x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Când vor dispărea dieselurile

Când vor dispărea dieselurile

de Cătălin F. Vărzaru    |    01 Mai 2019   •   19:41
Când vor dispărea dieselurile

După scandalul Dieselgate, toți producătorii care au investit masiv în propulsoare electrice, hibride și pe benzină s-au grăbit să cânte prohodul motoarelor pe motorină. În paralel, autoritățile au început să vâneze prin surpataxare sau interzicere dieselurile. Din speranța mobilității de acum două decenii, dieselurile au ajuns paria industriei. În mod paradoxal, însă, în 2018 emisiile medii de dioxid de carbon din cele mai importante 23 de piețe europene au crescut anul trecut la 120.5 grame pe kilometru, la cel mai înalt nivel de după anul 2014, în loc să scadă conform țintelor de protecție a mediului. Cauza principală a fost declinul de vânzări de mașini diesel. Între timp,  industria auto a realizat că fără diesel nu se poate nici din punct de vedere al volumelor de vânzări, nici din cea a atingerii țintei de emisii de dioxid de carbon. Așa că, producătorii încearcă acum să îmbunătățească dieselurile existente.

Să cumperi o mașină cu motor diesel poate fi un pariu riscant în aceste zile. Dacă e vorba de o mașină second-hand afacerea și-ar putea scoate banii destul de repede dacă ai nevoie să parcurgi distanțe lungi într-o perioadă relativ scurtă de timp, cu orizont previzibil până la adoptarea unor noi reglementări care să interzică sau să suprataxeze motoarele diesel polunate. Riscul este foarte mare dacă alegi să cumperi o mașină la mâna a doua cu un motor cu normă de poluare mai mică de Euro 5, pentru că există deja multe orașe europene în care dieselurile Euro 3 și Euro 4 au fost interzise. Dar ce facem cu mașinile noi? O mașină nouă este o investiție gândită pentru cel puțin cinci, dacă nu zece ani. Ce cumpărăm dacă vrem totuși un motor diesel? Pentru că motorina are atuurile sale - un consum redus, o putere ideală pentru orice tractare și o autonomie de neatins pentru orice mașină electrică, hibridă sau turbo pe benzină. Centrul german aerospațial, care se ocupă printre altele și de studii privind impactul tehnologiilor actuale asupra mediului, estimează că vânzările de mașini noi dotate cu motare diesel ar trebui să fie sistate cu puțin înainte de anul 2025 pentru a atinge cu o probabilitate de 66% ținta de încălzire globală de 1,5 grade Celsius. Asta în condițiile în care odată cu anul 2025 ar urma să fie oprite de la vânzare și mașinile cu motoare pe benzină, iar până în 2029 și cele hibride pe benzină.  De ce e importantă ținta de încălzire globală de 1,5 grade? Pentru că dacă se va atinge o încălzire globală de peste 2 grade Celsius situația devine ireversibilă cu efecte catastrofale chiar în următorul deceniu.

Emisii mai reduse

Cum se pot îmbunătății motoarele diesel? Norma Euro 6 Temp a fost introdusă în septembrie 2017 și va deveni obligatorie din luna septembrie anul acesta pentru toate dieselurile vândute, pentru ca din ianuarie 2020 să intre în vigoare norma Euro 6d standard. Am condus în ultimele săptămâni trei propulsoare diesel dezvoltate de trei producători germani în acord cu normele, două motoare de  2 litri de la BMW și respectiv VW, ambele de 190 de cai putere, și unul de 1.6 DTH de la Opel, de 136 de cai putere. Despre dieselul de la VW am vorbit în numărul trecut când l-am testat în tandem cu cel mai mare SUV de la SEAT. Despre noul diesel BMW de pe 320d voi vorbi mai pe larg într-un număr viitor. Acum voi diseca noul motor 1,6 litri de pe Astra, o moștenire a fostei cooperări cu americanii de la General Motors din care Opel a făcut parte până la preluarea de către PSA. Dieselul 1.6 DTH a fost introdus în 2015 și gândit să respecte norma Euro 6. Pentru a fi updatat la norma Euro 6.2, sau Euro 6 Temp, propulsorul dezvoltat în cooperare cu GM a fost îmbunătățit. Pentru o post-tratare optimă a gazelor de eșapament, sistemul de reducere a emisiilor  este grupat ca o unitate individuală compactă cât mai aproape posibil de motor. Sistemul cuprinde un catalizator de oxidare pasiv/sistem de absorbție a oxizilor de azot, un injector AdBlue, un catalizator SCR și filtru de particule diesel DPF. Sistemul de absorbție a oxizilor de azot funcționează ca un catalizator pentru pornirea la rece, reducând emisiile de oxizi de azot la temperaturi sub punctul de activare al sistemului SCR. Astfel s-a obținut o normă de emisii poluante de 121 de grame de CO2 pe km la o putere de 136 de cai.

Silențios și economic

Motorul se remarcă prin zgomot şi trepidaţii reduse, ceea ce face ca din interior să pară că avem de-a face cu un benzinar.  În varianta cu transmisie manuală, eu am reușit să obțin, la un condus normal, circa 4,9 litri la sută în ciclu mixt, cu doar 0,3 litri mai mult decât cifra de catalog, în vreme ce în traseu urban consumul a fost de 7 litri/100 km, la o viteză medie de 19 km/h  și un parcurs de 150 de km, cu 1,5 litri mai mult decât cifra ideală anunțată de producător. Față de cutia  automată, pe care am testat-o cu altă ocazie, avem un consum mai scăzut cu circa 0,2-0,3 litri la 100 de km. Costul suplimentar pentru trans­misia automată este de 1.500 de euro. Pentru optimizarea noului diesel, inginerii au folosit aluminiu în locul fontei pentru blocul motor, placa de bază a arborelui cotit și chiu­lasă. Noile tehnologii permit acum ca injectoarele să fie capabile să pulverizeze moto­rină la o presiune de 2.000 de bari şi cu până la 10 injecţii per ciclu. Concomitent cu mărirea raportului putere per cilindree se obține și un consum mai redus de combustibil. Suspensia îmbină valențe sportive cu setări gândite pentru confort. Atât la viraje strânse, cât și la manevre efec­tuate la viteze mari, mașina se păstrează impecabil pe trasă. Suspensia cu braţ Watt cu arbore cotit, folosită cu precădere pe maşinile de curse, permite ca orice impact lateral să fie compensat imediat, având ca efect sporirea stabilităţii. Viteza maximă care poate fi atinsă cu motorul diesel de 136 de cai putere este de 205 km/h. Astra diesel atinge 100 de km/h în 10 secunde pentru o mașină care cântărește la gol 1.244 de kg.

Frânare automată

Am testat timp de o săptămână o Astra în echiparea de top, Innovation, care avea 3.800 de km la bord. Un model care echipat aproape full-option ajunge să coste 27.000 de euro cu TVA. Interiorul este confortabil grație, în primul rând, scaunelor certificate AGR - adică de către Asociaţia germană care a stabilit normele ortopedice pentru scaunele auto - și prin spațiul pe care îl oferă pasagerilor din spate pentru picioare datorită unui ampatament de 2,66 metri. Scaunele din față dispun de încălzire, ventilare şi chiar masaj, iar cele din spate pot fi încălzite, dotări întâlnite mai mult la mașinile de clasă premium. La capitolul asistenţilor de siguranță există un sistem de avertizare privind o coli­ziune frontală. Frâna este acționată automat în caz de impact iminent. Un alt sistem monitorizează în permanenţă distanţa faţă de maşina anterioară, evaluând în secunde timpul până la posibilul accident în funcţie de vitezele celor două automobile. Sistemul inițiază frânarea automată de urgență până la o viteză de 60 km/h, iar până la 85 km/h asigură o asistenţă la frânare. Opel Eye asigură şi o citire a semnelor de circulaţie de interdicţie şi indicaţii de viteză şi le afişează în bord. Asistentul activ pentru menținerea benzii de circulație împinge uşor volanul înapoi atunci când autovehiculul părăsește accidental banda de circulație fără semnalizare

Îngerul păzitor

Opel Astra beneficiază de valetul inteligent On Star. Sistemul poate apela automat serviciile de urgenţă în caz de accident care declanşează airbagul furnizând date despre locația, direcția de deplasare, culoarea autovehiculului și chiar gravitatea accidentului. Asistentul este capabil să efectueze o diagnoză a stării automobilului în caz de aprindere a unui martor în bord şi să ia legătura cu service-ul pentru a furniza şoferului date despre gravitatea defecțiunii. On Star poate acţiona și ca un paznic contra hoţilor avertizând pe smartphone despre eveniment, locaţia maşinii şi putând întrerupe chiar funcţionarea motorului. Sistemul Navi 900 IntelliLink funcţionează cu un ecran tactil color de 8 inchi pe care este afişată şi navigaţia, care poate fi comandat şi vocal. Un alt ecran color de 4,2 inchi este montat în bord, pe el fiind prezentate datele informative despre traseu şi automobil, dar şi diverse avertizări. Tot pe tabletă sunt afişate date culese de la asistentul la parcare sau partea de telefonie mobilă. Farurile sunt Matrix Inte­lliLux LED și asigură iluminarea cu lumină identic naturală în modul de fază lungă până la o distanţă de 350 de metri, o lăţime mai mare a fasciculului, dar şi posibilitatea de a stinge automat lumina care i-ar orbi pe şoferii maşinilor care se apropie din sens opus. În materie de motoare diesel, Opel beneficiază de noile tehnologii de la grupul francez PSA cunoscut pentru eficiența propulsoarelor sale pe motorină. Odată cu Grandland X a fost introdus și motorul diesel supraalimentat de 1,5 litri cu patru cilindri  de 130 cp care, în combinație cu transmisia manuală cu șase trepte de viteză, scade consumul la un mixt  de 4,2-4,1 l/100 km și o emisie de dioxid de carbon de 110-108 g pe km.

 

 

Motorul diesel 1.6 DTH se încadrează în norma Euro 6.2 prin folosirea AdBlue și a unor noi tehnologii care injectează motorina la o presiune de 2.000 de bari

 

CIFRE

- 121 grame CO2 pe km

- 2025, anul din care ar putea înceta vânzare de mașini noi diesel

- 870 de km, autonomia cu plin de 43 de litri

Avantaje

- silențios

- economic

- puternic

 

Dezavantaje

- emisii care nu-l fac eligibil în programul Rabla

- viitor nesigur la revânzare

- posibile taxe mai mari

 

 

×