Arhiva
Anchete.
Joi, 17 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

Fetiţa româncă sechestrată acum patru ani rămâne în Germania

Kafka n-a murit! Abuz grosolan al judecătorilor nemţi.
Autor: MIRCEA OPRIS
15 aprilie 2011
micuta sechestrata nicoleta trif marioneta a jocurilor politice intre bucuresti si berlin
mama naturala stanga si korina biemueller
Mama Nicoletei Trif (stânga) şi Korina Biemuller, faţă în faţă, pe holul Judecătoriei. Două interese opuse, între care se pierde interesul copilului 

Nicoleta Trif, fetiţa sechestrată de patru ani la o fa­mi­lie din Germania, nu va fi adusă prea curând înapoi la fa­mi­lia sa naturală din satul Giulvăz, ju­de­ţul Timiş.

Pe 31 martie, Gabriela  Guţă şi Viorel Trif, părinţii fetei, au fost audiaţi în Germania, la Ju­de­că­to­ria din oraşul Schweinfurt, landul Ba­varia, într-un proces tipic stalinist. Aceştia au fost audiaţi timp de aproa­pe cinci ore, pentru ca la final să li se spu­nă că nu îşi pot lua copilul înapoi. Mo­tivul este o sentinţă ilegală emisă de o altă instanţă din localitatea Bad Kissingen, prin care fiica acestora este dată în îngrijire temporară către Korina Biemueller, chiar femeia care o ţine sechestrată pe Nicoleta încă din anul 2006.

În procesul mediatizat în presa germană sunt judecate Estera Schweitzer şi Annelise Jugu, două nem­ţoaice de origine română, cărora Poliţia română de frontieră le-a pus gra­tuit în cârcă faptul că ar fi traficat fe­tiţa. Ulterior, aceeaşi instituţie a in­fir­mat cazul de trafic, precum şi implicarea celor două femei. Cu toate acestea, cele două sunt judecate în conti­nuare pentru suspiciune de favorizare a traficării minorei, în timp ce femeia care a dus fata în Germania şi o ţine cu forţa, fără acte legale şi cu paşaport expirat, apare ca martor al acuzării, al Procuraturii germane.

Incompetenţa şi anumite interese, atât din partea autorităţilor române, cât şi a celor germane, le-au scos ţapi is­pă­şi­tori pe cele două femei. Aceasta cu toa­te că fetiţa a fost dusă în Germania de tatăl natural al acesteia şi de "ma­ma adoptivă" din Germania, Korina Biemuller-Meyer. Din 2006 până acum, minora se află în Germania fără forme legale.

Din decembrie 2006, familia Biemueller din Bavaria o ţine sechestrată pe minora Nicoleta Trif. Părinţii naturali ai fetiţei nu au banii pentru a-şi recupera copilul de la familia la care micuţa se află în Germania. În cazul acesteia s-au implicat politicieni de primă mână ai Germaniei: Susanne Kastner, fost vicepreşedinte la Bundestagului, Barbara Stamm, preşedinte al Parlamentului landului Bavaria şi alţi politicieni din Partidul Creştin-Democrat german. Promisiuni de repatriere a fetiţei, la cererea părinţilor naturali, s-au făcut încă din luna mai a anului 2009. Părinţii români au formulat trei cereri de repatriere, autorităţile române au pus la dispoziţie bani şi trei planuri de repatriere, dar, cu toate acestea, fata rămâne la familia din Bavaria.

Iniţial, repatrierea, a fost amânată la intervenţia directă a Susannei Kastner, după cum a recunoscut chiar ea într-un interviu pentru Jurnalul Naţional. Culmea, autorităţile române au pregătit bani şi specialişti pentru a readuce fata acasă, însă s-au lovit de refuzul... familiei germane care o ţine sechestrată pe minoră.

Pe 31 martie 2011, cei doi părinţi s-au dus în Germania să îşi ia copilul înapoi. S-au trezit însă audiaţi aproa­pe cinci ore, iar la final li s-a spus că fata rămâne la familia Biemueller. Cuprinşi de disperare şi cu lacrimi în ochi, aceştia s-au întors în România fără a-şi fi putut vedea măcar copilul. Asta din cauza unei decizii abuzive date de judecătoria locală din Bad Kissingen, care, ignorând orice lege, a dat o hotărâre prin care plasează temporar fetiţa tocmai la familia care o ţine forţat.

Reputatul ziar german Die Welt a relatat despre proces. Hotărârea privind rămânerea fetiţei este cel puţin discutabilă. Judecătorul Matthias Goebhardt, acelaşi care i-a condamnat fără probe pe Jugu şi Schweitzer, a semnat hotărârea de plasare a fetei la familia din Germania. El a aplicat însă un paragraf de lege care se referă la copiii de naţio­nalitate germană, iar măsura dispe­ra­tă a fost luată chiar pe 31 martie, ziua în care părinţii naturali se aflau în Germania, la audieri, la nici 50 de ki­lometri de propriul copil despre care nu mai ştiu nimic. Şi pe care, evident, nu l-au putut lua acasă.

"Am fost păcăliţi şi de nemţi, şi de Protecţia Copilului din România, care ne-a promis de trei ori că ne vor aduce copilul acasă. Cu toate că am reuşit să venim până aici, am aflat la şase seara că nu ne putem lua acasă propriul copil", ne-a declarat Viorel Trif, tatăl natural al fetei. Sub presiune politică din partea germană şi din alte motive nedeclarate, Consulatul Român din München a jucat un rol dublu. A angajat "pro bono" un avocat german de origine română, Ana Maria Filimon, care nici măcar nu s-a prezentat la proces, deşi ştia de decizia abuzivă de reţinere a fetei pe teritoriul german. În plus, oficialii Consulatului român din München au minţit în mod repetat. Cu o zi înaintea procesului, aceştia s-au declarat surprinşi că părinţii români se află în Germania, declarând pentru Jurnalul Naţional că nu ştiu nimic despre acest lucru şi nu sunt pregătiţi pentru o acţiune de repatriere. Aceasta, deşi aveau o notificare scrisă din partea părinţilor, transmisă Consula­tului pe data de 24 martie, prin care cei doi anunţau intenţia de a-şi recupera fata şi cereau asistenţa Corpului Diplomatic român din München.

O altă dovadă clară a aceleiaşi minciuni este răspunsul scris, cu antetul Consulatului român, datat 5 noiembrie 2010, prin care Consu­latul se angaja, printre altele, să "asi­gure emiterea documentelor necesare repatrierii minorei". Surse diploma­tice române din München au declarat şi anul trecut pentru Jurnalul Naţional că vor emite acte de repatriere şi paşaport temporar pentru minora Nicoleta Trif "chiar şi la ora 2 noaptea dacă e necesar". Aceleaşi surse ştiau însă foarte bine despre planurile nemţilor de a păstra fata chiar şi încălcând legile germane şi ignorând legea română care inter­zice adopţiile internaţionale. De altfel, consulul general al României la München, Brânduşa Predescu, cu­noaş­te extrem de bine problematica repatrierii minorilor, dar şi metodele prin care străinii reuşesc să obţină drept de îngrijire sau tutelă a minorilor români, ea conducând în trecut chiar Autoritatea Naţională pentru Protecţia Copilului din Bucureşti.

Astfel, într-un proces rupt parcă din romanele lui Franz Kafka, au­to­ri­tăţile române au tratat cazul cu ma­xi­mă indiferenţă, în timp ce ju­de­că­torii germani au încălcat dreptul ger­man, cât şi convenţiile in­ter­na­ţionale privind drepturile copilului. Cu toate că părinţii naturali au reuşit după patru ani să strângă bani şi să ajungă în Germania, aceştia s-au întors în Ro­mânia tot fără copil.

Culmea este că judecătorul Matthias Goebhardt, din Bad Kissingen, care le-a transfor­mat în inculpaţi fără pro­be pe Estera Schweitzer şi Annelise Jugu, este şi cel care a emis decizia de plasament a fetei la cei care o ţin cu forţa. Politicienii germani, justiţia şi presa din lan­dul Bavaria duc un război mediatic şi psihologic împotriva Esterei Schweitzer şi a Annelisei Jugu, chiar dacă părinţii naturali au mărturisit la tribunal că cele două femei nu sunt vinovate pentru situaţia în care a ajuns fetiţa lor şi că nu au intermediat mutarea copilului la familia germană. Familia Schweitzer-Jugu primeşte telefoane de ame­nin­ţa­re, iar poliţia îi opreşte des pe mo­ti­ve de controale de rutină. Telefoa­ne­le sunt ascultate, iar echipe de filaj mi­şună în jurul reşedinţelor acestora.

Protecţia Copilului din Germania (Jugendamt) nu face verificări regulate la familia Biemueller pentru a vedea starea fetiţei. Fata pare mult mai bolnavă decât atunci când a fost dusă în Germania la tratament. Din actele medicale prezentate de Ko­rina Biemueller, cea la care stă fata, rezultă că starea de sănătate a copilului s-a agravat. Dusă iniţial în Ger­mania pentru o displazie de şold, fe­tiţa suferă acum, conform decla­raţiilor nemţoaicei, şi de probleme psihice, de adaptare, dar şi de pr­o­bleme cardiologice.

Triplu eşec
Autorităţile române au încercat repatrierea de trei ori, de fiecare dată fără succes. Rodica Negrea, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, declara anul trecut că "datele problemei nu s-au schimbat. Fetiţa Nicoleta Trif este tot în Germania. Repatrierea nu s-a făcut. Am pregătit totul în detaliu până în ultimul moment şi, cu toate astea, s-a amânat. Amânarea vine din cauza circumstanţelor. Nu s-a întâmplat nimic. Noi ne ocupăm de repatriere, în sensul că am stabilit împreună cu Consulatul român din München să meargă un specialist de la noi, un vorbitor de limba germană, să stea cât e nevoie acolo, însă nu am primit acordul familiei de acolo (al familiei Biemuller care o ţine pe fetiţă de trei ani - n.r.) să se împrietenească cu fetiţa. Toate chel­tuielile le-am fi plătit noi, absolut toate, însă...".

Comentarii
Fetiţa româncă sechestrată acum patru ani rămâne în Germania
5 comentarii
George ganditorul
Un articol tendentios, care ascunde drama reala: o familie de rromi vinde fiica pentru un televizor. Dupa trei ani si multiple tentative de constrangere a noi familii a minorei ("la inceput degetul mic, dupa acea lunar cate o mana in plus, ca doar pe langa televizor se mai potriveste si cate-un purcel de taiat ...") si dupa insistentele primariei (doar cum sa lase o fiica a tarii in ... Citeşte întreg comentariul
22/06/2011 19:29:30 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Daniel
Interesant ca romani scriu despre caz iar jurnalisti nemti se ascund in ultima gaura de sarpe. Democratie ca pe vremea lui Adolf. Respekt Domnule Opris. Ai Cohones.
22/04/2011 11:24:54 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Alexandrescu Vlad Mircea
Asta e dovada clara ca nici la ei treaba nu merge brici, asa ca vorba vorba romanului ,,Rade harb de oala sparta'' sa ne mai scuteasca cu lectiile lor de democratie si de corectitudine ca fiecare padure-si are uscaturile proprii.Intai sa se uite in curtea lor si dupa aceea sa vorbeasca de noi
15/04/2011 12:53:54 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
manole
- Iata ca potrivit celor aratate in acest articol, avem o mostra clara de inumanism si ticalosie a autoritatilor germane care in commpletare cu unii oficiali romani care mananca degeaba banii statului(adica ai nostri ai contribuabililor) nenorocesc destinul unui copil si al unei familii. Astia sunt (si cei din spatele lor -politicieni si bancheri) cei care ne dau lectii de europenism. Daca asa ... Citeşte întreg comentariul
15/04/2011 10:04:35 | Îmi place (3) | Raportează limbaj indecent
naf
acelasi comentariu se poate face si in legatura cu irina columbeanu, sechestrata impotriva unei hotarari judecatoresti in casa tatalui ei si fara dreptul de a-si vedea mama.
15/04/2011 00:02:30 | Îmi place (2) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Familia din Giulvăz ar putea fi personajele unui celebru roman al lui Zaharia Stancu
Un scandal diplomatic este pe cale să izbucnească între Ro­mânia şi Germania, din cauza unei fetiţe de 3 ani, care ... Citeşte articolul
Mama adoptivă, Korina Biemuller-Meyer, şi fetiţa româncă sechestrată de ea
Nicoleta Trif, fetiţa sechestrată la o familie din Germania de trei ani, nu va fi adusă prea curând înapoi la familia ... Citeşte articolul
untitled 1
Cazul fetiţei din România sechestrată deja de 4 ani în Germania a şocat opinia ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ... Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti ­ Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ... Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
  ● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ... Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO] La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ... Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor" In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ... Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul