Transamerica vazuta de transsexualii romani

Intr-o tara homofoba ca a noastra, in care chiar si presedinele nu se arata foarte tolerant cu comunitatea gay, iar schimbarea de sex nu e mentionata in nici o lege, un film ca Transamerica e moarte curata pentru distribuitori.

Chiar si cu nominalizarile la Oscar, oamenii nu se vor inghesui sa vada povestea unui barbat - Stanley - care traieste de cativa ani in hainele unei femei - Bree - si care mai are doar o saptamana pana la operatia de schimbare de sex.

Pentru cei mai multi dintre romani, genul acesta de lucruri au legatura cu "necuratu’", iar asta arata mai degraba incultura si primitivismul nostru decat reaua vointa.

In ideea jurnalului de cinefil care cauta asemanari ale subiectelor prezentate intr-un film, am cautat un transsexual bucurestean. Ar putea fi acesta un prim pas spre informare.

Am gasit doua femei in trupuri de barbati, care mi-au vorbit cu sinceritate despre lucrurile pe care le fac si ei/ele asemeni lui Bree din film.

La intalnire le-am spus ca nu am sa inregistrez nimic din ceea ce imi povestesc, pentru ca nu vreau sa existe nicaieri vocea lor, nu vreau sa fie recunoscuti/recunoscute din cauza mea si nu-mi doresc sa le fac nici un fel de rau. Le-am mai explicat ca nu sunt familiara cu limbajul lor, nu vreau sa fac nici o gafa de exprimare, dar imi este oarecum dificil sa vorbesc ca si cum as avea in fata o femeie, cand eu vad "ambalaj" de barbat. Au zambit si mi-au explicat pe indelete cum au avut ele/ei curajul sa-si recunoasca identitatea sexuala. "Diana" are 35 de ani si abia la inceputul acestui an a avut curajul sa recunoasca ca e transgender (transgender = femeie in trup de barbat, barbat in trup de femeie). Pentru "ea" era mai usor sa spuna ca e gay, adica un barbat caruia ii place sa faca dragoste cu alti barbati. Astazi spune ca arata ca un barbat, dar de fapt... "ma simt femeie; o femeie heterosexuala care isi doreste sa faca dragoste cu barbati heterosexuali, nu gay."

"Cristella" are 28 de ani si inca nu si-a facut publica identitatea sexuala. Culmea e ca locuieste cu parintii si, atunci cand vrea sa se travesteasca ca sa mearga in cluburi, isi pune hainele si accesoriile intr-o bocceluta si pleaca cu ele la prieteni.

Iata-le fata in fata cu Bree - Stanley din Transamerica.

Bree - Stanley poarta tot timpul pantofi cu toc de 10 centimetri, chinuindu-si picioarele intr-un mod in care femeile nu o mai fac de mult. Diana si Cristella spun ca orice transsexual cand se travesteste exagereaza foarte mult in vestimentatie si machiaj, pentru ca vrea sa nu fie banal, vrea sa fie special, sa atraga atentia ca sa ii fie remarcate curajul si frumusetea. Tot ele spun ca adevarata proba a curajului in Romania este sa fii barbat si sa mergi sa-ti cumperi pantofi de femeie, probandu-i in magazin si solicitand detalii vanzatoarelor.

Bree-Stanley reactioneaza foarte urat in momentul in care i se aminteste ca de fapt este barbat, nu femeie. Diana si Cristella spun ca e o reactie normala intalnita la toti transsexualii (adica, transgenderii care au inceput deja procedurile legate de schimbarea de sex: hormoni, implanturi mamare etc). Mi-au explicat ca trecerea de la transgender la transsexual este atat de dura la nivel psihologic si e nevoie de atat de mult curaj ca sa incepi sa iei pastilele cu hormoni, incat toti cei care fac acest pas ireversibil au nevoie de confirmarea efortului lor.

In film, de Bree se indragosteste un domn care vede in ea/el acea parte de feminitate pe care o cultiva. Diana si Cristella mi-au spus ca, pentru un transgender din Romania, dragostea inseamna doar trei variante: prostitutia, videochaturile si drogurile. Mi s-a parut un raspuns atat de trist, incat n-am mai vrut sa aflu in ce caz sunt ele/ei.

N-am tras nici o concluzie in intalnirea mea cu ele/ei, pentru ca orice concluzie ar fi insemnat un verdict. Eu am vrut doar sa ma informez si sper ca v-am ajutat un pic si pe voi. Pasul doi: mergeti la film.