Arhiva
Arte Vizuale.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

După 40 de ani, la Bulandra

Autor: MARIA SARBU
2 iulie 2008
EVENIMENT. Andrei Şerban s-a întors la Bucureşti cu un proiect inedit
  

TEATRU ● Şerban montează "Lear", exclusiv feminin
Regizorul Andrei Şerban pune în scenă, la Teatrul Bulandra, sala "Toma Caragiu", spectacolul "Lear", cu o distribuţie exclusiv feminină. În rolul titular e actriţa Mariana Mihuţ. În iulie vor fi şi repetiţii cu public. Premiera oficială va avea loc la toamnă.



TEATRU ● Şerban montează "Lear", exclusiv feminin
Regizorul Andrei Şerban pune în scenă, la Teatrul Bulandra, sala "Toma Caragiu", spectacolul "Lear", cu o distribuţie exclusiv feminină. În rolul titular e actriţa Mariana Mihuţ. În iulie vor fi şi repetiţii cu public. Premiera oficială va avea loc la toamnă.

Cu această creaţie semnată Andrei Şerban, Bucureştiul ar putea înregistra o performanţă teatrală pe care nu a mai avut-o de ani buni. Spectacolul se aşteaptă a fi unul provocator: toate personajele sînt interpretate de actriţe. Regizorul a format două distribuţii, "neschimbată" fiind doar Mariana Mihuţ. În varianta bucureşteană a lui Şerban, titlul piesei lui Shakespeare pierde cuvîntul "Regele", numindu-se pur şi simplu "Lear".

REVENIRE. Aş îndrăzni să spun că cel supranumit "un regizor genial" marchează, poate întîmplător sau nu, cu această creaţie scenică aşteptată de publicul bucureştean cîteva evenimente. El a revenit, exact după 40 de ani, pe scena "Bulandrei", unde montase în 1968 "Iulius Cezar". Avea doar 24 de ani cînd Liviu Ciulei, directorul de atunci al teatrului, îl invita să pună în scenă aici un spectacol. Chiar maestrul Ciulei realizase decorurile, iar din distribuţie făcuseră parte Gheorghe Ghiţulescu, Victor Rebengiuc, Emmerich Schäffer, Ion Caramitru, Ştefan Iordache, Gina Patrichi. Sau, poate, noul concept regizoral cu "Lear" al lui Andrei Şerban este un dar adus publicului chiar în anul cînd creatorul împlineşte 65 de ani. S-a întîmplat la 21 iunie.

LA "ICOANEI". În spectacolul "Lear" de la sala de lîngă Grădina Icoanei joacă actriţe una şi una, care au ajuns în distribuţie după vreo zece zile de audiţii. Alături de Mariana Mihuţ (Lear), celorlalte personaje le vor da naştere interpretele Valeria Seciu, Dana Dogaru, Andreea Bibiri, Virginia Mirea, Dorina Chiriac, Ioana Pavelescu, Daniela Nane, dar şi Rodica Lazăr, Ada Navrot, Maria Obretin, Iuliana Ciugulea, Ana Ioana Macaria, Lia Bugnar ş.a. Decorurile sînt realizate de apreciatul scenograf Dragoş Buhagiar, iar costumele de Lia Manţoc.

Premiera oficială va avea loc în cadrul Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa (UTE), organizat la Bucureşti şi la Cluj-Napoca în perioada 15 octombrie-15 decembrie. De notat că "Bulandra" este membru al acestei uniuni, la care a aderat de curînd şi Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, iar Alexandru Darie, directorul Teatrului Bulandra, este chiar preşedintele UTE.

Darie susţine că spectacolul lui Andrei şerban va reprezenta cu siguranţă un eveniment teatral şi că Bucureştiul merită acest lucru. Aş spune, cu atît mai mult cu cît centrul de putere teatrală s-a mutat din Capitală, aşa cum susţin şi unii regizori importanţi precum Mihai Măniuţiu şi Victor Ioan Frunză.

Darie, care montează în teatrul pe care îl conduce spectacolul "Orfeu şi Euridice" (sala "Toma Caragiu"), premiera urmînd să aibă loc în cadrul aceluiaşi festival din toamnă, speră totuşi că vor veni la "Bulandra" şi alţi regizori pe care i-a invitat, în special Silviu Purcărete.
"Trag de Silviu Purcărete de vreo trei ani şi sper că va veni să realizeze un spectacol în teatrul pe care l-a şi condus", susţine Darie.

OCOL. Regizorul Silviu Purcărete nu se gîndeşte deocamdată să monteze în Capitală. A mărturisit acum o lună, pentru Jurnalul Naţional, că nu are, deocamdată, proiecte pentru Bucureşti. Mai mult chiar, nu se simte bine în acest oraş, nu-l atrage, deşi s-a născut aici. Totuşi, să sperăm.
Un alt regizor, care vine tot mai rar la Bucureşti ca să monteze, Mihai Măniuţiu, spunea, recent, pentru ziarul nostru, că este foarte greu să lucrezi un spectacol în Bucureşti în condiţiile de acum. Pentru că aici actorii sînt extrem de solicitaţi, financiar, fie în filme, fie în reclame sau televiziuni. De aceea, pentru mulţi, spectacolul de teatru e pe ultimul loc.

Pe mapamond

Născut la Bucureşti la 21 iunie 1943, Andrei Şerban a absolvit Institutul de Teatru în 1968, iar un an mai tîrziu ajungea în Statele Unite, unde, în scurt timp, a devenit unul dintre cei mai importanţi regizori. A montat spectacole de teatru şi operă în circa 40 de ţări. În România punea în scenă pentru prima dată într-un teatru profesionist, student fiind, în 1966 – "Ubu Rege". Din 1970 a fost asociat cu Robert Brustein’s American Repertory Theatre Company. A lucrat, de asemenea, cu La MaMa Theatre, Lincoln Centre, cu Opera din Paris, Covent Garden, dar şi cu Théâtre de la Ville, Helsinki Lilla Teatern, Shiki Company of Tokyo. Între 1990 şi 1993 a fost directorul Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a montat cîteva spectacole. În ultimii ani a realizat creaţii la Sibiu, Cluj, Bucureşti.
Taguri asociate:     bucureşti | serban | arte
Comentarii
După 40 de ani, la Bulandra
niciun comentariu
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul