Serghi, contestată şi adulată

Scriitoarea Cella Serghi se află în topul preferinţelor cititorilor Bibliotecii pentru toţi. Odată publicată lista primelor 15 titluri care apar în această colecţie, am primit, pe lângă felicitări pentru iniţiativa de a publica "Pânza de păianjen", sugestii de editare şi a altor romane scrise de prozatoarea interbelică.

"Mirona" şi "Pe firul de păianjen al memoriei" sunt romanele cu care ar dori, cei ce ne-au scris, să-şi completeze rafturile bibliotecilor. Începem cu "Pânza de păianjen", cu siguranţă, dacă nu cel mai apreciat de critici, atunci cel mai popular roman al Cellei Serghi.

Poate nu este un lucru cunoscut, dar Cella Serghi nu s-a bucurat de aprecierea criticii literare a epocii şi a zilelor noastre, cât de un imens succes al publicului cititor. Au fost puţini criticii de specialitate care au băgat-o în seamă (citeşte mulţi nu au inclus-o în cuprinsul istoriilor literare pe care le-au conceput). Bunăoară, şi Alex Ştefănescu, şi Nicolae Manolescu o ignoră pe Cella Serghi în istoriile literare apărure în 2006, respectiv 2008.

Cât despre George Călinescu - care i-a dezavuat prozatoarei meritele literare - trăitorii epocii interbelice spun că marele om de litere era pur şi simplu gelos pe Serghi pentru că "Pânza de păianjen" se vindea mai bine decât cartea sa, "Enigma Otiliei"...

OCROTITĂ DE LOVINESCU
Totuşi, au fost şi critici care i-au apreciat talentul literar. Ov. S. Crohmălniceanu, considera că structura romanului de faţă este construită după "un instinct exact al jocului determinărilor şi al ţesuturilor aproape invizibile, dar dese şi precise", ca ale unei pânze de păianjen. Dar cel care i-a luat mereu apărarea pe tărâm literar a fost criticul Eugen Lovinescu.

Într-un interviu acordat Cleopatrei Lorinţiu, Cella Serghi evocă amintirea nepreţuită a clipelor petrecute în cenaclul Sburătorul:

"Lovinescu era un mare îndrăgostit de literatură şi un mare animator şi protector al ei. Uşa casei lui se deschidea oricui avea o foaie scrisă. Răbdarea lui dădea curaj începătorilor. Dar eu am ajuns la Sburătorul abia în 1939 şi cu o carte publicată. (...) Era acum o altă atmosferă pe care numai pasiunea maestrului reuşea (nu prea uşor) s-o anime. Sub aripa lui te simţeai ocrotit. Apariţia unei cărţi era discutată cu interes. (...)

În zilele obişnuite aveam bucuria de a-i vedea acolo pe Şerban Cioculescu şi Vladimir Streinu, nedespărţiţi prieteni. Suchianu şi Mihai Ralea mă invitau să public la Viaţa românească pagini de proză, alături de scriitori consacraţi, pagini pe care am început să le scriu, din al doilea roman despre care nu ştiam decât numele eroinei, Mirona, şi dorinţa ei de a deveni scriitoare. Citeam rar la Sburătorul şi numai pagini pe care le rescriam de zeci de ori...".

Da, pagini rescrise iar şi iar, pentru că, aşa cum scriitoarea a dezvăluit în acelaşi interviu, pentru ea, "proza e departe de a fi flux şi superficialitate, viteză, ci muncă obstinată, tainică, îndrăcită, tăcută, neştiută, refacere şi iar refacere, regândire şi construcţie". Trăsături care o sustrag din derizoriul în care au aruncat-o pe nedrept unii critici. Inclusiv cel care i-a fost mentor şi cel pentru care prozatoarea a dezvoltat o pasiune extraliterară: Camil Petrescu.

Pe repede înainte, folosind o sintagmă din audio-vizual, vă invităm să intraţi în spaţiul vrăjit de la Balcic şi-n tumultul Bucureştiului interbelic, conduşi de eroina Diana Slavu.

Un roman plin de gafe...

"23 decembrie 1936, noaptea târziu.
Am cetit până după ora 2 (e deci 24 decembrie) romanul scris la maşină al Cellei Serghi... E de o bogăţie faptică, de o sensibilitate, de o autenticitate care depăşeşte cu mult tot ce aşteptam anul acesta de la ea... E totuşi mediocru prin incultura ei, e plin de gafe printre care una singura (dintre sute şi sute) ar îngropa o carte... Totuşi e un material care uşor prelucrat (pentru mine ar fi asta foarte uşor dacă aş avea timp) ar da o carte de mare succes."

Am citat din "Note zilnice" (1927-1940), editura Cartea românească. Autor al acestor sentinţe maliţioase - nimeni altul decât Camil Petrescu, idolul literar, şi nu numai, al scriitoarei.