Mălăele, sfânt şi diavol în "Tartuffe"

Regizorul Andrei Belgrader a revenit pe scena teatrului românesc, după o absenţă de 30 de ani, cu un Horaţiu Mălăele desăvârşit în rolul Tartuffe.

După avanpremierele de joi şi vi­neri, sâmbătă seară a avut loc la Sala Amfiteatru a Naţionalului din Bucureşti premiera piesei "Tartuffe" de Molière. Într-o montare simplă, cu un decor minimalist ingenios introdus în scenă (scenografia este semnată de Irina Solomon), Andrei Belgrader a mizat pe jocul actorilor, extraordinar pus în va­loare de puterea textului, în adaptarea lui Romulus Vulpescu.

Muzica lui Nicu Alifantis, un surprinzător melanj de stiluri, completează în mod fericit punerea în scenă, punctând ironic discursul ac­to­ri­cesc. Nu lipseşte din tablou cântăreţul la lăută Radu Captari, artist din Republica Moldova, care a colaborat cu Nicu Alifantis şi la montarea piesei "Ecaterina cea Mare" la TNB, în regia lui Cornel Todea, cu Maia Morgenstern şi Ştefan Iordache.


DE LA PUSTNIC LA MACHO
Astfel, povestea lui Tartuffe, făţarnicul adoptat şi adorat de naivul burghez Or­gon (în interpretarea lui Alexandru Geor­gescu), care îl numeşte cu drag "frate" şi îl aduce sub acoperişul casei sale, încântă prin naturaleţea cu care  actorii lasă să iasă la iveală multitudinea de sentimen­te, de emoţii.

Mălăele reuşeşte de la mo­men­tul intrării sale în scenă, în ipostaza umilă de pustnic, să treacă de la cele sfinte la apucăturile lumeşti într-un cres­cendo perfect dozat. Tartuffe amestecă declaraţii fierbinţi de amor cu vorbe pi­oa­se şi pică în păcatul preacurviei, po­zând în macho cu bustul dezvelit şi ră­mas doar cu izmenele pe el.

Orbirea lui Orgon în faţa asaltului pe care Tartuffe îl duce pentru a-i cuceri nevasta - o Elmira jucată cu dăruire şi inspiraţie de actriţa Ana Ciontea - este redată de Alexandru Georgescu prin crearea unei adevărate stări de hipnoză sub imperiul căreia ac­ţi­o­nează intransigentul cap de familie. Mag­da Catone, în rolul servitoarei Dorina, fe­me­ia cu mână de fier, minte brici şi limbă ascuţită, face pe scenă dovada calităţilor vocale specifice sopranei, iar Simona Bondoc dă viaţă unei doamne Pernelle pentru care par a fi fost rostite vorbele "soacră poamă acră".

Cât despre tânăra actriţă Simona Popescu (Marianne), regizorul Andrei Belgrader declară: "Am fost fericit când am văzut-o, pentru că mi se pare o actriţă excelentă. Jocul ei este adevărat, spune un adevăr pe scenă pe care nu mulţi reuşesc să-l spu­nă". Din distribuţie mai fac parte Silviu Biriş, Marius Rizea, Daniel Badale, Mihai Verbiţchi, Mihai Perşa, Erika Băieşu, Andreea Pora şi alţii.

Comicul de situaţie este întregit şi de momentele de inter­ac­ţi­une dintre actori şi public, improvizate, care se desfăşoară în funcţie de reacţia spectatorului abordat, după cum ne-a mărtu­risit chiar regizorul. Joaca actorilor cu publicul va continua la fiecare dintre reprezentaţiile ce vor urma la 16 şi 17 oc­tom­brie. Aşa că aviz doamnelor şi domnişoarelor aflate în rândul spectatorilor: nu este exclus să deveniţi preţ de câteva secunde iubitele lui Tartuffe.  


ENTUZIASM PENTRU TEATRU
Regizorul Andrei Belgrader măr­tu­ri­seşte că Horaţiu Mălăele a fost prima şi singura sa opţiune pentru rolul Tartuffe: "Teatrul a decis să montez «Tartuffe» cu Horaţiu Mălăele. Este un actor splendid, pe care îl ştiam, şi m-am bucurat când am auzit ce mi se propune. M-a convins să fac această montare şi prietenul meu Alexandru Tocilescu. El mi-a zis: «Vino acum, te rog!».

Rolul Tartuffe pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti a mai fost jucat de trei ori: în 1889 de C.I. Nottara, în 1919 de Ioan Livescu şi în 1960 de Ion Finteşteanu. Considerat de critica de peste Ocean drept un maestru al absurdului, comicului şi farsei, Andrei Belgrader a plecat din România în 1978, după ce reprezentaţiile i-au fost interzise.

Profesor de actorie la University of Southern California, Belgrader este încântat de revenirea la scena românească şi speră ca "Tartuffe" să însemne numai începutul colaborărilor cu teatrul de care a stat atâta timp departe: "Am apucat să văd doar câteva lucruri foarte bune în timpul pe­tre­cut în România, cum este «Casa Zoi­căi» de la Comedie, al lui Tocilescu. Îmi pare rău că nu am văzut mai mult, dar este formidabil că există un asemenea entuziasm pentru teatru aici. Reacţia publicului m-a surprins. Publicul român este un pu­blic foarte drăguţ, chiar prea drăguţ, aş zice. Nu e un public dur, aşa cum am mai întâlnit".
"UN TRASEU DE LA MUZICA VECHE LA CEA MODERNĂ"
Nicu Alifantis ne-a vorbit despre reîntâlnirea cu regizorul Andrei Belgrader şi despre provocarea pe care o reprezintă un text clasic cum este "Tartuffe" pentru un compozitor experimentat.

● Jurnalul National: Interesant melanjul muzical din Tartuffe, melanj care a culminat cu piesa rock din finalul reprezentaţiei, piesă care aduce aminte de Cristi Minculescu şi Iris, lucru observat şi comentat de spectatorii surprinsi. Cum s-a nascut ideea unei astfel de încheieri?
● Nicu Alifantis: Domnul Andrei Belgrader mi-a cerut ca finalul muzical al spectacolului să sugereze un traseu de la muzica veche la cea modernă, încheiat apoteotic, maiestuos.... Sigur că totul are o tentă ironică pe parcursul acestui drum muzical, de la baladă, trecand prin rock, rapp şi imnul preamăririi !...


● Apare şi o laută pe scena. Interpretarea a fost live ?
● Am încercat ca prin suprapunere celor două planuri sonore - live şi înregistrare să pot contura spaţiul sonor al acestui spectacol. Live au fost lăuta - în interpretarea lui Radu Captari, partiturile vocale ale actorilor Silviu Biriş, Magda Catone şi Marius Rizea, momentele corale susţinute de actorii din distribuţia spectacolului. De asemenea, pentru a accentua paleta ironică a muzicii spectacolului, am apelat şi la citatele operelor celebre semnate de Beethowen, Mozart şi Bizet.


● Cum a venit propunerea de a compune muzica pentru "Tartuffe" ?
● Cu domnul Andrei Belgrader mă ştiu din 1972, l-am cunoscut prin domnul Alexandru Tocilescu. Ne-am împrietenit, anii au trecut, drumurile noastre s-au despărţit la un moment dat, iar acum, când ne-am revăzut după o perioadă destul de lungă de timp, s-a întâmplat să pot avea două mari bucurii. Prima de a mă revedea cu domnul Belgrader iar a doua de a putea lucra pentru prima dată la solicitarea domniei sale.


● Viziunea unui regizor ca Andrei Belgrader, care a montat în ultimii 30 de ani în străinătate, v-a surprins în vreun fel anume ?
● Da şi nu. Regizori precum Andrei Belgrader, propun un stil de lucru pe care eu îl agreez foarte tare şi cu care m-am mai confruntat. Este vorba de seriozitate şi eficienţă, acestea fiind împachetate într-o relaţie umană şi profesionala de încredere şi respect.


● Cum a fost colaborarea cu Andrei Belgrader, ţinand cont de faptul că nu a putut fi prezent la repetiţii atât cât şi-ar fi dorit, după cum mărturiseşte chiar dânsul ? Vă întreb pentru că într-un interviu vorbeaţi despre cât de important este lucrul alături de regizor în ceea ce priveşte muzica de teatru.
● Extraordinară şi profit de această cale pentru a-i mai mulţumi, încă o dată pentru cele învăţate de la domnia sa, chiar dacă timpul pe care mi l-a acordat nu a fost atât de generos cu mine pe cât aş fi vrut.


● Aţi compus muzica pentru peste 100 de piese de teatru. Care este provocarea pe care o ridică unui compozitor experimentat un text clasic cum este "Tartuffe" al lui Moliere ?
● Cu cât textul, pe care urmează să-i dai viaţă pe scenă, este mai plin de valoare dramaturgică cu atât provocarea este mai mare, dar şi responsabilitatea e pe măsură şi te apasă pe umeri !