x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât de iute e cel mai puternic MINI

Cât de iute e cel mai puternic MINI

de Cătălin F.Vărzaru    |    15 Ian 2020   •   20:10
Cât de iute e cel mai puternic MINI

MINI John Cooper Works Countryman este cel mai performant exemplar din istoria de 60 de ani a mărcii britanice. E capabil să atingă suta în doar 5,1 secunde, dar să se și cațere pe drumuri desfundate. Știe să meargă eco, dar să și sprinteze până când în țevile de eșapament se aud pocniturile de la gazele arse. MINI John Cooper Works Countryman este o combinație de culori și accesorii inedite pe care doar pe o astfel de mașină le poți găsi. Ce-i drept, toate aceste exclusivități duc mașina la un preț care ajunge la 56.900 de euro.

 

MINI John Cooper Works Countryman arată altfel decât suratele sale. Pentru că beneficiază de o grijă aproape exagerată pentru detalii. Lumini care-și schimbă culoarea în funcție de modul de condus, inclusiv în liniile colorate ce taie fin cu linii paralele bordul și se întind pe fețe portierelor. Tot coloritul ambiental poate fi modificat cu ajutorul unui buton aflat pe plafonieră. La deschiderea ușilor, logoul MINI este proiectat pe asfalt luminând împrejurimile. Inedit este un obiect special montat sub podeaua portbagajului, o băncuță comodă, dintr-un material plastic, sub care se află un burtete și care se fixează în buza portbagajului, asigurând un loc confortabil de relaxare sub haionul larg deschis, care poate juca rolul unui acoperiș în caz de ploaie sau de soare puternic. Countryman este un MINI pe steroizi, având alura unui SUV capabil, după cum vom vedea, nu doar de reprize sportive, ci și de aventură în off road, ajutat fiind de două elemente esențiale pentru un astfel de periplu: garda la sol și tracțiunea integrală. Scurta descriere este înfățișarea pe care și-o arată MINI la prima vedere, lăsând pe mai târziu surpriza.

 

Adrenalină

Dacă nu știi cu ce ai de-a face, te așezi liniștit la volan bucurându-te de strânsoarea scaunelor de piele frumos construite, de multitudinea de accesorii specifice unui MINI și de aplicații care te îndeamnă să intri într-un joc, aidoma băieților care rămân singuri în magazinul cu mașinuțe. Și apeși clapeta de pornire. E momentul în care te pândește după colț un val gigantic de adrenalină. Pentru că MINI funcționează acum în modul mid. Adică o balanță între sportivitate și economie. Auzi cum motorul turuie, semn că ai de-a face cu ceva putere. Dai gaz și admiri sprintul „băiatului de țară”. Apoi vrei să vezi ce fac și celelalte butoane. Atunci se produce schimbarea. Când apeși o clapetă pusă la finalul rândului și MINI trece în modul Sport. Primul care te lovește senzorial e sunetul. Ai senzația că s-a spart toba și toată puterea motorului se revarsă peste tine. Și dai gaz. Scaunul se strânge și mai mult pe tine și simți forța care te face una cu pielea moale. Vezi cum acul vitezometrului se mișcă rapid și în oglinda retrovizoare bagi de seamă că parcă doar tu te miști, iar ceilalți au rămas priponiți la stop. Accelerezi până la podea și apoi eliberezi brusc pedala, moment în care puterea irosită își stinge forța în toba de eșapament cu gaze nearse și pocnind cu putere. Ceea ce-ai simțit înseamnă 306 cai putere și un sprint până la 100 km/h în doar 5,1 secunde. Apoi mai încerci o dată, dar schimbând cele șapte viteze ale cutiei automate la 7.000 de rot./min. cu padelele din spatele volanului. La fiecare trecere în treapta superioară de viteză mașina se cambrează dacă nu schimbi la zecimea de secundă în care este gata să-ți taie gazul, pentru a proteja motorul. Apoi reiei ciclu dependent de adrenalină până când te dor mușchii de atâta concentrare. Cât despre viteză, este tot pentru prima dată în istoria MINI când aceasta a fost limitată electronic, pentru că depășea bariera celor 250 km/h acceptați pentru vehiculele care nu sunt destinate întrecerilor sportive.

 

Doi litri, două turbine

Sub capotul lui MINI este un twinturbo dezvoltat de BMW, care scoate 225 kw dintr-un motor de doi litri în patru cilindri. Este cu peste 75 de cai putere mai mult decât versiunea precedentă a celui mai puternic propulsor montat pe MINI. Cupul a fost întărit și el cu 100 Nm și ajunge acum la 450 Nm. Aceste modificări se bazează pe cunoştinţele de motorsport ale John Cooper Works şi cuprind un arbore cotit ranforsat, un lagăr principal cu secţiune transversală extinsă, pistoane specifice, tije de legătură şi un nou amortizor de vibraţii cu răcire optimizată. Canalul de admisie a aerului a fost redezvoltat şi lărgit. Noile injectoare, aranjate între supape, permit o creştere a debitului, care transportă combustibilul la camerele de ardere la o presiune de injecţie de până la 350 bar. Tehnologia TwinPower Turbo include şi control complet variabil al supapelor, şi control variabil al arborelui cu came pe partea de admisie şi de evacuare. Accelerările și decelerările bruşte sunt acompaniate de sunetul gutural al sitemului de evacuare, accentuând puterea celor 306 cai. Această armonie a gazului de eșapament a fost posibilă prin mărirea diametrului exterior al ţevilor de evacuare la 85 de milimetri. Suspensia este una adaptativă cu răspuns automat la cererile șoferului și setarea mașinii, fiind dure în modul sport, pentru a putea face față virajelor la viteze mari, dar și confortabil în celelalte moduri. Există un curise control adapativ, ca și un drive assistant care permit o pilotare mai ușoară a mașinii.

 

Cursa în off-road

Interesant este că odată ce mașina trece în modul Eco - și interiorul, ca și ledurile omniprezente prin bord încep să se înverzească - furiosul MINI de acum câteva secunde se transformă într-o pisicuță al cărei motor toarce abia auzit, iar reacțiile sunt greoaie ca ale unui automobil de 85 de cai putere. Pe bord îți apare cât ai economisit, suspensia se înmoaie, iar MINI plutește fără zgomot, de zici că te afli într-o electrică. Cea de-a treia mașină pe care ți-o oferă este una capabilă de off road. Noua transmisie automată dispune şi de diferenţial blocant integrat. Acesta funcţionează transversal pentru a reduce compensaţia de rotaţie între roţile faţă. În condiţii de sarcină, aceasta înseamnă că poate fi generat un efect de blocare de până la 39%. Diferenţialul blocant mecanic este interconectat cu DSC (controlul dinamic al stabilităţii), ceea ce ajută atât tracţiunea, cât şi dinamica, atunci când virajele sunt abordate sportiv. Efectul de blocare generează transferul cuplului la cealaltă roată, dacă una din roţile faţă începe să patineze. Tracţiunea integrală ALL4 constă dintr-o priză de putere pe transmisia punţii faţă, un arbore cardanic din două piese şi transmisia punţii spate cu ambreiaj electrohidraulic suspendat. Controlerul inteligent al sistemului ALL4 este interconectat cu DSC şi calculează în mod constant raportul ideal de distribuţie a puterii între roţile faţă şi cele spate. Garda la sol de 16,5 cm permite abordarea unor obstacole moderate în afara drumului asfaltat. Consumul mediu este de 11,5 litri/100 km la o viteză medie de 35 km/h. Acesta scade până la circa 7 litri/100 km dacă mașina este condusă în modul eco, dar cine ar vrea să dispună de 306 cai putere doar pentru a-i admira?

Interiorul este specific MINI și oferă un confort de clasă premium. Ampatamentul este mai lung ca la seriile anterioare și ajunge la 2,67 metri, oferind un spațiu larg și pentru picioarele pasagerilor din spate. Aceștia au la dispoziție și prize pentru aerul condiționat, dar și USB de putere pentru încărcare telefoanelor mobile accesibil, amplasat în cotieră. Sistemul de sunet este unul special proiectat pentru interiorul mașinii de către Harman Kardon și asigură audiții hi-fi care pot include și piese de pe telefonul mobil conectat la sistemul multimedia prin intermediul bluetoothului. Spațiul pentru portbagaj este de 450 de litri și poate fi extins până la 1.350 de litri, dacă se rabatează banchetele. Este, de asemenea, disponibil serviciul Concierge, care permite șoferului să găsească, cu ajutorul unui operator, un restaurant din apropierea lui în care se servește sushi sau să facă o rezervare la un hotel de pe traseu.

 

 

Avantaje

- puterea motorului

- tracțiunea integrală

- sportivitate

Dezavantaje

- prețul ridicat

- kit de pană în loc de roată de rezervă

- mărimea portbagajului

 

- 5,1 secunde, sprintul până la 100 km/h

- 250 km/h, viteza maximă limitată

- 16,5 cm, garda la sol

 

 

 

×