Amita Bhose: dragoste de România

La 9 februarie, Amita Bhose ar fi împlinit 75 de ani. Pentru cei mai tineri dintre noi e doar un nume indian. Pentru cei mai mulţi însă este omul de cultură care a făcut numele lui Eminescu cunoscut în India.

La 9 februarie, Amita Bhose ar fi împlinit 75 de ani. Pentru cei mai tineri dintre noi e doar un nume indian. Pentru cei mai mulţi însă este omul de cultură care a făcut numele lui Eminescu cunoscut în India.



“Întâlnirea cu mult regretata Amita Bhose a constituit un moment cu totul singular. Începând de la prezenţa ei uşor exotică, de la silueta graţioasă şi mişcările delicate, dar sigure, până la ochii vii, pătrunzători şi glasul cu modulaţii muzicale întrerupte din când în când de un hohot de râs care avea şi o imperceptibilă ironie, Amita sugera de la început o personalitate puternică, în ciuda fragilităţii ei.” Aşa începe Cuvântul înainte al doamnei Zoe Dumitrescu-Buşulenga la cartea “Eminescu”, de Amita Bhose, apărută postum, la Editura “Mihai Dascăl editor”. Cine ar fi putut-o descrie mai bine dacă nu cea care i-a fost îndrumător la teza de doctorat, având ca temă “Influenţa indiană asupra gândirii lui Eminescu”, publicată ulterior sub titlul “Eminescu şi India”? Şi prietenă mai apoi, scumpă prietenă.

Pentru prima oară, în 1969, poeziile Luceafărului erau citite în bengali, limba lui Rabindranath Tagore. Eminescu este, de altfel, cel care avea să-i schimbe destinul Amitei Bhose. Venită în România în 1959 împreună cu soţul său, s-a îndrăgostit de România şi de Eminescu. Pentru România a renunţat la confortul material, la soţ, pentru a se dedica întru totul studiilor comparatistice indo-române, traducerilor şi activităţii de profesor. Din 1972 până la moartea sa, în 1992, a format zeci de studenţi care, în ciuda statutului de cursuri facultative ale limbilor sanscrită şi bengali, au reuşit să traducă şi să publice în presa vremii poezii şi proză. Nicicând n-a fost profesor mai iubit ca domnia sa. Fosta sa studentă şi colaboratoare, Carmen Muşat-Coman, îşi aminteşte cu nostalgie de zilele când sărbătoreau zilele de naştere ale Amitei Bhose: “Ne invita la dânsa acasă, pe noi, studenţii mai apropiaţi şi foştii studenţi. Era o onoare pe care abia acum o apreciez la adevărata valoare. Atunci, nu ştiu de ce, poate fiindcă era sora noastră mai mare – aşa-i spuneam, Didi, cuvânt care în bengali înseamnă «sora mai mare», ni se părea normal ca o mână de studenţi să-i cânte departe, la mii de kilometri de casă, «mulţi ani trăiască». Din capătul mesei, zâmbind, Didi ne privea mulţumită cum ne mânjeam până la încheietura mâinii cu mâncarea indiană pregătită special pentru noi. Râdea şi ne arăta, cu degetele subţiri şi delicate, cum se adună boabele de orez în farfurie, fără să te murdăreşti precum un copil. Nu reuşeam niciodată şi ne amuzam cu toţii. Aşa mi-o amintesc, râzând şi bucurându-se că prin noi puteau transmite mai departe cunoştinţele sale”.
Azi e 9 februarie. Râsul Amitei Bhose a încetat în urmă cu 16 ani, dar zâmbetul său şi munca de o viaţă se regăsesc pe site-ul www.amitabhose.net