Cui i-e frică de Caragiale pe 1 februarie?

La fix două săptămâni după ce presa din România sărbătoreşte ziua de 15 ianuarie ­ ziua lui Eminescu, de anul acesta şi Ziua Culturii Naţionale, ziua de 1 februarie trece aproape neobservată... Pe 1 februarie 1852, se năştea celălalt "mare clasic al literaturii române", pe care, de altfel, îl considerăm mai actual ca oricând cu noi. Cât de viu e astăzi Caragiale, cât de mult e prezent în ADN-ul nostru, cât de aproape lumea lui, asta e o discuţie lungă, dar, altminteri, e un fapt dovedit cu personaje reale din realitatea din noi şi de lângă noi... Şi totuşi, în România lui 2011, cu un an înainte de Anul Caragiale (în 2012 se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui), deşi "lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi", deşi, dacă ne pui oglinda-n faţă, vor răsări numai figuri de Farfurizi, Brânzoveneşti, Zoi (bărbate), Miţe Baston şi Caţavenci, deşi spiritul lui ne bântuie mai ceva ca al Elodiei prin toate canalele tv şi de alt fel, Caragiale e ignorat. Pe 1 februarie, mass-media rămân tăcute. Şi teatrele asemenea... Pe 15 ianuarie se organizează recitaluri de poezii, mici spectacole etc. Pe 1 februarie... nimic. La Teatrul Naţional din Bucureşti, care-i poartă şi numele, astăzi se joacă Cehov şi Iosif Naghiu, iar mâine Dostoievski şi Janusz Glowacki... Şi nici un Caragiale până la sfârşitul săptămânii. Iar situaţia este valabilă în mai toate teatrele din Bucureşti şi din România, cu puţine excepţii... precum, să spunem, Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, care a programat special în această săptămână "Noaptea furtunoasă" în regia lui Şerban Puiu.

Cât e vorba de neatenţie şi cât de respingere neconştientizată a unei realităţi sinonime cu noi, aşa cum e (încă) lumea lui Caragiale, e o discuţie care ar putea începe sau s-ar putea încheia cu o întrebare: "Cui i-e frică de Caragiale?!".