Arhiva
Arte Vizuale.
Joi, 17 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol4.jpg
SHOP

Cireşari din toate ţările, uniţi-vă!

19 iulie 2010
Pe platoul de filmare la "Aripi de zăpadă" în iarna lui 1984. În dreapta, regizorul Adrian Petringenaru
 Foto: Alex Rotaru
 Foto: Alex Rotaru
 Foto: Alex Rotaru
 Foto: Alex Rotaru
 Foto: Alex Rotaru

O plimbare pe faleza amintirilor

Alex Rotaru a fost cireşarul Dan în trilogia lui Adrian Petringenaru. Despre povestea unui drum de succes care a început pe platoul de filmare al Cireşarilor şi continuă acum pe platorile de filmare de la Hollywood, despre poveştile unor ani ce i-au marcat viaţa şi despre cărţile care au schimbat lumea multor copilării, am stat de vorbă cu Alex Rotaru. Astăzi, partea a doua a interviului.

Jurnalul Naţional: Ce s-a schimbat în relaţiile tale cu lumea din jur, cu colegii de şcoală atunci când ai devenit vedetă, mai ales că ai obţinut şi un premiu de interpretare pentru rolul din trilogia Cireşarilor?

Alex Rotaru: Nu pot să uit faptul că am câştigat premiul Cocoşul de Aur (sic!) pentru cea mai bună interpretare actoricească masculină la Festivalul de Film pentru Copii şi Tineret de la Piatra-Neamţ, în 1988... Îmi pare rău că n-am putut să mă duc să-l ridic în persoană... M-a sunat Adrian să vin cu el, a fost de altfel ultima oară când am vorbit cu el la telefon, dar mă pregăteam pentru treapta II la liceu, la Sf. Sava... pardon, Bălcescu... Eram olimpic la fizică (am fost şi în lotul naţional într-a XII-a, mai târziu am studiat fizica la MIT, unde-am terminat cu cea mai înaltă medie de absolvire şi cu unele din cele mai mari distincţii din promoţie, jalon urmat de refuzul unei burse Guggenheim la Princeton ca doctorand în fizică, în favoarea alegerii masteratului în regie la USC) şi aveam foarte mult de învăţat. L-am refuzat pe el - cum am refuzat şi un rol principal în "Liceenii" în acel an... O fi fost bine, o fi fost rău... (râde) Pe de altă parte, relaţiile cu lumea din jur, cu colegii de şcoală s-au schimbat atât în bine, cât şi în rău în urma acestui premiu. Dacă vine prea devreme, succesul poate să strice, iar eu oricum eram răsfăţat de soartă cu familia, prietenii, colegii şi experienţele de viaţă de excepţie, deşi pe un fond destul de serios şi foarte studios. Aşa că mi s-a dezvoltat mult ego-ul, am devenit (cred) nesuferit şi prea încrezător în mine, lucru care mai târziu m-a costat în lecţii de viaţă dure, însă mi-a şi folosit, pentru că atunci când am ajuns la Hollywood cu un simţ al sinelui supra-dimensionat, şi-au trebuit să treacă zece-cincisprezece ani de lucru şi sacrificii (chiar dacă aduce a clişeu, e purul adevăr) până să ajung să lucrez cu Ian McKellen sau Michael York, Kevin Spacey sau Richard Dreyfuss, Van Cliburn sau Marilyn Manson, Hugh Hefner sau Val Kilmer, an de an experienţele de viaţă (semi)eşecurile şi amânarea succesului "mare" mi-au retezat câte puţin din ego până când a ajuns la o dimensiune normală... Sau, mă rog, aproximativ normală! (Râde) Ştiţi cum e, americanii au o vorbă: oamenii fac greşeli şi le numesc "experienţă". E important să ai energia să te ridici, să te scuturi şi să mergi mai departe. Una peste alta, deşi aş fi vrut să fiu mai inteligent şi mai accesibil cu cei din jurul meu în perioada filmărilor Cireşarilor am avut totuşi norocul să nimeresc într-o clasă deosebită la liceu, unde am fost coleg între alţii cu Andreea Vălean, Cătălin Mitulescu şi (ca fapt divers) cu Andrei Zenide, fratele mai mare al Ruxandrei Zenide - nume prezente în primele ranguri ale noii cinematografii româneşti. Îmi place să cred că prezenţa mea în acest nucleu a avut şi ponderea ei şi că ne-am inspirat unii pe alţii şi unii de la alţii în acei ani formativi.

Cum a fost întâlnirea cu Dan? Cât de aproape te simţeai de el?

M-am simţit întotdeauna foarte aproape de Dan, mai ales la începutul filmărilor. Este hâtru, sensibil, creativ şi, deşi aparent foarte gregar, în esenţă este mereu un pic izolat... poate chiar mai apropiat de Tic din punct de vedere al integrării în grup decât de ceilalţi de vârsta lui, singurul dintre băieţi fără nici o şansă reală de a câştiga afecţiunea frumoaselor şi puternicelor Maria sau Lucia...

Apoi însă în viaţa mea a urmat o creştere mult diferită decât cea a personajului de roman... Sub presiunea socială în grup a personalităţilor băieţilor mai mari ca mine care-i jucau pe Ursu, Ionel şi, mai ales, pe Victor, eu mă luptam să-mi găsesc şi să-mi afirm individualitatea... ca fapt divers, atunci când am fost ales la audiţii eram mai scund decât actorii care-i interpretau pe Victor, Ionel şi Ursu. Apoi, de-a lungul filmărilor, am crescut mai înalt ca toţi. În ultimul film, Adrian m-a pus să merg în genunchi în spatele tuturor într-un cadru larg, pentru a păstra iluzia că sunt mai scund ca ei şi a nu da în vileag trecerea timpului... Întotdeauna am simţit că aceasta a fost metafora definitorie a acelei perioade - a creşterii surprinzătoare. Ţin minte că-n acel an crescusem 36 de cm! Azi asta mi se pare halucinant...

Dacă închizi ochii şi-ţi aminteşti filmările de la Cireşarii, acum, după ceva ani şi multe experienţe în lumea fimului, care e imaginea cea mai puternică sau cea mai frumoasă care-ţi vine în minte?

Amintirea ultimei zile. La peste cinci ani de când se dăduse primul tur de manivelă. Nu mai eram copiii care începuseră filmările, ci adolescenţi năbădăioşi, în toată regula. Ne-am strâns aproape cu toţii pe o bancă într-un parc din apropierea liceului unde filmasem. Am vorbit mult şi repede, aparent nonşalant, apoi am tăcut cu toţii brusc, parcă stânjeniţi de ceva. Unul câte unul, am plecat fără să ne urăm rămas bun în mod deosebit, ca şi cum ar fi urmat natural să ne revedem a doua zi, deşi ştiam cu toţii că se încheia definitiv un capitol deosebit de important în vieţile noastre, şi că nimic nu mai urma să fie întocmai la fel de-atunci înainte. Eu cred c-am rămas ultimul pe bancă, sau poate Maria...

Recitind de curând finalul ultimei cărţi din serie, "Drum bun, Cireşari", m-a frapat cât de asemănătoare este senzaţia de muşcătură de colţul inimii pe care mi-o dă citirea ultimelor sale pagini cu aceea provocată de regăsirea în amintire a acelei după-amieze însorite de Bucureşti în care ne-am încetat rolul oficial de "Cireşari", redevenind pur şi simplu nişte elevi de liceu ca oricare alţii.

Dacă n-ar fi fost povestea Cireşarilor, drumul tău în viaţă ar fi arătat altfel?

Rolul "Dan" şi experienţele de filmare a acestei trilogii au însemnat foarte, foarte mult pentru mine şi au influenţat în mare măsura parcursul meu viitor, dându-mi o senzaţie a posibilităţii infinite şi a încrederii atât în puterile proprii, cât şi în cele ale destinului. Mă îndoiesc c-aş fi decis să părăsesc domeniul meu iniţial de studiu şi să plec la Hollywood de unul singur, fără să cunosc pe nimeni, dacă n-aş fi avut aceste experienţe timpurii care să mă convingă că locul meu se află pe un platou de filmare, indiferent de limbă sau cultură.

Chiar dacă nu am devenit actor profesionist, de-atunci am mai jucat în scurtmetraje şi publicitate, şi teatru, mai mult în ateliere şi cursuri de perfecţionare. Mă tentează continuu să reiau postura de actor de lungmetraj, (munca actorului e fascinantă), însă cine ştie dacă voi avea timp şi energie pentru asta. Regia mă ţine ocupat non-stop în ultimii ani şi, oricum, se ştie că experienţa de actor este extrem de folositoare pentru oricare regizor.

Ai fost vreodată tentat să porneşti într-o expediţie şi să creezi tu o nouă poveste cu Cireşarii?

De multe ori... şi în mai multe moduri. De fapt, în două feluri deja am şi făcut-o: unul, la Bâlea, în timpul filmărilor la "Cetatea ascunsă"... În atmosfera sălbatică şi izolată de la T Bâlea Cascada, unde eram cazaţi cu echipa, imaginaţia noastră o luase razna într-atât încât începusem să plecăm în aventuri Cireşariere de capul nostru chiar şi când nu striga nimeni "Motor!". Serile ar fi fost pustii dacă nu ne-am fi jucat de-a "găseşte OZN-ul pe cer". Închipuiţi-vă Cireşarii, în plen, plecând prin pădure să caute un OZN căzut - într-o pădure în care râşii erau cât lupii, lupii erau cât urşii, iar urşii... cât muntele! Mai multe nu vă spun - if you want to learn more, buy the script!

Iar cealaltă expediţie de tip Cireşar profund am făcut-o plecând hai-hui în America să încerc apele la Hollywood. Aş putea glumi spunând că-i aştept pe ceilalţi, dar de fapt s-a şi întâmplat: la şapte ani după plecarea mea în America, aveam să dau din pură întamplare peste Runa Petringenaru, care locuia atunci tot la Los Angeles! Ţin minte că l-am şi sunat pe Horaţiu Medvesan (Victor) împreună, în Olanda, unde locuia. Nu ştiu însă dacă menirea Cireşarilor mai târziu în viaţă ar fi să fie împreună - dar sunt convins că ar trebui să-şi amintească mereu învăţămintele adunate de-a lungul parcursului lor comun şi să preţuiască ce-au însemnat unii pentru alţii... până la final.

Un efort de imaginaţie. Schiţează în câteva vorbe portretul Cireşarilor peste care anii ar fi trecut şi ar trăi azi, în lumea noastră, puţin mai bătrâni...

Dacă s-ar fi născut exact în generaţia noastră, a celor care i-am jucat în filmele "Cireşarii", "Aripi de zăpadă" şi "Cetatea ascunsă", cred că din păcate ar fi plecat aproape toţi din ţară, ca majoritatea vârfurilor din generaţia despre care vorbim. Poate că unii s-ar fi întors şi că Ursu şi Lucia au deschis o şcoală de alpinism, Maria e divorţată şi jurnalistă de succes cu o carieră dublă în televiziune, Victor e medic şi profesor universitar, Ionel - om de afaceri şi abil politician, Tic - actor, iar Dan - Dan cu siguranţă este fie scriitor, fie regizor.

Nu în ultimul rând, forţa pe care o emană aceste cărţi, cu toată apartenenţa lor la nu foarte numeroasa, dar suficient de substanţiala literatură de calitate scrisă sub comunism în România (romanele lui Petru Popescu din anii 70, fiind un alt exemplu favorit al meu), rezidă şi în faptul că impune şi înlesneşte re-inventarea personajelor cu fiecare generaţie... Cireşarii născuţi la finele anilor '50 au o altă soartă decât cei "ai mei" şi cu totul alta ar fi soarta Cireşarilor născuti după 1989... De aceea, sper ca seria acestor romane să continue să fie citită de noi generaţii în România şi aplaud gestul generos si oportun al BPT şi al ziarului Jurnalul Naţional de a le reedita. Permiteţi-mi să-nchei cu un îndemn -parafrază care sper să nu fie greşit înţeles de nimeni: "Cireşari din toate ţările, uniţi-vă!"

Taguri asociate:     biblioteca pentru toţi | cireşarii
Comentarii
Cireşari din toate ţările, uniţi-vă!
5 comentarii
scouts ro
daca y o u t u b e se transforma in capsorul scriptului in gsptv e chiar funny ...
20/07/2010 10:36:13 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
scouts ro
din nefericire industria cinematografica romaneasca nu are traditie in filme pentru copii, exceptiile de genul Aventurile lui Babusca sau Veronica fiind doar mici oaze ... intr-adevar nu am notat nici un film notabil pentru copii in ultimii 20 de ani ... am prins accidental zilele trecute pe TVR2 un film ceh si privindu-l, ma gindeam ce ar fi putut ei sa faca avind la dispozitie un scenariu ... Citeşte întreg comentariul
20/07/2010 10:32:26 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
tm
ma bucur ca au refacut pelicula si sonorul serialului Toate pinzele sus! Asa ar trebui sa faca si cu celelalte seriale de copii, caci altele nu mai avem. Dupa 89 nu s-a mai facut nici un film pentru copii! Numai filme despre comunism, filme noir, statice, fara umor, de care ne-am saturat pina peste cap! Mai dati si aceste filme la televiziuni, poate copii de azi le vor prinde gustul si vor ... Citeşte întreg comentariul
19/07/2010 09:40:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Casargoz
Imi aduc aminte filmul, acei copii fericiti, care intrau in magazin si ieseau cu adidasi originali, trei benzi. Imi aduc aminte revolta de copil cu tenisi dragasani impotriva minciunei propagandei comuniste. Filmul care a transformat un roman in propaganda.
Inchid ochii, si nu vad ciresarii ci doar monstuosul mecanism de propaganda. Inchid ochi si pot sa-i iert, pentru ca au reusit sa ... Citeşte întreg comentariul
19/07/2010 00:06:11 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
mihai
singura ecranizare care merita amintita este serialul TV din 1972; trilogia lui Petringenaru este o gluma proasta, un deserviciu adus cartii de catre o echipa "actoriceasca" de pilosi UTC-isti care jucau jenant de fals... vrem serialul ('72) masterizat si la vanzare!
18/07/2010 23:59:08 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Citeşte şi
Constantin Chiriţă, Leonid Dimov şi Virgil Mazilescu, o întâlnire între prieteni din vremea când apăreau pe lume Cireşarii...
"La râpa Uvedenrode/ Ce multe gasteropode!/ Suprasexuale/ Supramuzicale." "Măi, ... Citeşte articolul
Echipa Cireşarilor, în vara lui 1983, în Munţii Retezat; Alex Rotaru (al doilea din stânga sus)
În trilogia "Cireşarii" regizată de Adrian Petringenaru, a interpretat rolul lui Dan, iar întâmplarea i-a marcat destinul. Peste ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
"La Gheorghe Enescu” - o convorbire de acum un secol
V-aţi întrebat vreodată cum îşi stabileau gazetarii interviurile înainte vreme? ... Citește articolul
Acum 100 de ani. Bucureşti ­ Paris, cu bicicleta
Tânărul George Antonescu, a cărui fotografie o dăm aici, va porni în ziua de 20 mai cu ... Citește articolul
Horoscop zilnic, joi 17 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
  ● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag
Astăzi e ziua ta: Gelu Colceag Dorinţa de a fi regizor a apărut în acelaşi timp cu nevoia de a fi pedagog, iar ... Citește articolul
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului
Jurnalistul Dan Bucura, bătut în scara blocului Jurnalistul de investigaţii Realitatea TV Dan Bucura a fost agresat în cursul serii, în ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO]
Sfat de la primul francizat Subway pentru antreprenori: Fiti pregatiti sa munciti 20 ore pe zi! [VIDEO] La 32 de ani, Cristian Stefanescu isi traieste visul: a renuntat la viata de corporatist pentru a ... Citește articolul
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor"
Miza unei investitii de 200 mil. euro, inceputa cu o intarziere de 4 ani: "Ne uitam spre viitor" In 2008, fondul britanic de investitii Europa Capital a cumparat un teren de 55 de hectare in ... Citește articolul
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica?
O intrebare fara raspuns: Ce va urma in economie dupa RECESIUNE tehnica? Majoritatea analistilor se asteptau la intrarea tehnica in recesiune a economiei, cu toate ca ... Citește articolul