Arhiva
Arte Vizuale.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Claudia Cardinale - Dincolo de mitul ecranului

8 iunie 2009
"E mult mai erotic să ghiceşti decât să vezi, să visezi decât să vezi"
 Foto: Lacrima Andreica / JURNALUL NAŢIONAL 

Iubeşte misterul, acel mister al lumii, al vieţii, al pământului şi inclusiv al corpului de femeie - misterul care ne compune. E magnetică, independentă şi ochii ei sunt cheia comunicării pe ecran ori în viaţa de zi cu zi. Are ochi frumoşi care exprimă sensibilitate, tristeţe dar şi o forţă vitală incredibilă.



E singura actriţă care a făcut carieră fără a-şi expune zonele intime şi n-a pozat vreodată pentru Playboy, după cum nu a încurcat niciodată viaţa sentimentală cu profesia şi cu colegii ei. În doar trei minute, dacă îi stai în preajmă, o defineşti ca forţă, o forţă unică, inimitabilă şi care n-a copiat pe nimeni vreodată ci i-a făcut pe alţii s-o copieze.

Claudia Cardinale, poate cea mai mare actriţă italiană, idolul anilor de aur ai cinemaului italian care a jucat în peste 150 de filme, vorbeşte puţin despre sine şi şi-a ţinut mereu viaţa privată departe de ochii presei şi ai lumii în general. În lumea ei vrea tihnă. A fost la Festivalul Internaţional de Film Transilvania şi i-a înmânat premiul pentru întreaga carieră lui Florin Piersic. Acesta n-a ratat momentul: "Doar pe asta am ratat-o!", şi a primit replica scurtă şi elegantă a Claudiei: "Eşti şarmant". Aici Jurnalul Naţional a întâlnit-o şi a vrut să-l cunoască pe omul Claudia Cardinale.

Cum aţi descrie dragostea şi cum aţi trăit-o?

Claudia Cardinale: Dragostea e un lucru instinctiv. Lucrul cel mai important în dragoste sunt ochii, privirea. Eu mi-am ales partenerul astfel.

Nu v-aţi expus părţile intime ale corpului şi niciodată n-aţi pozat pentru Playboy. Cum ar proceda azi dacă ar fi o actriţă debutantă?

Nu-mi place! E mult mai erotic să ghiceşti decât să vezi, să visezi decât să vezi. Cred că dacă eşti goală îţi răpeşte misterul. N-am făcut-o niciodată. Iar dacă aş fi o actriţă tânără, debutantă n-aş face-o absolut deloc. Nu îmi vând trupul! Niciodată!

Cum aţi descrie o zi din viaţa dumneavoastră de familie?

Eu trăiesc singură la Paris. Îmi place singurătatea. Partenerul meu trăieşte la Roma. De fată am fost foarte retrasă. Vorbeam foarte puţin. Din acest punct de vedere pot spune că m-a salvat cinemaul. M-a făcut să spun tot ceea ce altfel n-aş fi spus, iar vocea mea este un efect al tăcerii şi al ţigărilor.

Şi cum funcţionează relaţia dvs. în acest context?


Ne telefonăm! (n.r. şi râde scurt, gutural).

Un autor preferat şi o carte citită de curând?


O Doamne ce întrebare! Am atâtea cărţi şi atât de puţin timp să citesc. Când mă voi opri într-o zi, voi citi.

Plănuiţi să vă opriţi în curând?

Nu mă voi opri niciodată.
Cu Alain Delon au format cuplul perfect pe ecrane, dar relaţia dintre ei "n-a coborât" în viaţă. "N-am căzut în capcana asta niciodată. Nu m-am căsătorit niciodată şi mi-am ales singură partenerul. Când eram tânără credeam că sunt urâtă şi tot ce-am realizat se datorează destinului. Cineva m-a tras de mână şi m-a pus pe scena concursului de miss orgnizat ca gală de binefacere. Am câştigat şi mi s-a oferit un premiu care nici măcar nu era în planul organizatorilor. Când am ajuns la Veneţia primul film pe care l-am văzut era semnat de Fellini. Când lucram împreună, Federico venea şi mă lua dimineaţa şi mergeam mulţi kilometri cu maşina. Mă privea şi îmi vorbea mereu. Îmi spunea că sunt muza lui", îşi aminteşte Claudia Cardinale. "Dacă mai continuă aşa are să ruineze reputaţia vieţii de actor", exclamase la un moment dat Visconti în glumă apropo de modul în care CC a ştiut să facă deosebirea între viaţă ei profesională şi cea privată.

"Cred în Dumnezeu şi în destin. N-am sunat niciodată pe nimeni pentru vreun rol. Nu-mi place. Nu m-am considerat o divă, iar frumuseţea nu este importantă. Am devenit şi mamă şi bunică la diferenţă de o lună, când aveam 40 de ani. Şi n-am avut nici un model în cariera mea. S-a spus mereu Briggite Bardot şi Claudia Cardinale. Ei bine, n-am imitat pe nimeni. Am fost mereu eu însămi", spune La Cardinale, aşa cum o alintă italienii. S-a simţit mereu iubită, se ştie iubită, dar alege să trăiască în continuare singură la Paris. "Cel mai mult îmi place să mă plimb singură pe străzile Parisului. Nu am şofer şi nici bodyguard. Oamenii mă iubesc!", conchide Claudia Cardinale.

Taguri asociate:     cardinale | niciodată | arte
Comentarii
Claudia Cardinale - Dincolo de mitul ecranului
3 comentarii
mirabella
din articol nu reiese defel ca ar fi fost prost documentata cidoar ca a scris abordand o alta latura
si apoi chestia cu copilul ascuns e deja super-cunoscuta, de ce ar fi trebuit s-o repete?
08/06/2009 12:03:28 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
hutanu teresa
Imi pare rau,ca d-ra cara a scri acest articol nu s-a documentat mai bine,asupra vietii,lui Claudia .Nu a pozat in reviste pt barbati,dar inca de foarte tinara ,a nascut un baiat,care timp de citi-va ani figura ca fratele actritei.Asa ca.....
08/06/2009 10:41:15 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
doina
ASA SE PREZINTA O ADEVARATA ACTRITA.ESTE INTRADEVAR DIVA ,FRUMOASA ,INTELIGENTA ,PLINA DE TALENT CU CARACTER.IN ZIUA DE AZI ,MAI ALES LA NOI IN ROMANIA ACTRITELE PARCA SUNT PROSTITUATE.ELE CICA ISI FAC MESERIA SI ASTA INSEAMNA SA FII ACTRITA SA STAI CU DINSA INTRINSA SPUNIND CA ASTA E MESERIA ,CERE SACRIFICII.NOI NU AVEM LA ORA ACTUALA DECIT CURURI SI CAPURI G O A L E.
08/06/2009 08:46:50 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul