Arhiva
Arte Vizuale.
Joi, 17 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

"Cel mai iubit dintre pământeni", reeditat la 28 aprilie

2 aprilie 2009
  

Prin lansarea proiectului Biblioteca pentru toţi, Jurnalul Naţional îşi propune să readucă în atenţia oamenilor toate cărţile importante ale copilăriei, adolescenţei şi facerii noastre.



Primele trei volume ale romanului Cel mai iubit dintre pământeni s-au epuizat imediat ce au fost puse în vânzare. Şi, pentru că foarte mulţi cititori care doresc toate cărţile din colecţia Biblioteca pentru toţi n-au putut intra în posesia volumelor, Jurnalul Naţional a decis reedetarea acestora.

Marţi, 28 aprilie, Jurnalul Naţional va apărea într-o ediţie specială cu toate cele 3 volume ale romanului Cel mai iubit dintre pământeni. Astfel, dumneavostră, cititorii noştri cărora vă mulţumim pentru interesul extraordinar pentru cărţile din colecţia Biblioteca pentru toţi, puteţi achiziţiona unul, două sau toate cele trei volume ale romanului Cel mai iubit dintre pământeni.

Este important de ştiut că exemplarele vor putea fi comandate prin SMS, la numărul 7600 - 9 euro plus TVA- (volumule I, II şi III) şi la 7500 - 6 euro plus TVA - (două volume), urmând ca în 10 zile din momentul lansării, cartea să ajungă la destinatar.

Totodată volumele vor putea fi comandate şi printr-un talon ce se va găsi în ziar.
Aşadar, nu uitaţi, marţi 28 aprilie, ediţie specială Jurnalul Naţional.



Începând de astăzi aveţi posibilitatea de a rezerva unul, două sau toate cele trei volume romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni" prin shop.jurnalul.ro.


Coletele vor fi expediate dupa 28 aprilie. Dumneavoastra sunteti cei care alegeti modalitatea prin care va sunt expediate cartile:
- Prin Fan Courier (+16 lei taxe curierat) - termen de livrare de 4 zile de la data expedierii;
- Prin Posta Romana (+10 lei taxe postale) - termen de livrare de 10 zile de la data expedierii; 
Taguri asociate:     biblioteca pentru toţi
Comentarii
"Cel mai iubit dintre pământeni", reeditat la 28 aprilie
175 comentarii
Ioana
intrebasem daca mai apare enigma otiliei si care sunt urmatoarele titlusi. va rugasem si sa evitati duplicatele doar din dorinta de a iesi in fata. acum, a aparut o alta problema in ceea ce ma priveste, ati afirmat mai jos cum ca volumul nr 29 va fi Amintiri din copilarie...de altfel un volum mult asteptat, dar v-au luat-o iar altii inainte, a aparut pe piata acest volum deja si chair incepe sa ... Citeşte întreg comentariul
03/05/2009 23:25:33 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
DIANA
buna..eu chiar imi doresc enigma otiliei..va rog sa scoateti ambele volume la pretul de 11 lei..nu 11 lei/volum nu e corect...acuma imi pare rau ca n-am cumparat enigma otiliei de la adevarul..8 lei toata cartea...vreau si eu un raspuns...se poate???si publicati carti mai cunoscute...in piatra neamt va spun sincer ca sunt si vanzatori de treaba dar unii..sunt de groaza...am fost intr-o dimineata ... Citeşte întreg comentariul
30/04/2009 12:11:07 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Un cititor
O idee foarte buna, dar pretul ???
In articol apar doar taxele prin SMS si Posta.
27/04/2009 15:16:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Victor
Abia astazi am mai putut posta la acest articol. Sunteti de toata jena, pe cuvantul meu. Sunt convins ca-mi vor fi sterse si aceste mesaje, nu-i problema. Dar fiti convinsi ca veti resimti toate aceste practici rusinoase. Lumea a inceput sa va miroasa...
27/04/2009 12:29:59 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Victor
Sunt perfect de acord sa raspundeti la obiect. Dar ma indoiesc ca vreun comentariu de-al meu nu a fost punctual pe o anume problema. N-am jignit absolut niciun moment si cu toate acestea ultimele 2 comentarii personale mi-au fost sterse. De ce?? Si va intreb, tinand cont de unele replici ale unor personaje ciudate (vezi comentarii de genul: "Fa Camelia, Pai nu era mai bine fetita la produs? ... Citeşte întreg comentariul
27/04/2009 12:28:17 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Marin Preda, un destin scriitoricesc fericit, prefigurat de un debut norocos
La finele anilor ’60, poetul Adrian Păunescu a realizat o serie de interviuri cu mari oameni de litere. Iată un ... Citeşte articolul
Mircea Eliade este, pentru oricine încearcă să-l descopere, o adevărată probă a labirintului. Un labirint format din idei, argumente şi ... Citeşte articolul
Strada Radu Cristian, fostă Melodiei. "Aici a fost casa cu mansardă unde a creat operele de tinereţe MIRCEA ELIADE"
Fiu, ca şi Vargas Llosa, de militar care i-a impus simţul disciplinei, "miopul" Eliade şi-a împărţit copilăria între literatură, Tecuci, ... Citeşte articolul
Mircea Eliade şi Mircea Handoca la Paris, la începutul lui septembrie 1985, cu câteva luni înainte ca marele savant să se stingă din viaţă
Ani întregi a corespondat cu Mircea Eliade la Chicago. A scos la iveală din arhiva personală lăsată de Eliade în ţară, ... Citeşte articolul
 Cella Serghi sau Diana Slavu? Frumuseţea calmă le era proprie amândurora...
Ideea unui interviu cu Cella Serghi i-a venit Cleopatrei Lorinţiu tocmai din cauza unghiului de umbră în care era plasată. Unele dintre cărţile ... Citeşte articolul
Romanul “Pânza de păianjen” s-a bucurat încă de la primul tiraj de un mare succes din partea publicului cititor
Scriitoarea Cella Serghi se află în topul preferinţelor cititorilor Bibliotecii pentru toţi. Odată publicată lista primelor 15 titluri care apar în ... Citeşte articolul
“Am hotărât să scriu o carte, o singură carte, ca o singură viaţă, a mea. Să las ceva în urmă. Pe atunci eram foarte sigură că voi muri la 30 de ani”, mărturisea în interviu Cella Serghi
"Pentru mine am păstrat sunetul mării şi amintirile copilăriei într-o carte, ca în valvele unei scoici. Arghezi spunea că, dacă ne rămâne o ... Citeşte articolul
A fost acuzat că a înjurat-o pe Anna Pauker şi că a deposedat de armă un miliţian. A fost arestat şi judecat. ... Citeşte articolul
Ionel Teodoreanu visa în lunile de iarnă la poveştile pe care le scria vara la Agapia
Undeva, într-un bloc vechi din spatele Bisericii Armeneşti, l-am întâlnit pe Alexandru A. Teodoreanu, singurul ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ... Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti ­ Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ... Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
  ● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ... Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
imopedia.ro
Apartament in Nordului

4 camere

Suprafata utila: 170 mp

385.000 EU

Apartament in Soseaua Nordului

2 camere

Suprafata utila: 70 mp

750 EU/luna

PUBLICITATE
Loading from
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO] La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ... Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor" In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ... Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul