Jurnal de cinefil - Familie Gay

"Să zicem că eu omor pe cineva cu maşina; Nicu, stînd în dreapta, ar fi obligat să depună mărturie împotriva mea. Dacă am fi căsătoriţi, nu ar fi nevoit să facă asta."

"Să zicem că eu omor pe cineva cu maşina; Nicu, stînd în dreapta, ar fi obligat să depună mărturie împotriva mea. Dacă am fi căsătoriţi, nu ar fi nevoit să facă asta."

Am auzit aceste cuvinte săptămîna trecută în timp ce o colegă lucra la un material despre familiile alternative. Pînă atunci, căsătoria între persone de acelaşi sex mi s-a părut un moft, o extravaganţă, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre cei care aparţin comunităţii gay nu-şi fac publică orientarea sexuală pentru că au dovezi clare că ar avea probleme.

Nu m-am gîndit niciodată pînă la auzul acestor vorbe că sînt nenumărate nuanţe şi în interiorul vieţii lor, cum sînt şi în viaţa mea. Mi s-a părut o prostie foarte mare faptul că anul trecut, la Gay Fest, unul dintre liderii Asociaţiei Accept (cea care protejează interesele comunităţii LGBT) a declarat sus şi tare că s-a căsătorit şi că vrea ca în Romînia să se recunoască căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

Şi mi se părea o prostie nu pentru că n-ar fi ok să se întîmple asta (omul poate să facă orice cu viaţa şi bunurile lui – materiale sau nu), ci pentru că lumea încă se uită crispată la orice persoană care pare că ar aparţine comunităţii respective şi se mai aud şuşoteli (ba chiar urlete) pe la colţuri. Adică era prea devreme pentru o astfel de "revendicare".

Mi se părea mai util ca Accept-ul să-şi folosească fondurile pentru a instrui jurnaliştii să folosească un limbaj politically correct, să formeze o platformă decentă de comunicare pentru a crea simpatie şi înţelegere, pentru a şterge o etichetă care e greşit pusă. Şi pentru că e evident că ei n-au fost foarte eficienţi pînă acum, mi se părea mai normal să angajeze nişte specialişti în comunicare care să-i înveţe să facă lucruri mai ţintite şi cu mai multe rezultate.

De săptămîna trecută nu mi se mai pare o prostie declaraţia despre căsătorie a domnului respectiv. Brusc, m-am gîndit că şi ei vor credite la bancă pentru casă sau maşina şi, deşi îşi împart vieţile cu bune şi rele, nu pot să-şi unească veniturile ca să le fie mai bine. Brusc m-am gîndit că viaţa îi poate pune în situaţii – ca aceasta cu accidentul mortal – în care trebuie să depună mărturie împotriva celui pe care-i iubesc. Brusc, m-am gîndit că şi ei vor stabilitate, protecţie şi o viaţă ca a celorlalţi, iar asta include – pentru unii – şi căsnicia. Şi mi-am dat seama că aşa cum nu ştim nuanţele fine pentru evenimentele din vieţile celor apropiaţi nouă, n-avem nici cum să ştim toate culorile din vieţile lor.

Şi pentru că nici nu simţim zilnic reproşul ori privirile inchizitoare, nu ni se pare la fel de presantă rezolvarea unor chestiuni care ţin de legislaţia cuplului (cadrul în care ne simţim cu toţii protejaţi).

Azi e marşul din Gay Fest. E foarte posibil să iasă din nou scandal şi ştirile să prezinte evenimentul folosind cuvinte nepotrivite. Nu-mi imaginez că veţi vrea să vă alăturaţi lor, în semn de simpatie. Dar, dacă sînteţi în Bucureşti, aţi putea merge în acest week-end la Cinema Union ca să vedeţi (măcar) în filme cîteva dintre nuanţele unor vieţi pe care e clar că nu le înţelegem, dacă le negăm atît.