x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Târgul german, moment de cotitură în industrie. De ce nu se mai înghesuie producătorii să-și expună automobilele

Târgul german, moment de cotitură în industrie. De ce nu se mai înghesuie producătorii să-și expună automobilele

de Cătălin F.Vărzaru    |    18 Sep 2019   •   20:10
Târgul german, moment de cotitură în industrie. De ce nu se mai înghesuie producătorii să-și expună automobilele

Saloanele auto, așa cum sunt cunoscute de peste un secol, vor înceta să existe. Cel mai important salon mondial, cel de la Frankfurt, a reflectat realitatea din industrie care îi obligă pe organizatori să găsească o nouă formulă pentru atragerea expozanților, dar și a clienților. Dacă acum doi ani Frankfurtul a mai avut parte de ceva premiere și mișcare, anul acesta a fost în pragul colapsului, o "umbră tristă" a fostelor saloane, după cum afirma un fost șef al Opel. Internationale Automobil-Ausstellung nu este un caz singular, Mondialul de la Paris se va reinventa de la anul, iar la Tokyo salonul care va debuta peste o săptămână va fi unul aproape exclusiv japonez. Soluția întrezărită de organizatori va schimba radical formatul Saloanelor unde mașinile și hostessele erau vedetele. Accentul se mută către entertainment și tehnologii.

Absențele de anul acesta de la Salonul auto german au umplut paharul. După momentele Paris 2018 și Geneva 2019, trendul a fost clar pentru organizatori - producătorii nu mai sunt dispuși să cheltuie milioane de euro doar pentru a-și expune modelele. Informarea online și cea bazată de mediul virtual alcătuiesc o imagine destul de clară pentru consumator asupra noilor modele, astfel că expunerea sa fizică într-un anume loc nu aduce un plus de clientelă care să justifice banii. Salonul auto german de anul acesta a fost dominat de mișcări de stradă și absențe notabile de la standuri. Toată lumea a vorbit nu despre cine vine, ci despre cine nu vine, astfel că și premierele - care oricum nu au fost prea multe - au fost eclipsate de întrebările despre absenți. În plus, mulți dintre expozanții de la Frankfurt au ținut să-și lanseze internațional modelele cu câteva zile înainte de salon, iar alți producători, chiar în timpul Expoziției - cum este cazul lui Lamborghini Urus. Lista absenților de la IAA-ul german a cuprins: Alfa Romeo, Aston , Bentley, Bugatti, Cadillac, Citroen, Chevrolet, DS, Fiat, Ferrari, Jeep, Kia, Mazda, Mitsubishi, Nissan, Peugeot, Rolls – Royce, Subaru, Suzuki, Toyota și Volvo. Standul BMW a fost redus cu aproape 70%, în timp ce Daimler a micșorat spațiul cu 30%. Numărul total al expozanților a scăzut cu circa 20%. Impactul absențelor a fost atât de mare, încât constructorii germani propun ca Salonul Auto de la Frankfurt să promoveze tehnologiile în detrimentul mașinilor și să aibă loc și în alte orașe ale țării. Karl Thomas Neumann, fostul CEO al Opel, a catalogat ediția din acest an drept o "umbră tristă" a saloanelor găzduite în anii anteriori. Oficialii BMW consideră că evenimentul ar trebui să promoveze în special noile tehnologii autonome și de mobilitate și să se concentreze mai puțin pe lansarea de noi modele. "Importanța saloanelor auto s-a schimbat. În viitor, trebuie să ne concentrăm mai puțin pe produse și mai mult pe tehnologie", a declarat Nicolas Peter, director financiar al BMW în publicația Handelsblatt.

Versiunea franceză

Asociația Industriei Auto din Germania a anunțat se va reuni în curând cu reprezentanții constructorilor germani pentru a identifica un nou format pentru eveniment. O soluție ar fi cea pe care o au în vedere organizatorii celebrului Mondial de l’Automobile. De la anul, după 120 de ani de existență, salonul parizian se va numi Mondial Paris Motor Show și va fi gândit în jurul a trei direcții. Între 1-11 octombrie 2020 se vor organiza mai multe evenimente simultan. În complexul expozițional de la Porte de Versailles va avea loc un fel de salon auto-moto, dar aplicat, cu experiențe personalizate pentru vizitatori. Constructorii vor beneficia de un eveniment special și separat, Movin’On Paris, creat de Michelin și care adună noii actori ai „mobilității”, inclusiv din cadrul IT și a domeniilor conexe. În paralel, peste tot în Paris vor fi organizate centre de încercare pentru automobile, târguri de joburi în industrie și prezentări de modă cu tematică. Nici în Orientul îndepărat lucrurile nu stau mai bine. Salonul auto japonez, care își va deschide porțile peste o săptămână, este marcat de aceeași lipsă a constructorilor auto alții decât cei japonezi. Conform Bloomberg, Volkswagen și BMW nu vor avea standuri la Tokyo, Daimler fiind unicul reprezentant german la salon, unde vor expune Mercedes și Smart. Pe lângă Daimler, și-a mai anunțat participarea Renault, ca partener Nissan și Mitsubishi. Nu vor lipsi în schimb mărcile naționale nipone Toyota, Lexus, Honda, Nissan, Mitsubishi, Mazda, Suzuki, Subaru și Daihatsu.

Mediul, prioritate maximă

Una dintre explicațiile absențelor din ce în ce mai numeroase de la saloane este că producătorii investesc la acest moment fonduri uriașe nu în noi modele, ci în adapatarea celor existente la cerințe galopante de ecologizare a flotelor. Dacă ne gândim că mesajul viitoarei șefe a Comisie Europene, Ursula von der Leyen, a fost orientat către o Europă care va pune accentul pe reducerea poluării și la faptul că investițiile pentru reducerea acesteia se vor ridica în anii ce vin la 1.500 de miliarde de euro, avem un tablou destul de clar la ceea ce se va petrece în industria auto. Încă se produc mașini cu motoare puternice, iar clientela caută cu ardoare sutele de cai din propulsoare turbo pe combustibili clasici, dar chiar dacă va exista cerere, cadrul legislativ va obliga de această dată clientul să se muleze pe ofertă și nu invers, ca într-o economie de piață clasică. Dincolo de zidurile Salonului de la Frankfurt au avut loc mișcări de stradă fără precedent ale organizațiilor ecologiste. "Mesajul nostru pentru constructorii auto este: Opriți vânzările de SUV-uri pentru că omoară clima!", a declarat Juergen Resch, directorul executiv al organizației de mediu Deutsche Umwelthilfe. 15.000 de persoane au protestat în apropierea Salonului și au solicitat inclusiv interzicerea vânzărilor de SUV-uri, considerate responsabile pentru schimbările de climă. "Industria auto face bani prin distrugerea mediului. Suntem în mijlocul unei crize a climei", afirmă și reprezentanții Grenpeace prezenți la protest. Protestele au loc ca urmare a faptului că SUV-urile au atins o cotă de piață de 40% în UE, iar constructorii auto mizează puternic pe acest segment pentru a-și crește profiturile, pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru a-și finanța investițiile în domeniul electrificării.

Premierele

Și totuși, ce s-a văzut la Frankfurt? În majoritate, modele electrice, în fază de producție sau concepte. VW a prezentat vedeta ID.3, o electrică ce poate fi deja precomandată și care va avea o autonomie cuprinsă între 330 și 550 de kilometri. Funcţia de încărcare rapidă accesibilă la o staţie de încărcare ce poate livra o putere de 100 kW asigură o autonomie de 290 km pentru o jumătate de oră de stat la priză. Prețul de bază este sub 30.000 de euro, iar primele 10.000 de precomenzi au fost deja epuizate. Honda a venit cu modelul care va fi lansat în Germania la prețul de 29.470 de euro. Modelul de bază include o baterie compactă de 35,5 kWh, care asigură o autonomie de aproximativ 220 de kilometri la o încărcare completă. Opel a adus la stand noul Corsa electric, dar și o variantă plug in hibrid a lui Grandland X. Mercedes-Benz a prezentat Vision EQS, un concept electric care ar putea fi viitoarea variantă electrică pentru Clasa S. EQS este echipat cu două motoare electrice cu o putere cumulată de 476 CP, iar acumulatorul are o capacitate de 100 kWh. Mercedes susţine că acest concept poate rula 700 km cu o singură încărcare şi la o staţie de 350 KW Vision EQS se încărcă la 80% în 20 de minute. Grupul BMW a prezentat primul MINI electric, intitulat SE. Bavarezii au avut și două premiere mondiale, conceptul The 4 și noul X6. SUV-ul a avut o prezentare mai specială, fiind cea mai neagră mașină din lume care a existat vreodată. Asta pentru că vopseaua folosește Vantablack, un material de nanotuburi de carbon care asigură cel mai mare nivel de asbsorbţie de lumină dintre toate materialele cunoscute în lume, în proporție de 99,96%. Renault a avut o prezență mai discretă, dar a folosit-o pentru a lansa noua versiune a lui Captur. Ford expune noul Puma, SUV-ul subcompact cu motor de un litru în trei cilindri, care se va fabrica la Craiova pe platforma lui Fiesta. În schimb, Salonul a marcat distrugerea unei mărci legendare de către indienii de la Tata, care au adus la standuri noul Defender. "Cel mai capabil și mai durabil Land Rover care a existat vreodată", cum e definit, este un fel de Tarzan îmbrăcat în frac, pe care indienii care conduc acum constructorul britanic vor să-l scoată din junglă pentru a-l parca în fața cluburilor de fițe.

 

- 72 de modele expuse

- 31 dintre modelele expuse aparțin grupului VW

- 12 concepte

 

Avantaje

- mașinile se pot vedea și atinge

- cumpărătorii pot descoperi noi tehnologii

-  ateliere de testare a noilor modele

Dezavantaje

- costuri ridicate pentru producători

- saloanele au câteva locații mondiale

- salonul devine din ce în ce mai specializat

 

 

 

 

 

 

×