x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Germania, a doua piață din lume pentru automobilele electrice

Germania, a doua piață din lume pentru automobilele electrice

09 Mar 2021   •   11:41
Germania, a doua piață din lume pentru automobilele electrice

Germania este a doua piață la nivel mondial pentru automobilele electrice, după China și înaintea Statelor Unite, arată un raport Center for Solar Energy and Hydrogen Research Baden-Wuerttemberg (ZSW).

Creșterea se datorează și subvențiilor de până la 9.000 de euro, acordate de autorități pentru achiziiția unui autoturism eco. Astfel că vânzările de mașini eco au crescut cu 264%, până la 395.000 de unități. 

În UE, Marea Britanie, Norvegia, Islanda şi Elveţia creșterea a fost de 134% a înmatriculărilor de automobile electrice şi hibride până la 1,37 milioane unităţi. 

China are 1,25 de milioane de automobile electrice și hibride înmatriculate în 2020, ceea ce reprezintă o treime din totalul de 3,18 milioane de unități la nivel global. Cu toate astea, deși la nivel mondial aceasta a crescut cu 38% anul trecut, în China avansul a fost de numai 3%.

SUA este a treia piaţă mondială, cu 322.000 de automobile electrice şi hibride înmatriculate în 2020, urmată de Franţa cu 195.000 de unităţi, Marea Britanie cu 175.000 de unităţi şi Norvegia cu 108.000 de unități. Pe locul şapte se află Suedia cu 94.000 de automobile ecologice, apoi Olanda cu 88.000, Italia cu 60.000 şi Canada cu 53.000.

În România au fost înamtrculate 8.902 unități anul trecut, cu 33,3% mai multe față de perioada anterioară. 

 

×
Subiecte în articol: germania automobile electrice hibride