Cântecul românesc s-a făcut auzit serile trecute în inima Timocului sârbesc, la Bor. România a trimis la fraţii ei mai mici pe unul dintre cei mai de seamă interpreţi ai ţării, pe maestrul Tudor Gheorghe. La Bor s-a scris o mică pagină de istorie, iar pecetea actului a fost cântecul cobzei.
Institutul Cultural Român (ICR) a adus în Serbia un om cu o carte de vizită impresionantă. Tudor Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi interpreţi din România, el fiind în aceeaşi măsură apreciat şi de românii din Diaspora şi de etnicii români din jurul graniţelor. Concertul de la Şcoala de Muzică din oraşul timocean a reprezentat încă o dovadă vie a celor scrise mai sus.
Maestrul le-a răsplătit însă cu vârf şi îndesat simpatia românilor timoceni. Le-a adus nu doar un recital extraodinar de muzică intrepretată în stilul său inegalabil, ci şi o îmbrăţişare călduroasă, un îndemn, şi un mesaj de susţinere a etnicilor români din Valea Timocului.
"Dragi prieteni, am îmbătrânit bătânt drumurile spre America şi Canada. Am fost dincolo de Ocean să mă întâlnesc cu românii de acolo. Şi nu mi-am găsit timp să vin aci, la doi paşi, la Bor, să mă întâlnesc cu românii de lângă mine. Nu e numai vina mea, aşa a fost să fie. Poate n-o să înţelegei toate cuvintele, dar important până la urmă e să înţelegeţi ceea ce vreau să vă spun. Mi-aş dori ca de acum încolo să facem un efort cât se poate de serios să vă recăpătaţi demnitatea de români. Aveţi de ce să fiţi mândri că sunteţi români, chiar dacă statul român de multe ori a uitat de dumneavoastră. Vă promit că eu de acum încolo n-am să uit de dumneavoastră", le-a spus Tudor Gheorghe românilor timoceni.
CÂND DUMNEZEU ERA MAI JOS
Însoţit de cobza sa, dar şi de patru lăutari cu vioară, braci, tambal şi contrabas, Tudor Gheorghe a compus la Bor un recital alcătuit din piese de pe albumele "Petrecere cu taraf" şi "Când Dumnezeu era mai jos". A fost o seară în care muzicii satului interbelic românesc i s-au alăturat sonorităţi venite pe-un drum lung, tocmai din secolele XVI-lea şi al XVII-lea. Nu au lipsit nici versurile lui Marin Sorescu. Spectacolul a fost pe deplin împlinit, ca un vin bun, de interpretarea autentică a maestrului oltean, Tudor Gheorghe.
Taraful a fost la înălţimea maestrului, interpretarea genială a pieselor permiţând crearea unei legături foarte puternice cu publicul. Astfel, dacă înainte de eveniment, organizatorii simţeau o oarecare teamă faţă de posibilitatea ca românii timoceni din sală, lipsiţi de mai bine de 200 de ani de şcoală şi biserică în limba română, ar putea să nu înţeleagă versurile interpretului, marea de aplauze şi bisurile cerute de publicul prezent le-a spulberat orice nelinişte! Izvorul simţirii româneşti n-a secat în Timoc, e doar un pic colmatat! Prezenţa unor oameni deosebiţi ca Tudor Gheorghe în regiunea cu mai bine de o sută de sate autentice româneşti v-a ajuta mai mult ca sigur la curăţarea şi sporirea puterii izvorului de românitate din Timoc. Prin muzică, prin cultură, prin încurajări şi sprijin material, etnicii români din Serbia nu-şi vor pierde identitatea.
Trebuie spus că acest concert a fost organizat cu sprijinul Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne din Serbia, Centrului Cultural şi Primăriei din Bor. Evenimentul a încheiat seria manifestărilor dedicate în acest an românilor din Timoc de Institutul Cultural Român.
PUBLICITATE
Comentarii
O doină şi o îmbrăţişare de la Tudor
2 comentarii

Boris
Un om.... care este iubit de romani.

ionescu
asta da MISCARE DE REZISTENTA Felicitari tutror si fiti alaturi de toti romanii Sa fim mai unitii aceasta ar fi singura sansa de supravientuire
-
Primarul General al Capitalei a cerut operatorilor de deszăpezire să intensifice tratamentele cu antiderapant. Meteorologii au avertizat că există posibilitatea ca în Bucureşti să plouă şi să se formeze polei.Conform unui comunicat remis de Primăria Municipiului Bucureşti, Oprescu a mai cerut operatorilor să continue acţiunile de pluguire de... -
Video Astăzi, jumătatea României scapă de ninsori, însă fenomenul care apare reprezintă un pericol şi mai mare: freezing rain sau ploaia îngheţată. Stropii de apă ajung la sol sub formă de gheaţă şi îmbracă asfaltul, stâlpii, casele sau maşinile în straturi de sticlă, care se curăţă foarte greu, anunţă Mediafax. ... -
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de cale ferată sunt închise, iar 35 de trenuri sunt anulate, în special trenuri cu rang personale pe rute nesolicitate. Cristian Andrei a precizat că echipele CFR acţionează cu 148 mijloace pentru deszăpezirea celor zece secţii de circulaţie...
Multimedia
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Oprescu le-a cerut operatorilor să intensifice tratamentele cu antiderapant
Primarul General al Capitalei a cerut operatorilor de deszăpezire să intensifice tratamentele cu ...
Citește articolul
Pericolul "freezing rain". Ploaia îngheţată, un fenomen pe care România nu l-a mai văzut de 14 ani
Astăzi, jumătatea României scapă de ninsori, însă fenomenul care apare reprezintă un ...
Citește articolul
Astăzi, jumătatea României scapă de ninsori, însă fenomenul care apare reprezintă un ...
Citește articolul
35 trenuri sunt anulate, circulaţia pe aeroporturi se desfăşoară normal
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de ...
Citește articolul
Potrivit directorului de întreţinere în Compania Naţională de Drumuri, patru linii de ...
Citește articolul
Ce ne aşteaptă după codul galben de ninsori şi viscol. Vezi prognoza meteo până marţi
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ne aşteaptă frig, lapoviţă şi polei. Astăzi, ...
Citește articolul
Ponta, interviu pentru Reuters: România, cea mai vulnerabilă ţară din UE
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
Economia României este încă cea mai slabă din Uniunea Europeană şi continuăm să fim una ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Mumbai este faimos pentru multe lucruri, printre care si industria de film ... Citeste articolul
Piata imobiliara americana s-a prabusit spectaculos în ultimii ani. C ... Citeste articolul
China analizeaza modul în care poate oferi un sprijin suplimentar Zon ... Citeste articolul
Piata birourilor din România a suferit cele mai mari schimbari î ... Citeste articolul
Alte ştiri
PUBLICITATE
PUBLICITATE
PUBLICITATE




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

