Un copil ucis dintr-o băşcălie

Simon Andreea Simona avea 9 ani şi a dispărut din Miercurea Ciuc în seara zilei de 15 decembrie 2005, pe drumul dintre casă şi magazin. Erau mai puţin de 100 de metri. În ziua aceea luase un "foarte bine” la matematică. Cu o zi înainte, un altul, la limba română. Era o elevă silitoare Andreea, terminase clasa I cu o singură medie de "bine”, iar a II-a – cu numai două. În rest, avea "FB” pe linie. Îi plăcea să citească şi să deseneze felicitări cu prinţese. Toate au fost ridicate de poliţiştii care căutau indicii. Să facem o pauză şi să ni-i imaginăm aplecaţi peste desenele naive ale unei fetiţe de 9 ani, în căutarea mesajelor criptate. "Te iubesc, mami”. În urma Andreei n-au mai rămas decât diplomele de la şcoală, carnetul de note, cu coperta verde plină de inimioare şi steluţe desenate cu carioca, câteva foi de matematică pe care exersa tabla înmulţirii. "3 x 8 = 8 + 8 + 8 = 24”. Trecuse clasa a III-a. În gentuţa ei mică, veche, cu barete scurte, sunt înghesuite centura albă de karate, o mână de poze, "câte au mai rămas”, zice mama, "că am tot dat pe la jurnalişti”, şi foi cu numere de telefon şi indicii de la clarvăzători. Pe Andreea, niciunul dintre ei n-a văzut-o clar... Numai poliţiştii au văzut totul, limpede, ş-apoi s-au prefăcut că bâjbâie.

Simon Andreea a venit pe lume pe 2 martie 1996. Copil din flori, cum se zice. Tatăl ei natural, Simon Andrei, a recunoscut-o după ce a fost dat în judecată şi tot de atunci a început să plătească şi pensie alimentară. Fetiţa a fost crescută de bunicii din partea mamei, în satul Palanca, judeţul Bacău, până când a venit vremea să meargă la şcoală. "Era o fată cuminte, isteaţă şi respectuoasă. A mers la grădiniţă şi ş-acolo a luat diplome...”, îşi aminteşte Ileana Tonoaie, bunica. Bunicului, când era mică, îi zicea "mama”, apoi, când a mai crescut, îl striga "Bicu”. "Se ducea la drum şi auzeam «tanti Leană!». Eu credeam că mă strigă cineva şi, când colo, era ea. Ş-acum, noaptea, când latră câinele, mi se imaginează că mă strigă, tot aşa, face glume... Nu ştiu când, nu ştiu când... Dacă n-aş fi dat-o, poate nu se întâmpla. Poate nu-l cunoştea şi nu se întâmpla. Sau poate se întâmpla altfel, nu ştiu ce să mai zic...”.

Dar a dat-o bunica. A zis că şcoala de la oraş e mai bună, şi Andreea e isteaţă, e păcat să se piardă la ţară. În 2002, prin primăvară, fata s-a mutat la Miercurea Ciuc, cu mama ei. Ioana Munteanu era stabilită aici şi locuia atunci într-un cămin de nefamilişti, împreună cu actualul ei soţ. Din acel moment, în viaţa fetiţei crescute pe uliţele din Palanca, avea să intre şi cel învinuit astăzi că a ucis-o.

Tiberiu Burcuţă venise-n Miercurea Ciuc din decembrie 1999 şi lucra în poliţie, pe vremea aceea la Evidenţa Populaţiei, ca analist programator. Jobul lui era să facă buletine, avea talent. Talentul Ioanei era să se facă plăcută de bărbaţii-n uniformă. El umbla-n civil, dar reprezenta  o autoritate a statului şi primea ciubucuri. Cafea, ţigări, băutură fină. Buletinele care-i ieşeau din mână erau oprere de artă... "El nu bea, nu fuma, îmi aducea mie şi cafeaua, şi ţigările. Nu-l refuzam”, povesteşte, azi, Ioana. În 2000 au devenit prieteni intimi. Se vizitau reciproc şi cel puţin unul dintre ei a crezut că asta e mare poveste de iubire a vieţii lui. Ioana nu era era însă nici fire statornică, şi nici emotivă la poeziile de dragoste pe care zice că i le compunea el. Râdea pe seama lui, pentru că-l apuca tremuratul când se apropia de ea. El era introvertit şi sensibil, iar ea se comporta ca o femeie liberă şi fără obligaţii, chiar şi în preajma lui. Iar când vedea că alţi bărbaţi, tot purtători de uniformă fireşte, îi fac avansuri, iar ea le răspundea, Burcuţă se depărta de grupul vesel şi intra-n muţenie (n.r. - ne cerem iertare pentru mesajul criptic, sperăm însă ca poliţiştii care au terminat de decodificat felicitările să facă lumină şi-n întunericul acestor poveşti). Trei ani a trăit aşa Tibi. El – romantic, atent, recitator de "Luceafăr”, ea – insensibilă, ironică şi infidelă. Până când a rămas însărcinată. Cu cel care avea să-i devină soţ – ofiţer de armată, slujbă stabilă, bine plătită, misiuni în străinătate.

În 2003, când s-a cununat civil cu el, Ioana era gravidă în luna a noua, iar Andreea avea deja un an de când locuia în Miercurea Ciuc. Noua familie s-a mutat, un an mai târziu, cu chirie, pe strada Avântului. Burcuţă continua s-o viziteze pe Ioana, cam o dată pe săptămână, aducându-i, precum odinioară, cafea, dulciuri şi ţigări... Ea devenise bună prietenă cu Lucia B., care locuia pe aceeaşi stradă. Femeie divorţată, cu un copil de crescut, cunoscuse un italian şi făcea naveta la Perugia. Ş-atunci, Ioanei i-a venit o idee strălucită: să-l combine pe Tibi cu prietena ei. La începutul lui 2005, i l-a recomandat călduros: "ia-l, nu fi fraieră, e un pămpălău, îl faci! Are bani, e de casă, ia-l!”. N-a ştiut un lucru atunci, şi e singurul pe care şi-l reproşează acum: că "pămpălăul” făcuse o obsesie pentru ea şi că Lucia avea să devină geloasă, din cauza asta. Deşi cuplat cu prietena ei, Tibi continua să o caute. Pe de altă parte, Lucia îi povestea ce relaţie minunată are cu el. "Aseară am umblat tot oraşul ca să căutăm o sticlă de vin şi nişte prezervative”, s-ar fi lăudat ea, într-o zi. Iar Ioana, gură spartă, i-a replicat: "ş-ai mai avut timp să i-l pui?”. Se întâmpla cu câteva luni înainte de dispariţia Andreei. Şi cu puţin timp înainte ca Tibi să se certe cu Lucia, pentru că ea  insista să se mute împreună.

Deşi pare, toată povestea de mai sus nu e o telenovelă siropoasă, ci rezumatul circumstanţelor în care a dispărut un copil de 9 ani. Pe 30 noiembrie 2005, Ioana, fetiţele şi soţul ei se mută într-un apartament situat la parterul unui bloc de pe Aleea Copiilor. Burcuţă locuia cu chirie, la parterul altui bloc, pe str. Laszlo Muller, la două minute distanţă. Cum îi scria el Ioanei, într-un SMS, "numai parcul ne desparte”. Între cele două blocuri e o grădiniţă, cu un părculeţ pentru copii. Ioana-şi aminteşte că, încă din perioada în care venea să renoveze noua casă, Burcuţă îşi făcea drum prin zonă. Mergea şi venea de la serviciu ocolind, numai ca să treacă pe sub fereastra ei. Într-o seară, spune femeia, l-a văzut din casă cum stătea, încremenit, în dreptul geamului de la bucătărie. Lucia ştia despre el că e plecat în concediu. "Ce concediu, dragă, ăsta era la geamul meu aseară!”, l-a pârât Ioana. Şi pâra, fireşte, a mers mai departe, înspre vinovat.

Tiberiu Burcuţă este ultimul care a văzut-o pe Andreea în viaţă în seara dispariţiei. În ianuarie 2010 a fost pus sub învinuire de Parchetul General pentru infracţiunile de lipsire de libertate şi omor calificat. Toate datele existente în dosar îl incriminează: declaraţiile lui contradictorii, existenţa unui mobil al crimei, lipsa unui alibi în noaptea de 15/16 decembrie 2005, faptul că a picat de patru ori testul poligraf. Refuzul lui de a reacţiona, public, la acuzaţiile care i se aduc.

Mai nou, Burcuţă declară, în faţa organelor de anchetă, că nici nu prea ştia cum arată Andreea. Spune că, în trei ani, de când fetiţa se afla în Miercurea Ciuc, dacă a văzut-o de două-trei ori pe stradă. O dată, prin primăvara lui 2005, a doua – la începutul lunii decembrie şi, atenţie, "e posibil să fi existat şi o întâlnire în seara zilei de 15 decembrie 2005, dar nu sunt sigur că era ea”. Ioana însă îl contrazice: din primăvara anului 2004, după ce mutase pe strada Avântului, Burcuţă o vedea zilnic pe Andreea în faţa blocului, unde femeia ieşea cu fetiţele la joacă. De asemenea, "a văzut-o de nenumărate ori, cu ocazia vizitelor pe care mi le făcea acasă”.

De ce nu mai vrea să recunoască astăzi Burcuţă că o ştia pe Andreea? Şi-a şters-o de tot din memorie sau a ales negarea ca strategie de apărare? Ştie că nu e obligat să spună adevărul; anchetatorii trebuie să-l descopere. Ştie regulile jocului foarte bine, pentru că e poliţist, subcomisar în cadrul IJP Harghita. Iar uniforma de poliţist, veţi vedea, îl face infailibil.

Citiţi mâine: De ce-l protejează poliţia pe un individ învinuit că a ucis un copil     





Mai multe amănunte despre acest caz: simonandreea.wordpress.com