Scriitoarea Cella Serghi se află în topul preferinţelor cititorilor Bibliotecii pentru toţi. Odată publicată lista primelor 15 titluri care apar în această colecţie, am primit, pe lângă felicitări pentru iniţiativa de a publica "Pânza de păianjen", sugestii de editare şi a altor romane scrise de prozatoarea interbelică.
"Mirona" şi "Pe firul de păianjen al memoriei" sunt romanele cu care ar dori, cei ce ne-au scris, să-şi completeze rafturile bibliotecilor. Începem cu "Pânza de păianjen", cu siguranţă, dacă nu cel mai apreciat de critici, atunci cel mai popular roman al Cellei Serghi.
Poate nu este un lucru cunoscut, dar Cella Serghi nu s-a bucurat de aprecierea criticii literare a epocii şi a zilelor noastre, cât de un imens succes al publicului cititor. Au fost puţini criticii de specialitate care au băgat-o în seamă (citeşte mulţi nu au inclus-o în cuprinsul istoriilor literare pe care le-au conceput). Bunăoară, şi Alex Ştefănescu, şi Nicolae Manolescu o ignoră pe Cella Serghi în istoriile literare apărure în 2006, respectiv 2008.
Cât despre George Călinescu - care i-a dezavuat prozatoarei meritele literare - trăitorii epocii interbelice spun că marele om de litere era pur şi simplu gelos pe Serghi pentru că "Pânza de păianjen" se vindea mai bine decât cartea sa, "Enigma Otiliei"...
OCROTITĂ DE LOVINESCU
Totuşi, au fost şi critici care i-au apreciat talentul literar. Ov. S. Crohmălniceanu, considera că structura romanului de faţă este construită după "un instinct exact al jocului determinărilor şi al ţesuturilor aproape invizibile, dar dese şi precise", ca ale unei pânze de păianjen. Dar cel care i-a luat mereu apărarea pe tărâm literar a fost criticul Eugen Lovinescu.
Într-un interviu acordat Cleopatrei Lorinţiu, Cella Serghi evocă amintirea nepreţuită a clipelor petrecute în cenaclul Sburătorul:
"Lovinescu era un mare îndrăgostit de literatură şi un mare animator şi protector al ei. Uşa casei lui se deschidea oricui avea o foaie scrisă. Răbdarea lui dădea curaj începătorilor. Dar eu am ajuns la Sburătorul abia în 1939 şi cu o carte publicată. (...) Era acum o altă atmosferă pe care numai pasiunea maestrului reuşea (nu prea uşor) s-o anime. Sub aripa lui te simţeai ocrotit. Apariţia unei cărţi era discutată cu interes. (...)
În zilele obişnuite aveam bucuria de a-i vedea acolo pe Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu, nedespărţiţi prieteni. Suchianu şi Mihai Ralea mă invitau să public la Viaţa românească pagini de proză, alături de scriitori consacraţi, pagini pe care am început să le scriu, din al doilea roman despre care nu ştiam decât numele eroinei, Mirona, şi dorinţa ei de a deveni scriitoare. Citeam rar la Sburătorul şi numai pagini pe care le rescriam de zeci de ori...".
Da, pagini rescrise iar şi iar, pentru că, aşa cum scriitoarea a dezvăluit în acelaşi interviu, pentru ea, "proza e departe de a fi flux şi superficialitate, viteză, ci muncă obstinată, tainică, îndrăcită, tăcută, neştiută, refacere şi iar refacere, regândire şi construcţie". Trăsături care o sustrag din derizoriul în care au aruncat-o pe nedrept unii critici. Inclusiv cel care i-a fost mentor şi cel pentru care prozatoarea a dezvoltat o pasiune extraliterară: Camil Petrescu.
Pe repede înainte, folosind o sintagmă din audio-vizual, vă invităm să intraţi în spaţiul vrăjit de la Balcic şi-n tumultul Bucureştiului interbelic, conduşi de eroina Diana Slavu.
Un roman plin de gafe...
"23 decembrie 1936, noaptea târziu.Am cetit până după ora 2 (e deci 24 decembrie) romanul scris la maşină al Cellei Serghi... E de o bogăţie faptică, de o sensibilitate, de o autenticitate care depăşeşte cu mult tot ce aşteptam anul acesta de la ea... E totuşi mediocru prin incultura ei, e plin de gafe printre care una singura (dintre sute şi sute) ar îngropa o carte... Totuşi e un material care uşor prelucrat (pentru mine ar fi asta foarte uşor dacă aş avea timp) ar da o carte de mare succes."
Am citat din "Note zilnice" (1927-1940), editura Cartea românească. Autor al acestor sentinţe maliţioase - nimeni altul decât Camil Petrescu, idolul literar, şi nu numai, al scriitoarei.
Comentarii
Serghi, contestată şi adulată
3 comentarii

gica
Pe firul de paianjen al memoriei a aparut, intr-o nou editie, mi se pare ca revazuta de autoare (inca mai traia), dupa 90. Deci, la biblioteca sau la anticariat. Dar nu are prea multe noutati,seamana foarte bine cu Panza de paianjen - de unde deductia, logica, ca Panza de paianjen e aproape un roman autobiografic.

Cipriana
Te indrum, Oana, catre un anticariat, unde e imposibil sa nu gasesti "Pe firul de paianjen al memoriei".
Sau, daca vrei sa ai cartea in biblioteca in varianta noua si astepti sa o reediteze JN [speram], insa esti nerabdatoare, cu siguranta o gasesti la biblioteca. Din cate am citit eu, nu cred sa mai existe si alta editie, in afara celei din 1977, deci la librarii sunt slabe ... Citeşte întreg comentariul
Sau, daca vrei sa ai cartea in biblioteca in varianta noua si astepti sa o reediteze JN [speram], insa esti nerabdatoare, cu siguranta o gasesti la biblioteca. Din cate am citit eu, nu cred sa mai existe si alta editie, in afara celei din 1977, deci la librarii sunt slabe ... Citeşte întreg comentariul

teddy_oana
Cartea aceastae absolut superba .. Asa ca as avea o rumaginte; Ati putea sa publicati si 'Pe firul de paianjen al memoriei" ? Sau macar sa-mi spuneti unde as putea sa o gasesc...
-
La câteva zile după ce a fost anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bucureşti, programul bogat şi variat al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a venit un comunicat din partea organizatorului - Teatrul Naţional ”Radu Stanca” -, înştiinţând mass-media că sunt anulate mai multe evenimente... -
Fostul ministru Elena Udrea încearcă de aproximativ două luni să-şi găsească timp pentru viaţa personală şi crede că "este momentul" pentru conceperea unui copil."Mi se pare o responsabilitate foarte mare (de a avea un copil –n.r.). Nu poţi să te înhami la asta decât în momentul în care eşti sigur că poţi să o... -
Istoricul Marius Oprea face ce şi-a propus. Cât a condus Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului a indentificat, practic, victime ale sistemului totalitar, a aflat nume de torţionari şi criminali pe care le-a remis justiţiei. După ce a fost demis de puterea băsistă, a continuat să facă asta ca un simplu particular, în...
Multimedia
Alte ştiri
- FOTO Şi-au bătut joc de Becali! » Cum s-au răzbunat clujenii pe patronul stelist
- FOTO » Aşa au sărbătorit clujenii titlul, după meci! Paszkany a venit cu iubita
- FOTO EXCLUSIV » Sărbătoare în vestiar! Imagini cu bucuria clujenilor
- SUPERFOTO Uniforme de gală » Povestea tricourilor care au făcut istorie în ultimii 60 de ani în România şi în Europa
Citeşte şi
La începutul lui 1992, Ilie Rad şi soţia sa, Doina Rad, realizau ultimul interviu cu Cella ... Citeşte articolul
Prin lansarea proiectului Biblioteca pentru toţi, Jurnalul Naţional îşi propune să readucă în atenţia oamenilor toate ... Citeşte articolul
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Băsescu: România respinge orice condiţii puse de Rusia legate de dreptul nostru de a implementa scutul antirachetă
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică că, în urma deciziei luată de NATO, de ...
Citește articolul
Antonescu: "Băsescu e un mârlan"
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la atitudinea preşedintelui Traian ...
Citește articolul
Robin Gibb, solistul legendarei trupe Bee Gees, a murit
Robin Gibb, solistul emblematicului grup britanic Bee Gees, a decedat duminică, la vârsta de ...
Citește articolul
Cum au trăit Obama, Cameron şi Merkel finala UEFA Champions League
Finala UEFA Champions League disputată la Munchen pe stadionul Fusball Arena a stîrnit ...
Citește articolul
Uşor doar pentru CFR şi Steaua! Ce adversari şi câte şanse au echipele româneşti în cupele europene
CFR Cluj trebuie să treacă de un tur dificil pentru a ajunge în grupele Champions League, dar ...
Citește articolul
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Iesirea Greciei din zona euro ar provoca haos pe termen scurt
Iesirea Greciei din zona euro ar provoca pe termen scurt haos, cu efecte brutale atat pe plan ...
Citește articolul
Suprataxarea benzinarilor, un copy-paste romanesc. De ce monopolul Petrom este fragil precum Britney Spears
La nivel mondial exista un trend prin care statul impune companiilor din energie o suprataxare sau ...
Citește articolul
Taxa pe fast-food, sub lupa consultantilor fiscali. Ce efecte ar avea in economie?
Celebra taxa pe fast-food a revenit in dezbaterea publica, dupa ce noul ministru al Sanatatii a ...
Citește articolul




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

