Otilia – seducătorul, eternul mister feminin

Prestigiul estetic al lui G. Călinescu a marcat decisiv istoria literaturii române. Judecăţile critice, ca şi intuiţiile sale fulminante au devenit pentru cercetătorii literari puncte de reper. Figură de formaţie enciclopedică, melanj de erudiţie şi perspicacitate, G. Călinescu a fost un personaj plurivalent şi fascinant al vieţii intelectuale.

Şi-a exprimat viziunea critică încă din primele articole semnate în calitate de cronicar, în 1927, în care afirma supremaţia criteriului valorii estetice. Sublinia, de asemenea, că între critică şi creaţie nu există deosebiri de esenţă, explicând că a înţelege înseamnă a crea din nou. G. Călinescu recomanda şi dorea criticilor literari care se iau în serios "să fi ratat un cât mai mare număr de genuri literare".

"Istoria literaturii române" a lui Călinescu a apărut în iulie 1941, la puţin timp după ce România intrase în cel de-al doilea război mondial. De aceea, poate, a fost într-o primă fază trecută cu vederea. Apoi a stârnit dezaprobări şi acuze, ine­rente reacţii ale unor orgolii scriitoriceşti rănite, dar şi consecinţe ale invidiei sincere. Încet, dar sigur, printre incriminări şi treptate opinii favorabile, entuziaste, impunătoarea "Istorie a literaturii române" îi conferă lui G. Călinescu autoritatea şi respectul pe care le merită. "Istoria literaturii române de la origini până în prezent, monument de sinteză epică şi ştiinţă inefabilă, i-a adus o glorie întreţinută de entuziaşti şi certificată, indirect, de contestatari, prin vehemenţă", scrie criticul literar Alex. Ştefănescu în "Istoria..." sa.

G. Călinescu îşi nedumereşte admiratorii atunci când flirtează cu autorităţile comuniste. Probabil acest compromis a fost o strategie prin care îşi apăra opera. Nu ştim cât puteau comuniştii să îndure apropierea unui intelectual autentic, de primă mărime. Cert este că, în urma unui atac mediatic, a căzut în dizgraţie şi a pier­dut pentru nişte ani postul universitar.


UN SPECTACOL DE ERUDIŢIE ŞI FANTEZIE
Cu o imensă mobilitate intelectuală alăturată unei exuberante energii vitale, G. Călinescu păstrează emblema unui autentic spectacol de personalitate. Gesturile profesorului Călinescu, mimica, provocările intelectuale, cultivarea paradoxului, fanteziile nu erau străine de arta dramatică. A fost un interpret expresiv, original, memorabil. "G. Călinescu transformă publicistica pe teme date în exuberante lecţii de estetică. Contează nu ce spune, ci cum spune. Formulate de el, adevărurile oficiale se însufleţesc, devin altceva şi aduc aminte, subversiv, de aerul tare al libertăţii dinainte de război." (Alex. Ştefănescu, Istoria literaturii române contemporane")

Şi-a reluat cariera universitară, de-abia în anul 1964, ca şef de catedră onorific. Iată un tablou viu, care vorbeşte despre acea perioadă, într-o evocare puternică şi emoţionantă, semnată de Sami Damian: "Numai de la distanţă l-am văzut pe G. Călinescu, de câteva ori, la Universitate, în săli de cursuri arhipline, aşezat pe un scaun departe de catedră, căci nu avea voie să comenteze opere şi autori, ci era constrâns să prezinte fişe de arhivă, circumscrise la fapte de biografie. Cu toate că era un fel de prizonier de lux, în condiţii de lucru ingrate şi umilitoare, chipul lui era radios, fiind dispus să alcătuiască totuşi un spectacol de erudiţie şi fantezie, cu răsturnări neaşteptate". (Sami Damian, "La ora 12 ziua. Eseu despre romanele lui G. Căli­nescu", Ed. Du Style, 1995)  


FELIX ŞI OTILIA
Roman de factură balzaciană, "Enigma Otiliei" (apărut în 1938) proiectează pe fundalul unui Bucureşti idilic, plasat înaintea primului război mondial, povestea de dragoste dintre Otilia Mărculescu şi Felix Sima. În acelaşi timp se dezvoltă intriga provocată de lupta pentru moştenirea averii rentierului Costache Giurgiuveanu, tutorele Otiliei. Felix, tânăr student medicinist, intelec­tual, idealist, este îndrăgostit de enigma­tica, răsfăţata, indecisa, capricioasa Oti­lia. Ea este exponenta  misteriosului şi seducătorului etern feminin.

În povestea dintre cei doi există şi moşierul Leonida Pascalopol, bărbat în toată firea, generos, spirit fin, matur, altruist, care simte pentru Otilia o iubire pe jumătate paternă. În distribuţia romanului se află o galerie de caractere bogate, desenate cu mână sigură, în tuşe puternice, de neuitat. Moş Costache este un avar afectuos, căruia îi pasă totuşi de Otilia şi de Felix; sora lui, Aglae, este de o înverşunare feroce, ginerele acesteia, Stănică Raţiu (din speţa lui Dinu Păturică şi a lui Tănase Scatiu), este arivistul agresiv, fără scrupule, capabil de orice josnicie pentru a pune mâna pe banii bătrânului. Nevasta lui, Olimpia, fiica Aglaei Tulea, este o femeie plată, moale, vagă, plictisită, pe care nu ţi-o poţi imagina decât căscând.

Trăirile lui Felix sunt tulburătoare, pa­tima sa dureroasă, senzaţia că e ne­drep­tă­ţit refuzându-i-se iubirea Otiliei, toate acestea îi fac din cititor un prieten, un aliat. "Sufletul lui era combătut de sentimente contrare. Împărtăşea supărarea Otiliei şi-i înţelegea dorinţa de a pleca un­deva departe, dar îl jignea totodată plecarea ei cu Pascalopol. Ea, o fată, să plece la moşia unui necunoscut, în defi­ni­tiv, şi pe timp îndelungat şi fără să-i spu­nă nimic! Otilia i se păru de o putere de disimulaţie infernală. În vreme, dar, ce-l încredinţa că-l iubeşte şi-l săruta pe buze, ea medita cum să fugă la Pascalopol. Desigur că avea legături cu el, poate chiar se căsătorise.

Felix fu din nou zdruncinat în cultul lui pentru Otilia, şi toate bârfelile Aurichii năvăliră cu putere în sufletul lui." În timp ce Felix se lasă frământat de griji şi nelinişti, Pascalopol este stăpân pe sine şi pe situaţie, în­ţe­le­gă­tor, capabil să priceapă şi să tole­reze ca­pri­ci­ile unei femei. De altfel, se va că­să­tori cu Otilia, pentru ca apoi să îi redea libertatea... În 1899, la Bucureşti, o femeie de serviciu pe nume Maria Vişan a născut un băieţel pe care l-a numit Gheorghe. Fe­meia era angajată a familiei Călinescu, iar tatăl copilului ei (din flori), Tache Căpitănescu, era fratele stăpânei. Constantin şi Maria Călinescu l-au înfiat pe copil când acesta avea deja 8 ani. În acelaşi an, tatăl adoptiv a murit. Copilul acela a devenit critic şi istoric literar, eseist, profesor, poet, prozator şi dramaturg. Poate de aceea avea înscrisă în codul genetic suferinţa care dezvoltă anticorpii şi puterea de a deveni. A devenit G. Călinescu.