Din azilul de noapte al Brăilei...

Scriitorul şi criticul literar Cornel Ungureanu, profesor al Universităţii de Vest din Timişoara, vorbeşte despre Istrati. Un scriitor care "a devenit eretic fiindcă a rămas el însuşi: o fiinţă pasională, făcând o dogmă din starea de iubire".

Cornel Ungureanu: Parcă aş scrie, mai întâi, o carte despre felul în care Panait Istrati îl prefaţează pe Orwell. Seamănă, sunt autorii unor contrautopii valabile nu doar la 1929 sau la 1949, ci şi în 2009 sau la 2019. Dar fiindcă mă întrebaţi doar despre întâmplările şi alianţele din literatura română, v-aş spune: prefaţaţii lui Panait Istrati sunt mulţi, sunt mari.

Puneţi în paranteză "Apărarea are cuvântul" şi isprăvile lui Petre Bellu. Să scriem, mai întâi, despre cei care se vorbeşte şi care la rândul lor au scris mult şi bine despre Istrati. Să-i numim pe Eugen Barbu şi pe Fănuş Neagu, scriitori fundamentali ai prozei româneşti. Parcă l-aş implica în această acţiune de prefaţare pe Vasile Băncilă, care povesteşte pe larg ce scrii-tori fixează în geografia literară a Bărăganului Panait Istrati. Poate fi numit în această ispravă kamikadze a prelungirii utopiei în contrautopie şi Nae Ionescu.

Într-un joc interactiv de cultură generală de pe internet, Istrati este numit "romancier experimental". De ce credeţi că i s-a lipit această etichetă? Novicii ar putea să ia de bună această calificare, cei care l-au citit poate nu-s de acord...

Uite ce harnici suntem, uite cum poftim mereu roman. Roman experimental, dacă există aşa ceva, scriu Urmuz şi Mihail Avramescu, nu Istrati. Românii sunt structural povestitori - ei glisează mereu către cele o mie şi una de nopţi ale Orientului. Sau, cum spune altcineva, suntem o lume a pământului, o naţie agrară, care îşi descoperă tensiunile creativităţii "iarna, la gura sobei". În celelalte anotimpuri ies la lucru, la câmp.

Dacă în continuare vrem să ne jucăm frumos, putem să scriem că Istrati este un "romancier experimental". Fixat o vreme într-o Franţă a supremaţiei romanului, a vrut şi el să se adapteze. Romanul ar putea aduce bani, nu povestirea. Dar nu cred că e timp de joacă. Panait Istrati este un mare povestitor, aşa cum e şi Sadoveanu, aşa cum este şi Bănulescu. Construcţia românească aparţine altui tipar creator, romanul consolidează altă geografie literară.

Proza lui Istrati "musteşte" de sevele iubirii şi ale pasiunii, ale revoltei şi dorului de ducă extrase pesemne din mirificele împrejurimi ale Brăilei natale. Imagini picturale, nu o dată transpuse în cinematografie. Mai sunt şi alţi scriitori fascinaţi de magia oraşului-port la Dunăre. Care e diferenţa specifică a scriiturii lui Istrati?

Da, aş spune şi eu că, precum şi alţi prozatori români, Istrati a fost urmărit de neşansă în relaţia cu filmul. Deşi investiţii de încredere au fost, şi una dintre cele mai mari s-a numit "Ciulinii Bărăganului". Ar fi trebuit să fie un succes, dar regizorul, laureat la Cannes un pic înainte, n-a priceput despre ce e vorba în povestea lui Istrati. N-a înţeles Bărăganul. Iar marea actriţă aşezată în rolul principal era... din alt film.

Dacă mă întrebaţi care e "diferenţa specifică" a lui Panait Istrati, aş spune că el vine din "azilul de noapte" al Brăilei. Poate că, în acest moment fast al filmului românesc, Panait Istrati ar fi o ofertă de zile mari.

Bucuria de a rămâne solidar

De ce este considerat Istrati, în "Istoria secretă a literaturii române", personajul principal al secţiunii "Ereticii, ca fiinţe migratoare". De la ce dogme s-a abătut, cărui sistem a fost excentric?

Îl legam acolo pe Istrati de alţi mari creatori ai sud-estului european şi aveam în vedere câţiva scriitori bulgari, câţiva greci, câţiva iugoslavi. Emilian Stanev era unul dintre ei. Stanev este un scriitor extraordinar şi are o carte reper pentru istoria sau istoriile acestui spaţiu, "Antichristul". Iniţial am vrut să stărui şi asupra lui Kazantzakis, dar îmi lua prea multe pagini. Şi asupra unui croat uriaş, Miroslav Krleza. Dacă discutăm aşa, repede, aş putea să scriu că a devenit eretic fiindcă a rămas el însuşi: o fiinţă pasională, făcând o dogmă din starea de iubire, din fidelitatea prieteniei, din bucuria de a rămâne solidar.

Istrati îşi caută în viaţa reală tatăl, doreşte să-şi creeze o identitate prin scris, aşa cum personajele sale caută Paradisul dincolo de graniţele din spini şi puf ale Bărăganului. Ce reuşeşte? Întâlnirile sale cruciale din "marea hoinăreală" i-au adus fericirea sau au fost mai degrabă paşi spre "Spovedania unui învins"?

Da, şi-a căutat un tată, o familie pe care să şi-o protejeze cu fervoare, cu bucurie, cu entuziasm. Îşi caută un loc al lui - o ţară, un spaţiu-matrice. Ce reuşeşte? Reuşeşte să fie Panait Istrati. Reuşeşte să ocupe un loc important într-o istorie a literaturii române. Să exprime opţiuni radicale într-un timp al răsturnărilor politice brutale şi al fanatismului politic. Să fie un nume de referinţă al spiritului european din secolul XX.

Dacă - prin absurdul unui univers concentraţionar - Istrati ar fi interzis, v-aţi înscrie în tabăra celor care ar milita pentru reabilitarea lui? Dacă da, care ar fi argumentul?

Aş putea spune şi eu, ca şi dvs., că Istrati nu este azi un scriitor interzis. E vreun scriitor azi interzis? Nu-i nici unul. Dar, dacă observăm că n-avem nici o ediţie de opere complete Istrati, că n-avem un grup de cercetare care să se ocupe de opera lui, de biografia lui, de relaţiile lui personale, literare, intelectuale, politice, parcă aş vorbi despre interdicţiile tacite, involuntar asasine. Nu-i nevoie să trăim într-un univers concentraţionar ca să asistăm la asasinate culturale.

Dacă privim la întâmplările din patrimoniul nostru naţional, la avuţia noastră culturală, observăm cum sunt lăsate să moară monumente arhitecturale, biblioteci, opere, scriitori... Nu militez doar pentru "reabilitarea lui Istrati", cum spuneţi, încerc să militez pentru un şir de recuperări obligatorii. Dar, aşa cum scriam şi altădată, am impresia că trăim un moment în care se doreşte imbecilizarea progresivă a speciei.

Ciulini digitali, pe fundal de apus de soare...

Remus Grecu este un nume relativ puţin cunoscut în spaţiul cultural