Victor Ioan Frunză montează la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc piesa FINITO, scrisă de Tasnadi Istvan, autorul contemporan cel mai jucat la ora actuală în Ungaria, prezent şi pe scenele din Polonia, Franţa, Marea Britanie. Tasnádi este poet, cronicar teatral şi autor dramatic din 1992. În 1996 a fondat Teatrul Bárka (Arca) din Budapesta. Între 2001-2007 este dramaturg rezident al Teatrului Krétakör, condus de Árpád Schilling. FINITO este pusă în scenă pentru prima oară în România şi are o caracteristică importantă, care-i conferă o savoare deosebită: e vorba de un subiect contemporan, scris în versuri.
Cu acest spectacol, a cărui premieră va avea loc în luna februarie, Victor Ioan Frunză însumează 20 de ani pe scenele maghiare din ţară şi din Ungaria. În luna aprilie, la Teatrul Thalia din Budapesta va avea loc o reprezentaţie cu “Rosencrantz şi Guildenstern”, în direcţia lui de scenă (premiul pentru cel mai bun spectacol al anului în 2010) care va marca, de asemenea, cei 20 de ani petrecuţi de artist pe scenele maghiare. În intervalul celor 20 de ani, Victor Ioan Frunză a montat 35 de spectacole pe scenele Teatrului Naţional din Budapesta, Teatrului de Cameră & Teatrul Nou, Teatrul de Stat din Szolnok şi Gara Nyugati din Budapesta, Teatrul Maghiar din Timişoara, Trupa “Tompa Miklos” de la Teatrul Naţional din TGM. Aceste creaţii au întrunit 40 de premii în România şi Ungaria, cele mai importante fiind: Premiul Teatrului Experimental de la Godolo, Cel mai bun spectacol din spaţiul maghiar, Premiul AICT - secţia romană.
-
Victor Ponta intenţionează să modifice programul bugetarilor, al căror program funcţionează, în prezent, între 8.00 şi 16.00. Premierul Ponta ar urma să modifice acest program, astfel că bugetarii ar putea funcţiona între orele 9.00 şi 17.00.Actualul program a fost stabilit de fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu.Ştire în... -
La câteva zile după ce a fost anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă de la Bucureşti, programul bogat şi variat al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, a venit un comunicat din partea organizatorului - Teatrul Naţional ”Radu Stanca” -, înştiinţând mass-media că sunt anulate mai multe evenimente... -
Fostul ministru Elena Udrea încearcă de aproximativ două luni să-şi găsească timp pentru viaţa personală şi crede că "este momentul" pentru conceperea unui copil."Mi se pare o responsabilitate foarte mare (de a avea un copil –n.r.). Nu poţi să te înhami la asta decât în momentul în care eşti sigur că poţi să o...
- FOTO Şi-au bătut joc de Becali! » Cum s-au răzbunat clujenii pe patronul stelist
- FOTO » Aşa au sărbătorit clujenii titlul, după meci! Paszkany a venit cu iubita
- FOTO EXCLUSIV » Sărbătoare în vestiar! Imagini cu bucuria clujenilor
- SUPERFOTO Uniforme de gală » Povestea tricourilor care au făcut istorie în ultimii 60 de ani în România şi în Europa
wall-street.ro




jurnalul.ro pe mobil
jurnalul.ro pe twitter
jurnalul.ro pe facebook
Abonare flux RSS
Abonare Ediţie tipărită

