Din punctul de vedere al evenimentelor din media, am putea spune că anul 2008 a fost unul obişnuit. Au existat, deopotrivă, “achiziţii”, demisii, dar şi demiteri. La toate acestea se adaugă... criza economică.
Prima parte a lui 2008 a adus o “surpriză” neplăcută pentru fanii Andreei Marin, care au aflat, la începutul lunii februarie, că emisiunea lor preferată nu se mai realizează. Valeriu Lazarov a anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că TVR nu va mai difuza show-ul care a făcut-o celebră pe actuala soţie a lui Ştefan Bănică Jr. Deşi au existat numeroase zvonuri care o plasau pe Andreea în grila de programe a diverselor posturi de televiziune, aceasta s-a limitat la mici apariţii la Realitatea TV, care a difuzat câteva interviuri ale doamnei Marin-Bănică. Se poate spune că job-ul principal în 2008 al vedetei a fost creşterea fiicei sale, Violeta. Tot în prima parte a anului au avut loc câteva “mişcări de trupe” în redacţia Cotidianului. Emil Hurezeanu părăseşte poziţia de director editorial al României libere, în favoarea Cotidianului. Împreună cu Adrian Ursu şi Mircea Dinescu, Hurezeanu avea să facă parte din Consiliul Editorial al publicaţiei, alături de Doru Buşcu şi Robert Turcescu, acesta din urmă fiind înlocuit în funcţia de director editorial de Doru Buşcu. După o primăvară liniştită, luna iunie îl surprinde pe Adelin Petrişor la Realitatea TV şi aflăm, de asemenea, că se închide BBC România. Mişcarea a făcut parte dintr-un plan mai vast de relocare a resurselor BBC din Europa de Est către Orientul Apropiat. Anunţul a fost făcut de Nigel Chapman, directorul BBC WS. Conform oficialilor BBC, închiderea redacţiei BBC WS în limba română a afectat 46 de angajaţi (30 la Bucureşti, 4 la Chişinău şi 12 la Londra), ducând la o economie de 1,3 milioane de lire sterline. “A fost o decizie dificilă, dar necesară pentru a ne asigura că BBC WS îşi alocă resursele limitate acolo unde nevoia este mai mare”, a spus atunci Chapman, adăugând: “Ştiu că redacţia BBC în limba română are jurnalişti foarte talentaţi şi vom face tot ce putem ca ei să fie trataţi în mod corect şi echitabil în privinţa compensaţiilor financiare, atât în interiorul, cât şi în afara Marii Britanii. Le vom sprijini cu fermitate eforturile de a-şi găsi alte locuri de muncă”.
DEMISII
În luna iulie, Departamentul de Sport de la Realitatea TV suferă mici modificări de personal, locul lui Emanuel Terzian, cel de gazdă a talk-show-urilor sportive, fiind luat de Vlad Enăchescu, ex-TVR. Enăchescu urma să realizeze “Minutul 91”, de la începutul campionatului de fotbal. O altă “mutare” în presa scrisă l-a avut ca protagonist pe Răzvan Ionescu, care a renunţat la funcţia de redactor-şef al Evenimentului Zilei. “Plec de la Evenimentul Zilei pentru că ziarul a rămas cu câţiva ani în urmă la nivelul comportamentului comercial. Cele mai multe dintre planurile de distribuţie, marketing şi vânzări pentru acest ziar, întocmite începând din primăvara anului 2005, au rămas pe hârtie”, declara la acea vreme Ionescu, citat de Mediafax, adăugând că renunţă la această “provocare profesională unică” din cauză că perspectivele şi soluţiile vizate pentru Evenimentul Zilei sunt văzute diferit de el, pe de o parte, şi de managerii Ringier, pe de alta. “Mai este de lucru foarte mult şi pe conţinut la EVZ, dar în anul 2008, pe piaţa ziarelor quality, este nevoie de mult suport de publishing pentru a creşte. Şi mai ales, este nevoie de o echipă puternică şi care să aibă o viziune comună”, a mai spus Ionescu. După plecarea de la EVZ, ziaristul a ocupat poziţia de redactor-şef la Cotidianul, pe care a părăsit-o, de asemenea. Revenind la Emil Hurezeanu, în luna septembrie aflăm că jurnalistul este noul preşedinte al grupului Realitatea-Caţavencu, în locul lui Sergiu Toader. Funcţia propriu-zisă va fi preluată de Hurezeanu din februarie 2009.
FĂRĂ TEO
De departe însă, cel mai spectaculos dintre evenimentele mass-media în anul 2008 este ieşirea lui Teo Trandafir de pe sticlă. După cele două popasuri – la Romantica şi la Prima TV – care au urmat plecării din Pro TV, Teo a părăsit şi Prima TV. Realizatoarea a declarat într-un interviu publicat pe site-ul www.paginademedia.ro că Prima TV nu a mai prelungit contractul cu echipa sa, care realiza Teo Live. Aşadar, Teo Trandafir a plecat de la Prima TV mai devreme decât îi prevedea contractul. Teo avea contract până la sfârşitul anului viitor, iar echipa un alt contract, până la sfârşitul acestui an. “E simplu. Echipa care realiza Teo Live avea contract până la sfârşitul anului şi nu i s-a prelungit. Eu aveam două posibilităţi. Aşa mi s-a spus, nu neapărat cu aceste cuvinte: rămâi şi prezinţi o altă emisiune sau îţi vezi de drum. Am ales să îmi văd de drum. (...) Mă las de televiziune. Consider că acum nu se mai poate face televiziune aşa cum înţeleg eu că ar trebui să se facă. Mi se pare urât, deşănţat”, a spus Teo.
Datorii
Mult-discutata criză economică a lovit şi în sectorul jurnalistic, vorbindu-se tot mai mult despre presa online, în defavoarea celei scrise. Efectele sale se resimt din ce în ce mai tare, atât în presa internă, cât şi în cea internaţională. Din nefericire, luna decembrie a “excelat” în concedieri, trusturi cu rezonanţă din toată lumea reducându-şi, considerabil, numărul angajaţilor. Publicaţia New York Times, de exemplu, a anunţat că va reduce valoarea contabilă a unor active din New England, inclusiv Boston Globe, cu 150 de milioane de dolari. Compania avea la 1 octombrie datorii de 1,1 miliarde de dolari. De asemenea, Washington Post a raportat o scădere a profitului în ultimul trimestru cu 86%, de la 72,5 milioane de dolari în 2007 la doar 10,3 milioane de dolari. Veniturile grupului au fost de 1,1 miliarde de dolari. Totodată, 300 de salariaţi din reţeaua MTV au fost puşi pe liber, iar studiourile Paramount au dat afară 100 de oameni, acuzând pierderi estimate la 40 de milioane de dolari.-
Băsescu: România este pregătită, inclusiv legislativ, pentru scenariul ieşirii Greciei din zona euroRomânia este pregătită, inclusiv legislativ, pentru scenariul ieşirii Greciei din euro şi pentru diminuarea riscurilor legate de evoluţiile din această ţară, a declarat joi, la primele ore, preşedintele român, Traian Băsescu, după reuniunea informală a Consiliului European.În conferinţa de presă de la finalul reuniunii, Băsescu a... -
Uniunea Europeană vrea ca Grecia să rămână în zona euro şi să-şi respecte angajamentele în urma alegerilor din iunie, potrivit unei declaraţii publicate la finalul summitului de la Bruxelles. Liderii celor 27 de state UE au adoptat, noaptea trecută, la Bruxelles, un "text" comun privind criza greacă."Vrem ca Grecia să... -
Un nou cutremur cu o magnitudine peste 4 a zguduit capitala bulgară, noaptea trecută. Potrivit Centrului Seismologic Euro-Mediteranean, magnitudinea cutremurului a fost 4,3. Institutul pentru Fizica Pământului din România anunţă o replică a cutremurului din Bulgaria cu magnitudinea 4,6 pe scara Richter. Nikolai Miloşev, directorului...
Multimedia
Alte ştiri
- Regina roşie » Rusia a devenit noua campioană mondială la hochei pe gheaţă
- Cele 7 secrete ale stăpînirii CFR » Cum au cîştigat ardelenii campionatul şi de ce domină de 5 ani fotbalul românesc
- Didier şi Basti » MySport creionează două destine diferite de lider
- Wesley anunţă despărţirea de Vaslui: "Dacă nu cîştig titlul, PLEC!" De ce speră Steaua
Recomandări Facebook
Ştiri de ultima oră
Bute se antrenează într-o sală desprinsă din filmele americane cu boxeri
Lucian Bute a efectuat aseară un antrenament complet într-o sală din Nottingham, ...
Citește articolul
Încă un cutremur la graniţa cu România. Bulgaria, zguduită de un seism cu magnitudinea peste 4
Un nou cutremur cu o magnitudine peste 4 a zguduit capitala bulgară, noaptea trecută. Potrivit ...
Citește articolul
Răzvan Lucescu a confirmat despărţirea: "Am dominat Dinamo, dar am pierdut! Plec de la Rapid!"
Răzvan Lucescu a recunoscut că a pregătit aseară pentru ultima oară trupa din Giuleşti, ...
Citește articolul
Cupa e în Ştefan cel Mare după 7 ani! Dinamo o bate pe Rapid, 1-0, şi aduce al 13-lea trofeu în vitrină
Ermetismul italian al lui Bonetti a fost peste organizarea lui Răzvan. Dinamo s-a apărat eroic, ...
Citește articolul
Platini modifică regulamentul la Euro 2012. Cartonaşele galbene nu se mai cumulează
Michel Platini vrea un turneu final cît mai spectaculos. Şi mai ales o finală în ...
Citește articolul
Zona Eminescu este una dintre cele mai cautate si tranzactionate portiuni a ... Citeste articolul
Dupa câteva zile de calm pentru cursul valutar, leul s-a depreciat di ... Citeste articolul
Sectorul rezidential din Cehia a fost puternic afectat de criza financiara. ... Citeste articolul
Prima Casa 4 poate fi catalogata astfel: o necesitate pentru clienti, o pro ... Citeste articolul
Alte ştiri
- Zona Eminescu sau cum se adaptează luxul bugetelor de criză
- Euro atinge maximul ultimelor 21 de luni. BNR îşi recunoaşte puterea limitată în a redresa leul
- Încotro se îndreaptă piaţa imobiliară din Cehia? De patru ani preţurile nu se opresc din picaj
- Prima Casă 4: cel mai bun vânzător de credite, din teama că ar putea fi ultima ediţie
PUBLICITATE
Loading from
Financiar
wall-street.ro
wall-street.ro
Jaguar se asteapta la dublarea vanzarilor in Romania
Premium Auto, importatorul oficial al marcilor Jaguar si Land Rover pentru Romania, se asteapta la ...
Citește articolul
Ponta: Cu cat la TV se transmit stiri inadmisibile legate de leu-euro, cu atat ar putea fi mai rau
Premierul Ponta considera ca stirile transmise de posturile TV prin care se anunta prabusirea ...
Citește articolul
Lumina (sub)acvatica asupra afacerilor cu microhidrocentrale: "Multi vorbesc, putini cunosc!"
“Afectarea grava a sistemului acvatic”, “dezastru ecologic”, ...
Citește articolul





jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

