SĂ NE CUNOAŞTEM SCRIITORII / Ion Iovan - Comiţia specială

Aflat, în mintea multor critici literari, într-o insurmontabilă concurenţă – pentru titlul de cel mai puternic prozator al anului trecut – cu cafegiul Gheorghe Florescu, documentaristul Ion Iovan câştigă totuşi fără drept de apel. Disputa, şi aşa inventată, s-ar putea, deci, tranşa oricând, fără prea multe remuşcări estetice. Între două cărţi bune, alegerea e nu doar necesară, ci, pentru ambele, onorantă. Starea de indeterminare însă le prieşte comentatorilor, care preferă relaxarea micii înţelegeri încordării marii investigaţii.

Un lucru e clar. Cele şase cărţi semnate anterior de Ion Iovan trebuie, de acum înainte, supuse unei atente reevaluări. Efortul presupus de aceasta e imens şi reclamă, aşa zicând, înfiinţarea unei comisii speciale. Care ar trebui să urmărească nu reuşita individuală a câte unui volum – distanţat oricum în timp de celelalte –, ci un fir director conceptual care străbate, făcând abstracţie de genul formal, atât poemele începutului, cât şi mistificările apogeului. Am bănuiala fermă, întreţinută de câteva parcurgeri mai vechi, că surprizele oferite de inteligenţa alunecoasă a lui Iovan vor fi, sincronic, destul de mari. Rămân de urmărit, editorial, anii 1976, 1979, 1981, 1986, 1991, 2002. Ca să vedem ce – şi mai ales de dragul a ce – am pierdut. Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale, cum sună, prescurtat, titlul mult mai amplu al cărţii, reprezintă, în primul rând, un proiect menit să completeze un gol bibliografic suplinit, adeseori nefast, de anecdotă. E ştiut specialiştilor că incendiarul jurnal al autorului Crailor de Curtea-Veche a dispărut, la un moment dat, cu desăvârşire. S-au anulat, aşadar, în varianta transcrisă aproximativ de ediţia critică a operelor nu numai o sumedenie de fraze savuroase, ci şi toate contactele textuale cu perioada finală, extrem de interesantă, a vieţii acestui aristocrat închipuit. Aglomerând surse plauzibile şi deopotrivă fantazând pe spaţii largi, Ion Iovan restituie, până în cea din urmă zi, aceste rătăcite însemnări cotidiene. Cartea devine astfel, în litera filologiei, un melanj, omogen stilistic, de influenţe autentificate.

Pe care, de altminteri, Iovan le exploatează fără cusur uzând de intuiţia naraţiunii paranoide, căreia lumea de azi îi e tot atât de tributară pe cât de dator era interbelicul fantasmelor escatologice nobilitare. Bineînţeles că, asemenea tuturor bărbaţilor din familie, Mateiu va avea un fiu nelegitim şi bineînţeles că acesta, intrat la maturitate în posesia memorialului patern, încearcă să profite de el cu un cinism deja dinastic. Mezalianţa cu bunicul comediograf e parafată. Restul cade în sarcina comiţiei.

Puţintică răbdare!

CV
Ion Iovan s-a născut la 9 mai 1937 în Găeşti. După ce urmează pragmatice studii de Drept şi de Geologie se încadrează, perfect utopic, funcţionar la Arhivele Statului, la Centrul de librării şi, în fine, la Institutul de proiectare Bucureşti. Între timp debutează ca poet, în 1976, cu După amiaza unei clipe şi se afirmă ca prozator, în 1981, datorită romanului Comisia specială. De un real succes, concretizat însă în salturi, se bucură eseul biografic dedicat, în 2002, lui Mateiu I. Caragiale. Cea mai recentă carte, conţinând însemnările fictive ale aceluiaşi dandy autohton, l-a transformat pe Iovan dintr-un autor notabil într-unul, pentru literatura de azi, extrem de important.  
“Lucrez toată ziua comme un mulet; înjgheb paragrafe, propun capitole, delimitez secţiuni. Păstrez doar forma finală, celelalte hârtii ajung la foc. Asta mă nemulţumeşte – dar operaţiunea, cu bucătăria ei cu tot, trebuie să rămână confidenţială; de aceea planul, reclamând reveniri, reconsiderări, reformulări, face mult fum.

Unele amendamente, odată scrise, te eliberează; pot sucomba fără regrete. Altele se oferă însă pentru completări, pentru refaceri, purtând în ele soluţia optimă. De aceea e important să-ţi reciteşti primele gânduri, să revezi versiunile iniţiale ale unui proiect, să-i scrutezi intenţiile originare.” (Ultimele însemnări ale lui Mateiu Caragiale..., Editura Curtea Veche, 2008)

Rubrică realizată cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România