Donna Alba, o femeie ,,încremenitor de frumoasă"

Un autor puternic, pregnant şi memorabil prin opera sa, Gib I. Mihăescu, prozator, romancier şi dramaturg interbelic (1894-1935), poartă în fiinţa sa scritoricească înfluenţe ruseşti, dostoievskiene.

în revista Viaţa literară din 1926, autorul mărturiseşte: "Prin temperamentul meu de moldovean sunt înrudit mai ales cu scriitorii ruşi. Consider şi acum pe Rascolnicov al lui Dostoievski ca un sumum de artă către care se poate năzui în operele contemporane". Mihăescu are o predilecţie insistentă pentru obsesii. Partea tulburătoare a creaţiei sale vine din trauma ideilor fixe, dorinţelor iraţionale, impulsurilor masochiste. Tendinţa sa poate fi explicată prin biografie."

îNFIORAT DE TRăIRI PUTERNICE
A fost cutreierat de o constantă obsesie a morţii, datorată deceselor din familia sa, decimată de boli necruţătoare. Să nu uităm că Gib I. Mihăescu a debutat în literatură după ce a privit moartea în ochi, luptând în tranşee. Oricum, moartea grăbită l-a surprins în plin efort creator. E drept că lăsase deja în urmă o operă. În 1936, i s-a decernat post-mortem "Premiul Naţional pentru proză", premiu care a omagiat întreaga sa creaţie şi în special ultimul roman apărut, "Donna Alba", iar Teatrul Naţional din Cluj a deschis stagiunea din acel an cu piesa "Pavilionul cu umbre", marele succes dramatic al lui Gib I. Mihăescu.

A fost un om înfiorat de trăiri prea puternice şi a devenit un scriitor reflexiv, interiorizat, înclinat către decriptări analitice. "O aură tainică, cvasilegendară înconjoară ascendenţa în timp a lui Gib I. Mihăescu.(...) Înclinarea spre zonele iraţionalului, moştenită de la mama sa, explică într-o altă ordine de idei evocările stărilor de extaz halucinant, de teamă, alternând nevoia de siguranţă, de silă faţă de viaţa cotidiană şi de dorinţa pătimaşă de înălţare spre valorile suprapersonale, atât de des prezente în nuvelistica sa." (Mihail Diaconescu, "Gib I. Mihăescu", Ed. Minerva, 1973) Deşi topite în operă, transfigurate artistic, crochiuri din biografia sa răzbat dincolo de cuvintele aliniate pe hârtie. S-a spus că adevărata existenţă de excepţie şi-a creat-o în literatură. În orice caz, romanele sale conţin un autentic document sufletesc, chiar dacă autorul s-a multiplicat cu hotărâre şi forţă în eroii săi.

MONOGRAFIA DENSĂ A MENTALITĂŢII VIRILE
Gib Mihăescu (1894-1935) înscrie în literatura română (alături de romanul său "Rusoaica") o altă construcţie epică de mare forţă, închizând aceeaşi aspiraţie spre iubirea inaccesibilă printr-un alt volum remarcabil: "Donna Alba". Romanul a apărut în 1935 şi a fost elaborat cu minuţiozitate, autorul împărţindu-şi în vremea aceea timpul între scrisul său şi slujba acaparatoare de la Direcţia Presei. Gib Mihăescu a prezentat iniţial capitole din viitoarea carte "Donna Alba" publicului ascultător, într-o emisiune în serial, la radio.

"Romanul descrie nu lumea obiectivă a eroilor, ci eul autorului, fiind monografia densă a mentalităţii virile. Sensul operei e acesta: un bărbat doreşte o femeie inabordabilă şi atunci poziţia cea mai prielnică orgoliului viril este aceea defavorabilă, din punct de vedere social. Un om de jos întâmpină dificultăţi în cucerirea unei aristocrate. Aici este marea ispravă. Eroul nu reprezintă bărbatul cum este, ci cum ar voi să fie (...)." ( George Călinescu, "Istoria literaturii române") "Donna Alba" este cartea unei minuţioase analize a pasiunii erotice, dar şi o cronică a vechilor familii boiereşti. Ni se înfăţişează radiografia societăţii de după primul război mondial, cu încordările, nedumeririle şi răscrucile acesteia. "Cu pas de sus şi cu privire care nu se oprea nicăieri", descendentă din familia Ipsilanti, exemplar rafinat, chintesenţă a strălucirii înăscute, Donna Alba apare, tulbură şi încremeneşte fiinţa mic burghezului Mihai Aspru. Un om pornit de jos cucereşte până la urmă o aristocrată.

CUCERIREA REDUTEI ALBE
El, Mihai Aspru, aventurier din fire, rătăcitor prin lume de la Brăila, Odesa şi Constantinopol, prin Asia Mică şi înapoi la Marsilia şi Amsterdam, rebel şi fantast, a fost prins de război în ţară. A fost înrolat, dar a scăpat neatins din tranşee. Înainte de război avea patru clase, iar după, în auspicii favorabile, şi-a completat studiile liceale. Va uza de procedeul galoanelor fictive de rănit, adăugându-şi dungi la epoleţi, semn al rănilor cauzate pe front. Acestea aveau menirea să impună bunăvoinţă şi respect profesorilor. "Astfel, la clasa a 7 a m-am înfăţişat cu mâneca tunicei dungată, deasupra cotului, de două galoane de rănit, iar la clasa a 8 a, de trei..." Reuşeşte să termine şi facultatea de drept, costumat în aceeaşi uniformă.

într-o zi a vieţii sale, o întâlneşte fatal pe "trecătoarea cea minunată", Donna Alba. El scapă volumele pe care le avea în mână, ea, fără să vrea şi fără să ştie, pune stăpânire pe inima lui cu o forţă ieşită din comun. Viaţa lui Mihai Aspru capătă sens din acel moment, doar prin raportarea obsesivă la această apariţie feminină. Tenacitatea, ardoarea şi insistenţa cu care el încearcă să o cucerească pe Alba este explicabilă şi prin cumplitele complexe de inferioritate care îl torturau pe bietul Mihai Aspru. Mânat în luptă de un singur ideal, cucerirea redutei Albe, devine secretar al soţului acesteia, "un descendent al voievozilor de demult, ins de o rece distincţie", avocatul Georges Radu Şerban. Caz tipic, când ascuţirea ghearelor şi dinţilor este numită "perfecţionare a mijloacelor de luptă". Cu adevărat însă Aspru (relevantă onomastică) era uimit şi fascinat de frumuseţea şi distincţia femeii-zeiţă, devenită ideal de viaţă. Idealul suprem al femeii superioare, nobile, inaccesibile... Dar probabil că şi distanţa dintre ei l-a făcut să exclame atunci, precum un poet contemporan, în zilele noastre: "Pământul e mai lung în lat!" (Adrian Berinde). Ani de zile, deşi a stat în preajma ei, nu i s-a apropiat. Până când află o mare taină, un secret amoros al Donnei Alba, secret închis într-o lungă şi consistentă corespondenţă compromiţătoare. Doamna Alba Georges Radu Şerban, născută Ipsilanti, era şantajată de un nobil decăzut, fără avere şi, desigur, fără caracter. Mihai Aspru, aspirantul la voluptăţi erotice, devine, la capătul unor întâmplări de sorginte detectivistică, posesorul documentelor ameninţătoare. Iată cât de extins este motivul scrisorii pierdute în literatura română! şi câte amoruri face şi desface.

UN GEST NOBIL ŞI CAVALERESC
Această nouă configurare a sorţii îi oferă lui Mihai Aspru, pe o tavă aurită, prilejul de a se purta ca un aristocrat, de a face un gest măreţ. în semn de infinită consideraţiune, îi oferă, pur şi simplu, scrisorile ucigaşe Donnei Alba. "Violul cugetului este infinit mai dulce decât o voluptate banală", reflectează Mihai Aspru. În schimb, spune: "Poftiţi, doamnă, aveţi aci scrisorile... pentru seninătatea conştiinţei dumneavoastră, pe care nu mi-o pot închipui întinată de nici un gând ascuns, şi pe care aş fi vrut-o limpede şi strălucitoare ca şi marea voastră frumuseţe exterioară...". Aceste cuvinte au asupra Albei un efect puternic, de narcotic, ea, pentru a ridica totul la nivelul ei de aristocrată, consideră gestul lui Aspru nobil şi cavaleresc. Astfel că îi răspunde cu o pătimaşă şi infailibilă iubire. Soţul ei, Georges Radu şerban, nu rezistă şocului şi se sinucide. Donna Alba şi Mihai Aspru urmează să îşi consume amorul, marcaţi fără îndoială de umbra ameninţătoare a altei obsesii... Trecutul care le rânjeşte, sinuciderea, amorul ilicit strigând din scrisori...

Şerban Cioculescu, în Revista Fundaţiilor din 1935, vede astfel personajul: "Mihai Aspru realizează în Donna Alba personajul bărbătesc cel mai complex şi mai ridicat din creaţia epică a autorului. în persoana lui Mihai Aspru, Gib I. Mihăescu a sublimat pe bărbat, transformându-l din brută în cavaler, fără ca prin aceasta să-l convenţionalizeze".

UN JULIEN SOREL ROMÂNESC
El, protagonistul chinuit de aşteptare, aspirantul la ideal, îşi trăieşte tânjirea obsesivă timp de zece ani, până ce, cumva, îi intră ei în graţii. Ea îi cedează până la urmă. Mihai Aspru este un intelectual recent şi stângaci. Ea este o nobilă, născută, nu făcută. Uneori, când se ridică un plebeu, se sacrifică o boieroaică. "În «Donna Alba», Gib I. Mihăescu ne poartă prin lumea burgheziei înalte a Capitalei, prin pitoreşti şi triste colţuri de lume interlopă, prin acea împuţinată clasă de autentică aristocraţie, care-şi precipită anacronica-i existenţă spre un sfârşit inexorabil.(...) Faptul că în luptă se află un plebeu şi o prinţesă i-a făcut pe mulţi să vadă în aceasta un conflict între două clase, întrezărind în Mihai Aspru un Julien Sorel românesc". (Florea Ghiţă, "Gib I. Mihăescu", Ed. Minerva, 1984) Romanul "Donna Alba" este unitar, detaliile se raportează justificat la întreg. Interesul cititorului este menţinut cu dibăcie de artizan până la sfârşit. Gib I Mihăescu are, fără îndoială, simţul construcţiei epice. Autorul "Rusoaicei", al "Donnei Alba" şi al "Femeii de ciocolată" a fost aşezat în lumina pe care o merita de-abia după moartea sa. Fiecare reeditare a cărţilor sale îi consolidează lui Gib I. Mihăescu prestigiul care l-a aşezat definitiv în istoria literaturii române.