Sinucigaşul sau De ce trăieşte Puric

În repertoriul Teatrului Naţional din Bucureşti a intrat "Sinucigaşul" de Nikolai Erdman, spectacol montat de Felix Alexa pe scena Sălii Amfiteatru. Primele două reprezentaţii s-au bucurat de un mare succes la public. Sâmbătă şi duminică se joacă din nou.

Ca să montezi piesa "Sinucigaşul" a scriitorului rus Nikolai Erdman trebuie să ai mare curaj, pentru că este vorba de un text excelent, cu fineţea detaliului. Citeşti cu multă savoare şi descoperi capodopera, dar atunci când îţi propui să îl aduci în faţa publicului trebuie să fii aproape sigur de succes. Felix Alexa a considerat că rolul principal îl poate interpreta doar Dan Puric (Podsekalnikov). Poate nu a greşit - părere împărtăşită de mulţi dintre acei observatori ai fenomenului teatral, care au văzut, la începutul anilor 1990, un "Sinucigaşul" în care Horaţiu Mălăele realiza magistral acelaşi rol.

FĂRĂ BANALITĂŢI
Este vorba de o situaţie neobişnuită, care te face să râzi, apoi să fii trist. La final analizezi, meditezi. Firul poveştii începe cu o simplă trezire în toiul nopţii - ca simplă "poruncă" satirică - din care se decupează pe parcurs idei complexe despre om, despre frică, despre taina morţii. Felix Alexa disecă filosofia idealistă a acestei piese considerate genială de marii creatori ruşi Meyerhold, Stanislavski şi mai târziu, tot în perioada sovietică, de Liubimov - toţi trei dorind să o pună în scenă, dar interzicându-li-se, de Stalin şi de cenzură. (Liubimov a montat la Moscova textul abia după 1990 - momentul eliberării de cenzură.)

Pentru că este o piesă fără banalităţi, şi Alexa ocoleşte evident banalităţile în spectacol. Nici rutina nu-şi are locul aici, dar se observă  inerţii din partea unor actori în roluri secundare. Regizorul caută, şi găseşte, o rezolvare scenică simplă, dar profundă şi, precum e textul, cu inserţii metafizice. El ştie să-l introducă pe spectator în subtilitatea piesei scrise la 1928 - pentru că este "ciudat de actuală". Personajul principal, prin jocul lui Dan Puric, atinge sensibilitatea publicului şi acesta vibrează. Restul interpreţilor sunt ca o orchestră, dirijată de acţiunile în scenă ale protagonistului, cel care ajunge la ideea impusă de a merge spre sinucidere.

Podsekalnikov este un om fără serviciu, stă într-o casă tip cămin, se trezeşte în plină noapte şi îşi întreabă nevasta dacă a mai rămas ceva lebăr. Provoacă zăpăceală în familie. Vin vecinii. El începe să descopere, cu stupoare, că foarte multă lume are nevoie de moartea sa şi să sfârşească prin sinucidere. Acest sfârşit este ca o marfă care se vinde. Există comerciantul, există şi cumpărătorii - intelectuali, slujitori ai bisericii, oameni de rând. În opinia acestora, sinuciderea l-ar face erou pe Podsekalnikov. Ar vorbi toată lumea despre "eroismul" lui. Moartea îi este programată. Se dă şi o petrecere, cu doar 30 de minute înainte de ora 12, care ar trebui să-i fie fatală. Dezorientat, el nu ştie pe cine să asculte.

Viu, şi nu mort, Dan Puric stă într-un sicriu transparent. Lumea îl crede deja petrecut. Nevasta e în delir. Restul oamenilor "respectă" ritualul. Dar omul care nu s-a sinucis, deşi spunea mereu că viaţa nu are sens este, totuşi, inundat de o revoltă. Depăşeşte umilinţa şi nu mai vrea să moară. Există însă un sinucigaş - nu apare niciodată în scenă -, care l-a crezut mort pe Podsekalnikov şi i-a urmat "fapta".

DISTRIBUŢIA
Unii actori distribuiţi în spectacol au personalitate certă, interpretând oameni diferiţi, creaţi în stil gogolian (Nikolai Erdman a fost numit un Gogol al secolului al XX-lea). Tânăra nevastă a protagonistului e întruchipată de ambiţioasa Ileana Olteanu. Costel Constantin e aici un vecin foarte perspicace - căci el ţese ideea sinuciderii, împrăştiind zvonul; Adela Mărculescu e o soacră mai degrabă "cuminte"; Marius Bodochi e genul de intelectual viclean, care îi împinge pe alţii să fie viteji; Marius Manole e un credul foarte credibil - de la un marxist nu prea convins înghite ideile socialismului, deşi se teme şi de Dumnezeu; Tania Popa - cu o forţă actoricească debordantă - e amanta săritoare la nevoie. Mai joacă Silviu Biriş, Maria Buză, Andrei Finţi, Lamia Beligan, Rodica Ionescu, Florin Lăzărescu, Vitalie Bichir sau elevul Nikita Dembinski.

Scenografia, foarte inspirată, funcţională, semnată de Diana Ruxandra Ion, este ca un personaj, care face ca spectacolul să fie cât mai original, mai bogat, mai apreciat.