Predând arta libertăţii

Cum ar fi să înveţi să pictezi de la un pictor adevărat? Şi nu oricum, ci în parc, în mijlocul naturii. După ce a avut o iniţiativă de ieşire în aer liber, în parcul Palatului de Justiţie din municipiul Suceava, alături de o colegă de breaslă, Ana Maria Ovadiuc, pictorul Carmel Georgescu a continuat demersul şi a luat copiii sub aripa sa ocrotitoare, descoperindu-le secretele culorilor.

O vorbă din bătrâni spune că meseria nu se învaţă, ea se fură. În vremea Renaşterii, marii pictori aveau ateliere deschise pentru uce­nici, aceştia furând cu coada ochiului meseria. În Franţa, de exemplu pic­torii aveau obiceiul de a picta pe stra­dă, luând pulsul vieţii, gest ce l-a inspirat şi pe pictorul Carmel Geor­gescu, membru al Uniunii Ar­tiş­ti­lor Plastici, proaspăt în­tors dintr-o vizită din Is­rael, unde a pictat şi a lăsat un stoc de lucrări pentru o expoziţie ce se doreşte a fi deschisă în toamnă. Ast­fel, a decis să iasă cu şe­va­letul în parc, în aer li­ber. Gestul, evident total ne­obişnuit pentru locui­to­rii unui oraş precum Su­cea­va, este fără urmă de îndoială o provocare atât pentru artiştii locali  şi mai ales pentru copiii şi tine­rii care doresc să picteze, dar nu au nici ocazia, nici cu­rajul de a sta în preajma unor artişti consacraţi, să vadă cum lucrează aceş­tia, "să fure meseria din mers". Carmel Georgescu spune că pentru el ieşirea aceasta în aer liber constituie o eliberare, o modalitate prin care îşi ia revanşa faţă de vremurile în care copil fiind, îndrăgostit de pictură, privea timid prin vitrină neavând curajul să intre în galeria în care oamenii maturi oficiau ver­ni­saje. "Parcul este accesibil tuturor, iar copiii care trec pe acolo pot urmări cum pictează artiştii care nu au secrete faţă de ei", spune pictorul Carmel Georgescu, care pictează în ulei, folosindu-se de cuţitul de paletă şi care lucrează permanent, expune şi are în derulare nenumărate proiec­te. "Am avut nesperata şansă de a lucra cu copiii de câteva ori. Până acum nici o altă experienţă nu mi-a adus atât de multă bucurie într-un timp atât de scurt. Credinţa mea este că acela câştigat sunt eu. Intru în lumea copiilor, o lume minu­nată, neprihănită. De aici îmi iau hrană pentru suflet multă vreme. Sunt convins că dacă vom aduce creaţia în şcoală prin ore de educaţie plastică, lecturi publice, dezbateri literare, lansări de carte, vernisaje vom determina copiii să citească, să picteze, să pătrundă tainele ar­te­lor. Este o mare nevoie de a implica elevii, tine­rii în acest gen de activităţi pentru a-i face să se apropie de creaţie. Invitându-i la evenimente îi invităm la cunoaştere. Acolo unde cur­ge pârâul Adevărului doar oa­me­ni buni şi drepţi pot sta. Acolo unde un suflet de lumină creează este un loc aparte. Aş vrea să predau arta libertăţii. Avem libertatea de a ne trăi viaţa aşa cum dorim, cu bu­nul simţ dăruit de Dumnezeu, cu delicateţea înnăscută a sufletelor noastre, fără să facem rău altora şi nouă înşine, în iubire pură şi fără condiţii. Trebuie să obişnuim copiii cu acest sentiment al libertăţii, să ştie că au acest drept. Aşa cum gândul are o intensitate proprie şi cuvintele – gânduri rostite – au putere. Cuvintele pot să vindece, să aline, şi pot să rănească, să producă durere. Aşa cum folosind cuţitul putem să tăiem pâine sau să rănim. Există putere a cuvintelor po­zitive şi putere a cuvintelor negative. La rostirea unui cuvânt se generează energiile specifice acelui cuvânt, care au vi­bra­ţia lui. La fel şi culoarea. De atâtea ori am privit de la fereastra lumii mele visând cu ochii des­chişi. De atâtea ori mi-am sprijinit fruntea de ea când afară ploaia trăia pentru mine. De atâtea ori bu­căţi din sufletul meu s-au lipit la loc cu fulgi de nea readucându-mă în simţiri. De atâtea ori mâi­nile mele au mângâiat cuţitul cu care-mi aşez pasta pe pânz­ă. Picioarele-mi sunt adânc înfipte într-un pă­mânt bogat, fertil, al inspiraţiei." "Am ne­voie de timp să pot să înţeleg sensurile cur­gerii iubirii. Ceea ce sufletul priveşte, ochii nu pot vedea, ceea ce sufletul aude, urechile nu pot auzi, ceea ce ascunde sufletul nu poate fi adus la lumină complicat, ci simplu. Sufletul este lumina de dincolo de gând şi stele, este ceea ce cu­vin­tele nu pot des­crie. De aceea există cu­loa­rea. Mi-am croit o sa­bie pe măsură. Penelul. Cu ajutorul lui împart din darul meu tuturor. Împart lumină, călău­zesc. Sunt o fiinţă recu­nos­cătoare pentru ceea ce deţine, o fiinţă adaptată, conectată armonios la universul ei interior şi exterior, o fiinţă ce promovează ar­monia şi iubirea necondiţionată în re­la­ţiile cu ceilalţi. Lucrez cu ne­sfâr­şite aşteptări ale celor mai prielnice clipe, cu alegeri, cu vi­ziunea mea, cu memoria mea, cu neas­tâmpărul meu, uneori cu moleşeala mea, trec prin goluri, prin abundenţă, cunosc mo­mentul prisosului, dar şi al în­lă­tu­rării lui. Ştiu cât preţuiesc, prin ceea ce-mi lipseşte, am o percepere deplină şi clară a lipsurilor mele. Mă străduiesc să mă desăvârşesc prin ceea ce-mi lipseşte. Eu nu pictez pen­tru câştig, ci pentru că asta simt. Este felul meu de a exprima ceea ce simt, este modalitatea prin care mă raportez la ceea ce mă înconjoară, este felul în care îmi arăt bucuria că sunt acum şi aici. În fiecare seară intru într-o stare deosebită, mereu alta, în funcţie de ce au putut vedea ochii mei, în funcţie de ce a trăit sufletul meu, de cuvintele care mi-au intrat în inimă, cuvinte cu care mă hrănesc, cuvinte dăruite întotdeauna de persoane speciale. Trăiesc prin culoare, dar mă hrănesc cuvi­n­te­le. Sunt într-o permanentă re­ve­laţie, mă simt ca un copil şi descopăr mereu lucruri noi, e o lume, o lume a mea, su­perbă! Eu stăpânesc puţin culoa­rea, nicidecum cuvântul."