x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Tesla low-cost

Tesla low-cost

de Tudorel Muşat    |    20 Mai 2020   •   18:00
Tesla low-cost

Tesla lucrează la o mașină electrică care ar urma să aibă un preț apropiat de cel al unui automobil cu combustie clasică. Asta echivalează în segmentul electricelor cu un low-cost. Potrivit Reuters, producătorul american deținut de Elon Musk dezvoltă în China o baterie ieftină fără colbalt, care îi va permite să scadă costurile de vânzare. Tesla a dezvoltat un parteneriat cu producătorul chinez de baterii CATL, unul dintre principalii furnizori de baterii din lume. Inginerii mizează pe aditivi chimici și materiale care pot permite stocarea unei cantități mai mari de energie în baterie. În plus, CATL a dezvoltat o metodă mai simplă și mai ieftină pentru "împachetarea" celulelor care are ca efect o reducere a masei. Astfel, costul de producție ar fi de 60 de dolari / kWh, cu mult sub pragul de 100 de dolari / kWh de la care electricele ajung la prețuri apropiate de cele ale mașinilor clasice. Conform informațiilor vechiculate, durata de viață a noilor baterii este estimată la 1,6 milioane de kilometri.


 

×