Poliţistul învinuit de omor şi fetiţa, pe ultimul ei drum spre casă

Simon Andreea avea 9 ani şi a dispărut din Miercurea Ciuc în seara zilei de 15 decembrie 2005, pe drumul dintre magazin şi casă. Cel învinuit că a răpit-o şi apoi a ucis-o este Tiberiu Burcuţă, subcomisar de poliţie la IJP Harghita.

Născut pe 13 septembrie 1969 în Bicaz, judeţul Neamţ, Burcuţă a terminat liceul în 1987 şi a absolvit o facultate tehnică. Apoi a făcut un curs de informatică, iar în 1994 s-a angajat, ca analist programator, la Evidenţa Populaţiei din Gheorgheni. În 1999, a dat examen pentru un post din Miercurea-Ciuc şi s-a mutat aici. Are un frate mai mare, prim-adjunct la Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Constanţa, şi o soră mai mică, stabilită în Elveţia.

A locuit cu chirie într-un apartament de pe strada Ciocârliei apoi, prin 2003, s-a mutat într-un bloc de pe strada Laszlo Muller. Aici se bănuie că a fost adusă fetiţa în seara zilei în care ea a dispărut. Apartamentul este la parter, de la intrarea în scară şi până la uşa lui sunt doar 3-4 metri. Vecinii de la etajele superioare nici n-ar fi avut cum să observe ceva. Plus că pe el îl ştiau om liniştit. Şi cinstit, era la zi cu plata chiriei ş-a întreţinerii, îşi amintesc proprietarii. Pleca şi venea de la serviciu, saluta respectuos, nu făcea chefuri, nu primea vizite. O vecină de pe palier îşi aminteşte că, înainte de dispariţia fetiţei, l-a văzut făcând curat în casă. Scosese nişte lucruri pe holul blocului şi avea deschisă uşa de la intrarea în apartament. L-a întrebat: "de ce nu te însori şi tu, măi băiete, ca să nu mai faci treabă de unul singur?”. I-a răspuns: "Ce să mă însor? Mi-a trecut vremea!”. Avea 36 de ani.

Prin 2005, îşi aminteşte Ioana, mama Andreei Simon, Burcuţă era necăjit: Evidenţa Populaţiei se mutase în subordinea prefecturilor, iar lui nu-i convenea "să fie civil”. Stranie coincidenţă, pe 1 ianuarie 2006, adică la două săptămâni după dispariţia Andreei, cererea lui e aprobată, iar el reuşeşte să se transfere la Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Harghita. Colegele spun despre el că e sensibil şi politicos. Colegii, că e un individ retras, n-are mulţi prieteni, nu iese la bere, urmează zilnic aceeaşi rutină, casă-serviciu-casă.

Din ce povesteşte Ioana, în preajma ei era alt om. Îi aducea cadouri (cafea, băuturi, ţigări - ciubucurile primite pe vremea când lucra la Evidenţa Populaţiei), îi compunea poezii de dragoste, îi recita "Luceafărul”. Nu i-a spus niciodată "te iubesc” şi nici n-a cerut-o de nevastă. Ioana zice că atunci când stăteau alături şi ea se apropia de el, îl apuca tremuratul. Era emotiv şi romantic. Poate că-n septembrie 2006, când i-a mărturist că s-a întâlnit cu fetiţa ei în seara dispariţiei, a avut singurul lui moment de sinceritate ulterioară. Până atunci, mama Andreei se tot gândea că numai un cunoscut i-ar fi putut răpi fata, dar pe el nu-l luase în calcul. Nu părea genul şi, gândea ea, n-ar fi avut niciun motiv. Abia când Lucia, prietena pe care o cuplase cu el, i-a spus că-l bănuie, Ioana i-a cerut lui Burcuţă explicaţii. "Eram în faţa blocului şi a venit la mine”, mărturiseşte ea. "Am început să discutăm şi, pentru prima oară, mi-a povestit că în seara zilei de 15 decembrie 2005, după ce a terminat orele de conducere, el a mers la magazinul Napsugar, mai exact în holul magazinului, unde se afla cizmăria. În momentul în care a intrat în hol, spune că s-a întâlnit cu fata mea, care i-a zis «săru'mâna», apoi ea a ieşit afară şi el ar fi mers să vadă programul de la atelierul de cizmărie (n.r. - pe acel hol nu există camere de supraveghere video). După ce a ieşit afară, a văzut că Andreea se juca cu zăpadă împreună cu alţi doi copii, în faţa magazinului. Au plecat de acolo împreună. Au traversat împreună strada, iar el a întrebat-o pe fata mea dacă este grea plasa cu cumpărături. Mi-a spus că în momentul în care erau pe scuarul  ce desparte cele două sensuri de mers de pe bulevard, el i-a zis fiicei mele să lase plasa jos, fiindcă este grea, apoi au traversat strada intrând pe aleea care duce spre blocul nostru”. În dreptul unor garaje, aleea se bifurcă: un drum duce spre blocul unde locuia fetiţa, iar celălalt trece prin faţa grădiniţei şi duce spre blocul unde locuia Burcuţă. Erau maxim 200 de metri de la acea bifurcaţie şi până la el. "Mi-a povestit că, de la trecerea de pietoni şi până în dreptul garajelor, au mers împreună. Nu-şi mai amintea dacă au mai povestit ceva, după care el zice că Andreea şi-a continuat drumul pe aleea ce duce spre blocul nostru, iar el a luat-o pe cealaltă alee. La câteva secunde după aceea, spune el, i s-a defectat telefonul mobil. Ar fi trebuit să vorbească cu un coleg la telefon şi s-a întors în bifurcaţia celor două alei. Atunci zice că a văzut, în dreptul garajelor, o maşină gri, a auzit portiera trântită şi a văzut un bărbat solid că s-a urcat în maşină. Mi-a dat astfel de înţeles că fata mea a fost răpită de oamenii care erau în acea maşină. Normal, l-am întrebat de ce nu mi-a spus toate astea de la început şi el mi-a zis că «a uitat» şi «şi-a adus aminte după 9 luni»”.

La câteva ore după ce Andreea dispăruse, în dimineaţa zilei de 16 decembrie 2005, în jurul orelor 4:00, Ioana l-a sunat pe Burcuţă, să-l întrebe dacă ştie ceva de fată. El n-a pomenit de nicio răpire cu maşina, n-a pomenit nici măcar de faptul că fata a mers cu el, pe ultimul ei drum spre casă, i-a zis mamei doar "stai liniştită. Nu s-a întâmplat nimic”. Niciun om zdravăn la cap nu poate să creadă un poliţist, oricât de adjectiv ar fi el, vede cum unii răpesc un copil cu maşina, n-are nicio reacţie, se duce acasă, se culcă liniştit, îi sună "telefonul defect” la 4:00 dimineaţa, şi el, proaspăt şi la datoriei, îi zice mamei copilului răpit: "nu s-a întâmplat nimic”. Unde era Andreea când Burcuţă a răspuns la telefon? I se întâmplase ceva între timp?

În ultimii cinci ani, în timpul audierilor, Burcuţă şi-a tot schimbat declaraţiile.  Variază exact povestea drumului pe care a mers cu fetiţa. Mamei i-a zis povestea cu maşina, anchetatorilor le-a declarat prima oară că doar a trecut-o strada pe Andreea, apoi a mai adăugat o porţiune de drum, şi-a mers spre blocul fetiţei, după care s-a  întors şi-a spus că a dus-o numai până la garaje. Într-una din declaraţii, Burcuţă avea să facă o dezvăluire interesantă. Zice că s-a întâlnit cu Andreea pe scuarul din mijlocul bulevardului, fata era aplecată asupra sacoşei cu sticle şi a întors capul, să se uite la el. Iar lui i s-a părut că albul ochilor ei era întunecat.

În decembrie 2008, reporterii Jurnalului Naţional au avut privilegiul să stea de vorbă cu Burcuţă. Ne-a confirmat atunci că s-a întâlnit cu Andreea în seara dispariţiei. "Şi-aţi mers cu ea o parte din drumul spre casă?”. "Nu, nu. N-am mers nicio parte din drum cu ea. Ne-am întâlnit la magazin, eu intram, ea ieşea, şi i-am ţinut uşa. Apoi m-am dus la cizmărie, să văd dacă mai e deschis. Era cineva înăuntru, dar uşa era încuiată, iar persoana respectivă mi-a făcut semn că a închis”. "Şi, de-acolo, aţi mai văzut-o pe Andreea?”. "N-am ce să vă mai spun”, a repetat el de câteva ori, apoi a intrat rapid în casă, închizându-le uşa în nas reporterilor.

În februarie 2010 a fost reconstituit traseul pe care el spune că l-a parcurs cu Andreea. În ultima lui versiune, întâlnirea are loc direct pe scuar şi drumul durează cât jumătate din trecerea de pietoni. "Nu pot să zic dacă era ea sau nu era ea, pentru că a venit cu o sacoşă şi mi-a lăsat impresia că vrea să treacă, dar s-a aplecat aşa, în jos, peste bagajul acela. În momentul ăsta mi-a sunat şi telefonul, a trebuit să-l scot...” Vocea lui, rămasă mărturie în ştirile televiziunilor prezente la reconstituire, devine nesigură pe finalul declaraţiei. În afara reconstituirii, Burcuţă n-a avut decât o replică scurtă în faţa camerelor de filmat: "sunt nevinovat şi sper ca adevărul să iasă la iveală, da? Atât (zâmbeşte). Altceva, ce doriţi să vă mai spun?”.

Jurnalului Naţional Burcuţă n-a dorit să-i mai declare ceva. În ianuarie 2010, când Parchetul General l-a pus sub învinuire pentru lipsire de libertate şi omor calificat,  ne-a precizat că n-are ce să comenteze. După apariţia articolului, a trimis un drept la replică. "Mă consider nevinovat, implicarea mea în acest caz este o eroare, am deplină încredere în activitatea organelor de justiţie şi am convingerea că voi dovedi că sunt nevinovat. Până la pronunţarea unei hotărâri definitive şi irevocabile, prezumţia de nevinovăţie este aplicată”. Plecând de la prea-sfânta prezumţie de nevinovăţie, luna trecută am mers la Miercurea Ciuc, pentru a-i da ocazia să-şi spună punctul de vedere. Ne-a evitat. Avertizat, a părăsit clădirea IJP Harghita pe o ieşire ferită, n-a răspuns la telefon şi nici la uşa apartamentului în care locuieşte (adresa e trecută în declaraţia de avere din 2008). Putem prezuma că e nevinovat, dar e doar o presupunere, în sprijinul căreia n-a venit până acum nicio dovadă...

Citiţi mâine: Ce întrebări şi-au pus la confruntare poliţistul şi mama fetiţei dispărute
  
Mai multe amănunte despre acest caz: /simonandreea.wordpress.com