Arhiva
Arte Vizuale.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

"Cu uşile închise", la poalele Tâmpei

Autor: MARIA SARBU
25 martie 2008
VARIANTA BRAŞOV. Maria Gârbovan, Bianca Zurovski şi Mihai Bica, în montarea Teatrului "Sică Alexandrescu"
  

PREMIERĂ ● Măniuţiu, la reîntâlnirea cu Sartre
Regizorul Mihai Măniuţiu a montat pe scena Teatrului "Sică Alexandrescu" din Braşov spectacolul "Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre, care a avut premiera duminică seara. El a revenit, astfel, după 26 de ani, la piesa scriitorului şi filozofului francez, redescoperindu-i noi valenţe.



PREMIERĂ ● Măniuţiu, la reîntâlnirea cu Sartre
Regizorul Mihai Măniuţiu a montat pe scena Teatrului "Sică Alexandrescu" din Braşov spectacolul "Cu uşile închise" de Jean-Paul Sartre, care a avut premiera duminică seara. El a revenit, astfel, după 26 de ani, la piesa scriitorului şi filozofului francez, redescoperindu-i noi valenţe.


A fost atras de acest text în 1982, realizând atunci, la Teatrul "Bulandra", un spectacol de succes la critica de specialitate şi la public, avându-i în distribuţie pe Marcel Iureş, Irina Petrescu, Mirela Gorea şi Constantin Drăgănescu. Măniuţiu readuce în varianta de la Braşov formula sartriană "Infernul sunt ceilalţi", dar plasează în faţă semnificaţia de "proces poliţist", deoarece el crede că excelenta piesă "Cu uşile închise"  despre "cum se vânează conştiinţele între ele" are şi valenţe de piesă poliţistă în care avem de-a face cu o situaţie tipică, stil Agatha Christie. Personajele sunt blocate într-o situaţie şi încep să se descopere unele pe altele ca asasini.

Pentru Măniuţiu, acest proces poliţist incită şi "face ca piesa să aibă o progresie, o dinamică specifică romanului şi piesei poliţiste".


DECOR DIFERIT. Pentru creşterea dinamicii actualului spectacol, a fost amplificat decorul. Dacă secţiunea prin pâlnie a decorului spectacolului de la "Bulandra" făcea imposibilă escaladarea parţială a pereţilor, acum interpreţii au avut această posibilitate, pentru că regizorul şi scenograful Mihai Mădescu (au lucrat în echipă şi la prima variantă) au gândit decorul altfel. Este indusă ideea de judecată, de bolgie. E un fel de amfiteatru tăiat, îngustat, treptele ajutând la "urcarea" spre infern cu mai multă uşurinţă.


Nuanţa de gri dominatoare în scenă alternează cu lumina, uneori foarte puternică, uneori obscură, precum şi cu sunetul invocat pentru salvare, dar care nu e altceva decât un element al infernului. De culoare cenuşie sunt şi costumele celor patru interpreţi în momentul în care fiecare îşi face apariţia în scenă (create de Luana Drăgoescu). Totul conduce la intensificarea stării personajelor, a spaimei, a izbucniri interioare care prezintă pe fiecare drept călăul celorlalte două, aşa cum le-a creat Sartre.


PERSONAJE. În spectacolul Teatrului "Sică Alexandrescu", cele patru personaje sunt interpretate de actorii Mihai Bica, Bianca Zurovski, Maria Gârbovan şi Gabriel Costea. Măniuţiu a practicat şi de data aceasta, fără a adăuga ceva, rescrierea textului prin tipul de tăieturi, pentru că nu l-a "interesat pedagogia ascunsă sau mai puţin ascunsă sartriană", ci povestea poliţistă. Aşa procedează el l-a realizarea spectacolelor sale. Regizorul relevă în scenă motivul scrierii piesei de către Sartre – de a ţine împreună trei persoane "fără ca vreuna să iasă vreodată" din acelaşi spaţiu.


Lansare de carte

Înainte de spectacol, a fost lansată cartea "Mihai Măniuţiu – ipostaze esenţiale", semnatăde criticul de teatru Mircea Morariu. Volumul, apărut în acest an la Casa Cărţii de Ştiinţă din Cluj-Napoca, include aproximativ 20 de cronici scrise şi publicate de autor la spectacole regizate de Măniuţiu din 1996 şi până în 2007. De asemenea, sunt inserate trei articole despre cărţile scrise de Mihai Măniuţiu, unul dintre acestea fiind semnat de criticul Dan C. Mihăilescu. Nu lipseşte lista, în formă cronologică, a spectacolelor regizorului montate între anii 1977-2007. Autorul menţionează că Măniuţiu "şi-a clădit prin ani un concept teatral propriu, bazat pe un solid eşafodaj filosofic, estetic şi moral".


Taguri asociate:     maniutiu | arte
Comentarii
"Cu uşile închise", la poalele Tâmpei
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
imopedia.ro
Vila in IMGB

5 camere

Suprafata utila: 140 mp

130.000 EU

Vila in Corbeanca

4 camere

Suprafata utila: 118.5 mp

92.900 EU

PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul