Arhiva
Arte Vizuale.
Duminică, 27 mai 2012
abonament-jurnalul-copy.jpg
nobel-vol6.jpg
SHOP

Mălăele, cu "Leonce şi Lena", Dabija, cu "OO!"

Autor: MARIA SARBU
2 iunie 2009
Crina Semciuc, în rolul Lena din spectacolul lui Mălăele, "Leonce şi Lena" de la Comedie, prezentat în avanpremieră la Sibiu
 Foto: Mihaela Marin
 Foto: Mihaela Marin

Spectacole cu mare succes la public au avut loc duminică la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Fiind prima zi cu soare de la începutul acestei manifestări, s-au desfăşurat în voie şi reprezentaţii stradale - cu statui, instalaţii, parade de costume, concerte sau cu aşteptatul foc de artificii. Luni a fost o zi la fel de plină, cu diverse evenimente.



Într-o sală de 600 de locuri, cât are cea a Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu, au venit vreo 800 de oameni să vadă "Leonce şi Lena", un spectacol regizat de Horaţiu Mălăele pe textul lui Georg Büchner, la Teatrul de Comedie din Bucureşti. Publicul a rezonat cu scena. Reacţia de final a fost fastă: i s-a oferit o creaţie ludică, actorii având "permisiunea" să improvizeze.

Majoritatea dintre ei sunt la început de carieră teatrală, poate mai puţin Dorina Chiriac, atât de experimentată, dar mereu tânără şi minunată interpretă. S-a văzut plăcerea lor de a juca, s-au văzut ideile unui foarte bun creator de spectacole după care ei s-au ghidat. Trupa, tânără, a dat dovadă în această creaţie vie şi energică de aplicare. Mălăele a mizat pe interpreţi.

ARTIST TOTAL
La conferinţa de presă de ieri, din cadrul Festivalului de la Sibiu, artistul Mălăele a ţinut să spună că reprezentaţia de duminică seară a fost de fapt o a doua repetiţie generală şi că spectacolul e crud, dar va căpăta contur şi va arăta altfel. El a invocat mijloacele tehnice, care nu corespund cu cele de la sala Comediei, unde a fost concepută montarea.

Desigur, acest lucru nu prea l-a înţeles publicul de rând, care a ovaţionat îndelung la final, dar pentru Mălăele primează perfecţiunea şi bunul-simţ - atribute ce îl caracterizează. Şi-a arătat grija pentru tinerii interpreţi pe care i-a ales în "Leonce şi Lena" şi în care crede foarte mult. Le prezice un viitor în teatru.

Printre aceştia se numără protagoniştii Lari Giorgescu (Prinţul Leonce) şi Crina Semciuc (Prinţesa Lena), dar şi Meda Victor - balerină talentată şi actriţă "specială", care a jucat în primul film al lui Mălăele - "Nunta mută", dar şi în "Podu'", alături de acest excepţional actor. Adorabila Dorina Chiriac a interpretat-o pe guvernantă; Şerban Georgevici - pe Maestrul de ceremonii, Bogdan Cotleţ - pe Valerio, iar Mihai Bendeac - pe Regele Peter din Regatul Popo.

Horaţiu Mălăele a considerat oportun să monteze acest text pentru "a face un public doritor de carte (...) doritor de teatru" şi nicidecum de a "intra în competiţie" cu alte creaţii teatrale, cum ar fi cele realizate în ultimii ani la Odeon şi Nottara sau "cu măreţul spectacol" al lui Liviu Ciulei de la Bulandra.


Mihaela Marin

UN "OO!" FORMIDABIL
În sala de sport a Liceului de Artă din Sibiu s-a jucat "OO!" - creaţie colectivă a Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, regizată de Alexandru Dabija. S-a valorificat în scenă, cu rafinament, povestea "Punguţa cu doi bani" de Ion Creangă. Spectacolul, construit în afara oricăror reguli - ca un joc, simplu, consistent, ingenios, captivant -, nu e povestea stereotip cunoscută de toată lumea, ci o montare volubilă ce prinde deopotrivă la critică şi publicul de rând. Grupul de actori au cules aplauzele pe care le-au meritat cu prisosinţă.


Dragoş Spiţeru

Printre diverse evenimente care au avut loc luni în cadrul Festivalului de la Sibiu s-a numărat lansarea unei inedite lucrări apărute în peisajul teatral românesc: "Pippo Delbono. Teatrul meu". Cartea, tradusă de Andreea Dumitru, având o prefaţă scrisă de reputatul George Banu (care a şi prezentat volumul), a fost editată de Fundaţia Culturală "Camil Petrescu" - revista Teatrul azi.
Taguri asociate:     mălăele | arte
Comentarii
Mălăele, cu "Leonce şi Lena", Dabija, cu "OO!"
un comentariu
Dana
am filmat spectacolul...dar cum nu puteam fi foarte atenta, este o filmare de amator insa nu ma mai satur sa revad acest spectacol genial.Stie cineva unde as putea gasi o varianta mai bine filmata?
31/08/2010 15:05:02 | Îmi place (0) | Raportează limbaj indecent
Esenţial
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Horoscop zilnic, duminică 27 mai 2012. Vezi ce ţi se va întâmpla
● Dr. Nicoleta Svârle­fus, as­tro­log, trai­ner spi­ri­tual, ... Citește articolul
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent!
Anti-dieta Zen: Mănâncă inteligent! Aaron Hoopes este creatorul unei anti-diete inspirată din curentul filosofic Zen, care se axează pe ... Citește articolul
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO)
Bute, înfrânt de Froch prin KO în repriza a cincea (VIDEO) La fix a început şi meciul de box dintre Bute şi Froch. La două fix, asta după ce toată lumea ... Citește articolul
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia. MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO)
FINALA EUROVISION 2012 a fost câştigată de Suedia.  MANDINGA s-a clasat pe locul 12 (VIDEO) UPDATE 01.15 Câştigătoarea Eurovison 2012 este Suedia. România s-a situat pe locul ... Citește articolul
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc
Canon Legria HF M52 – Vacanţe şi petreceri, într-un singur loc Sezonul concediilor se apropie şi din bagaje nu pot să lipsească gadget-uri specifice. Camera video ... Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata
10 marci auto de volum care au pierdut cota de piata Piata auto ramane incerta si nu da semne de revenire, iar cele mai afectate sunt marcile auto de ... Citește articolul
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele
Calatorie in lumea copiilor: 10 destinatii cu super distractii pentru toate varstele Daca vrei sa ii faci celui mic o mini vacanta surpriza de 1 iunie, sa pregatesti ceva deosebit ... Citește articolul
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici
Ce cadou cumperi de 1 iunie? 5 gadget-uri utile pentru cei mici Pe 1 iunie, China, SUA si inca 30 de state, printre care si Romania, sarbatoresc ziua copilului. ... Citește articolul