TEATRU - Ioana d’Arc între mit şi manipulare

În repertoriul Teatrului de Comedie a intrat un nou spectacol – "Ioana şi focul" de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu. Textul, în care se face trimitere la scene din istorie, căci e vorba de Ioana d’Arc, eroina Franţei, dezvăluie "dovezi de manipulare". S-a încercat întrevederea umbrelor din spatele mitului prin dimensiunea poeticului şi dimensiunea grotescului.

În repertoriul Teatrului de Comedie a intrat un nou spectacol – "Ioana şi focul" de Matei Vişniec, în regia Cătălinei Buzoianu. Textul, în care se face trimitere la scene din istorie, căci e vorba de Ioana d’Arc, eroina Franţei, dezvăluie "dovezi de manipulare". S-a încercat întrevederea umbrelor din spatele mitului prin dimensiunea poeticului şi dimensiunea grotescului.

Matei Vişniec face loc, în scrierea sa dramatică, unui moment din istorie. Pornind de la fapte reale, în urma documentării amănunţite, în "Ioana şi focul" el construieşte voit disproporţionat situaţii prin care se subînţelege că îndărătul mitului celei supranumite fecioara din Orleans, arsă pe rug la 19 ani, ar fi multe umbre. Este un fel de a scrie despre "cum se scrie istoria". Ca de fiecare dată, autorul a lăsat şi acum textul la latitudinea regizorului. Cătălina Buzoianu a realizat o variantă scenică modernă, manipularea mitului pe care o sugerează dramaturgul fiind redată nu numai prin replici şi prin anumite stări, ci şi prin muzică, dans, măşti, marionete.

TRIST ŞI VESEL
Explicitatea a ceea ce se doreşte a fi cunoscut începe chiar cu prima scenă – apariţia unei trupe de actori ambulanţi, haotici cum îşi propun să joace o piesă. Incursiunea Ioanei d’Arc, care spune că este cea adevărată, duce acţiunea (sau acţiunile) pe mai multe paliere. Se balansează între adevăr, drama personală a fecioarei, viaţa regelui Franţei, Charles al VII-lea, şi ironie, umor negru, grotesc (în măsura în care fiecare spectator le înţelege). Este agreată ideea de teatru itinerant, ca o sărbătoare a nebunilor, cea de altădată, ca un bâlci, cu clovini, cu măşti care râd şi care plâng. Vişniec spune că gândirea sa este atipică. Pentru că Ioana d’Arc a ajuns la... Comedie. Trist şi vesel, în acelaşi timp, mărturiseşte autorul, care a venit la premiera oficială a spectacolului, lansând şi piesa în volum, apărut în colecţia Teatrul de Comedie la Editura Tipografia Intact.

JOC ŞI IMPROVIZAŢIE
Dezinvoltura Cătălinei Buzoianu conduce spre libertatea actorilor în scenă. Aceştia au voie să improvizeze. O fac mai bine sau mai puţin bine, în măsura în care experienţa teatrală le-o permite. Nu-i poţi reproşa nimic, în acest sens, Dorinei Chiriac, interpreta rolului Ioana d’Arc. Nu cred că această actriţă a clacat vreodată în scenă (la ochiul liber). Se descurcă excelent Marius Manole (în mai multe roluri, de la Povestitor la Rectorul Sorbonei), cel care a devenit, oarecum, un simbol al tinerei generaţii iubitoare de teatru. Mai puţin temerar aici minunatul actor de la Comedie Dragoş Huluba (Regele şi alte personaje). "Suita" acestora o formează ceilalţi interpreţi tineri, unii chiar la prima sau a doua apariţie pe o scenă profesionistă: Laura Creţ, Aurelian Bărbieru, Mihaela Măcelaru, Lari Giorgescu, Gloria Găitan, Teodora Stanciu, Domniţa Ciolacov, Irina Sârbu, Simina Constantin, Roxana Florea. E un joc de grup şi în acelaşi timp foarte personal. De aici şi "disecarea" pe secvenţe a spectacolului. Echipa de realizatori este completată de Puiu Antemir (decor), Anca Răduţă (costume), Liana Axinte (măşti şi marionete), Mircea Florian (muzica), Mălina Andrei (mişcarea scenică).