Aurora Cornu, despre Marin Preda: "Când a scris «Moromeţii», eram foarte amorezaţi"

Pe vremea când erau îndrăgostiţi, obişnuia să-i spună: "Marine, tu eşti cel mai iubit dintre pământeni". Ceea ce a dat, peste ani, titlul unuia dintre cele mai frumoase romane din literatura română. Poeta Aurora Cornu, prima soţie a scriitorului Marin Preda, ne-a acordat un interviu în exclusivitate, în care povesteşte (şi) despre "Moromeţii", roman scris în timpul căsătoriei lor şi apărut de curând în colecţia Biblioteca pentru toţi.


● Jurnalul Naţional: Ştiu că dumneavoastră aţi descoperit într-un sertar nişte manuscrise care urmau să devină, la iniţiativa dumneavoastră, parte din romanul Moromeţii...
● Aurora Cornu: Erau chiar Moromeţii, însă versiunea... "povestiri din copilărie".


● Jurnalul Naţional: Povestiri din copilărie... ale căror personaje erau deja conturate?
● Aurora Cornu: Erau conturate total, numai că el le băgase în alte romane: Marioara Furtună, Adam Furtună... şi multe altele.


● Jurnalul Naţional: Ce v-a făcut să-i sugeraţi să fie un roman de sine stătător?
● Aurora Cornu: Era deja un roman...


● Jurnalul Naţional: Dar ce-l făcea să nu-l publice în felul ăsta?
● Aurora Cornu: I se părea, cred, foarte intim... Încerca să-l dilueze în alte structuri româneşti care i se păreau lui mai importante decât "amintirile din copilărie".


● Jurnalul Naţional: Titlul exista deja sau dumneavoastră i l-aţi sugerat?
● Aurora Cornu: Nu l-am sugerat eu, dar nu cred că exista pe atunci... Exista doar manuscrisul Moromeţilor, care, din păcate, s-a pierdut. Ar fi fost foarte interesant să fie găsit. El, pe urmă, l-a structurat într-o formă de roman... cu alte personaje. A făcut un roman din "amintirile din copilărie", or, dacă s-ar găsi, acel manuscris ar fi foarte preţios.


● Jurnalul Naţional: Vă cerea sfaturi atunci când l-a scris?
● Aurora Cornu: A lucrat un an la el... chiar anul în care eram foarte amorezaţi unul de celălalt. Iar eu eram foarte mândră de situaţia asta. Mă simţeam şi eu o persoană... importantă. De altfel, eu am avut întotdeauna un ochi foarte bun pentru literatură. Mă gândesc că poate i-am servit foarte bine...


● Jurnalul Naţional: Marin Preda avea un ochi foarte bun pentru literatură şi pentru oameni. Adrian Păunescu spune despre el: "Aşa era el, un geniu în stare pură". Dumneavoastră aţi văzut asta din prima la Marin Preda? Ce v-a fascinat la el?
● Aurora Cornu: Marin Preda era deja autorul "Întâlnirii din pământuri", scrisese nişte schiţe care sunt realmente capodopere, chiar şi "Ana Roşculeţ" era o carte pe care românii nu au vrut să o mai înţeleagă. Li se părea deja o chestie naturalistă, dar Ana Roşculeţ este o carte foarte valabilă, cum am spune azi! Nu era o carte comunistă, aşa cum au încercat duşmanii lui să o denigreze. Era o carte care descria exact situaţia ţării în momentul acela şi mai ales situaţia ţăranilor. Marin a îmbrăţişat cauza ţării lui şi a încercat să descrie exact timpul care i-a fost dat.
● Jurnalul Naţional: A existat vreo surpriză pe care v-a furnizat-o Marin Preda, omul şi scriitorul?
● Aurora Cornu: Surpriză... Eu aveam o aşa bună părere despre el, că toţi puteau inventa orice, fiindcă el tot era în planurile mele. Am avut o înaltă părere despre el îndată ce am citit "Întâlnirea din pământuri" şi "Moromeţii" în versiunea primă.


● Jurnalul Naţional: Dar ceva de la el aţi învăţat? O lecţie majoră pe care v-a predat-o, fără să vrea?
● Aurora Cornu: Nu fără să vrea, ci chiar vrând! Am învăţat... cum să-mi păzesc timpul...


● Jurnalul Naţional: Timpul, care nu mai avea răbdare... Eterna sa obsesie...
● Aurora Cornu: Da... Apoi, dacă există o soluţie să nu lucrezi ca să poţi mânca, trebuie să păzeşti timpul acela. De asemenea, am aflat cum să apeşi pe butoanele care sunt cele mai eficace şi cele mai economice, cum să te serveşti nu de oameni, ci de instituţii... Am învăţat enorm de multe de la el.



● Jurnalul Naţional: Când ne gândim la un om drag, cum v-a fost dumneavoastră Marin Preda, care a făcut parte patru ani din viaţa dumneavoastră, ca soţ, aveţi flashback-uri cu cele mai frumoase clipe petrecute împreună. Bănuiesc că astea şi rămân. Care e prima care vă vine în minte?
● Aurora Cornu: Cred că... întâlnirea de la mare. Noi ne certaserăm... Vreun an de zile, noi ne-am ignorat. Ne-am certat la Cantina Scriitorilor. Nu ştiu ce-a zis el, nu ştiu ce-am răspuns eu şi apoi ne-am ignorat timp de un an, fiind colegi, totuşi. Lumea literară era mică, pe vremea aceea. Şi după un an ne-am întâlnit la mare şi l-am salvat de la o ceartă, cred, cu Sanda Movilă. Eram toţi pe cearşafuri la mare şi Marin a intrat într-un conflict complet... copilăresc cu Sanda Movilă, o cucoană cu opinii foarte stricte. Îmi amintesc că am întins mâna pe cearşaful lui, am pus mâna pe mâna lui, l-am strâns, s-a uitat la mine şi a încetat argumentul.


● Jurnalul Naţional: Şi aşa s-a produs apropierea, bănuiesc...
● Aurora Cornu: De fapt, el venise să mă dea afară din camera de la Casa Scriitorilor, pentru că acum era o cameră goală... Venise el cu repartiţie şi era deci dreptul lui. Eu am început să-mi strâng lucrurile şi el a zis: "Rămâneţi, dacă vreţi!". Nu, nu, nu! Nu voiam să primesc servicii de la Marin Preda, fiindcă eram în ceartă cu el...


● Jurnalul Naţional: Dar cum putea să se certe cu o femeie atât de frumoasă şi de deşteaptă?
● Aurora Cornu: Putea! Pentru că el făcea şi experienţe! Şi cu femeile, şi cu bărbaţii, le întindea tot felul de curse... Eu eram o ţărancă mai puţin tratabilă ca el!!!!


● Jurnalul Naţional: Ştiu că e greu, dacă puteţi să-l definiţi pe Marin Preda cu un cuvânt? Unul singur. Şi dacă da, care ar fi acela?  
● Aurora Cornu: Farmec!