au existat informaţii certe că exemplarele de la Iprotim au fost împrumutate de un număr de cinci arhitecţi, care lucrau în cadrul institutului de proiectare, după care au fost date spre studiu definitiv unor romi. Nu e greu ca lumea să-şi dea seama cine sunt, atât timp cât arhitectura oraşului a încăput tot în mâinile lor sau ale membrilor familiei. Autorităţile au ştiut toată tărăşenia şi ar fi putut să facă ceva, dar au stat de-o parte, ca simpli spectatori", spune unul dintre cunoscătorii fenomenului. Ceva mai târziu, un documentar pe suport magnetic, "care proba existenţa şi funcţionarea mecanismului instituţionalizat al corupţiei la nivelul administraţiei timişorene", a fost pus, din nou, la dispoziţia factorilor de decizie: "Au fost epuizate toate variantele amiabile, petiţionale şi revendicative de a preveni, stopa, corecta şi repara o stare de lucruri aberantă, care debutase ca o formă aparentă de manifestare a ignoranţei şi dezinteresului natural faţă de lege, pentru a se dovedi, până la urmă, neglijenţe şi abuzuri sistematice, de interes penal". Şi de această dată, toată lumea s-a spălat pe mâini ca Pilat din Pont!

Lista ruşinii
Chiar dacă sună absurd, nepăsarea şi pasivitatea autorităţilor vizavi de situaţia locativă a romilor par de înţeles. E şi normal să fie aşa, atât timp cât nume grele din Timiş – începând cu funcţionari ai Primăriei Timişoara, CJT, IJP Timiş, UM 0962 şi terminând cu procurori şi judecători – se fac vinovate de acest dezastru imobiliar şi de distrugerea centrului civic al Timişoarei. Şi asta pentru că, motivând chestiuni personale şi de natură psihică, au "cedat nervos" primii şi au înstrăinat apartamentele în care au locuit în favoarea unor clanuri ţigăneşti, deschizând astfel drumul spre invazia zonei rezidenţiale a oraşului de pe Bega. Ca să nu mai vorbim şi despre faptul că toţi au înstrăinat locuinţele sub interdicţia Legii 112 şi până acum nimeni nu a făcut nimic pentru rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare, lovite de nulitatea absolută a legii. Şi, până la urmă, cine să facă acest lucru, atât timp cât, de mai bine de doi ani, dosarul stă bine-mersi la Parchet. Păi cine să se ia de cei 422 de funcţionari publici care i-au aruncat pe timişoreni în braţele clanurilor ţigăneşti cu atâta devotament? Poliţiştii, judecătorii, procurorii care au bătut palma şi au încasat banii pe locuinţele din centrul Timişoarei? Exclus. Un impresionant NUP! Până atunci, "ultimilor mohicani" din zonele rezidenţiale nu le mai rămâne decât să se uite cu frică la tavane şi pereţi, de teamă să nu cadă imobilul pe ei, datorită modernizărilor, fără autorizaţie, făcute de clanurile ţigăneşti. Exemplele vii sunt pe Strada Mihai Eminescu nr. 6 şi C.D. Loga 43.
Taguri asociate:     clanuri tiganesti timisoara
Comentarii
Cum a ajuns Mica Vienă o Strehaie a Banatului
un comentariu
marin
Pana sa ne trezim unde ne aflam tiganii vor face legea si vor stapani mai toate orasele. Pana atunci vor fi destui care sa-i apere in fata natiei, ca pe niste bieti oameni sarmani si discriminati de majoritari. Halal magistrati, halal guvernanti, halal parlamentari. Toti sunt vanduti strainilor, mafiotilor si tiganilor.
19/10/2011 23:15:53 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ... Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti ­ Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ... Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
  ● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ... Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Nordului

4 camere

Suprafata utila: 170 mp

385.000 EU

Apartament in Soseaua Nordului

2 camere

Suprafata utila: 70 mp

750 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO] La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ... Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor" In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ... Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul