x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Afacerile antreprenoriale din comerţul alimentar au ieşit câştigătoare după primul an de pandemie

Afacerile antreprenoriale din comerţul alimentar au ieşit câştigătoare după primul an de pandemie

30 Mai 2021   •   20:00
Afacerile antreprenoriale din comerţul alimentar au ieşit câştigătoare după primul an de pandemie

Retailerii independenţi din comerţul alimentar, acele afaceri antreprenoriale ce operează unul sau mai multe magazine, şi-au majorat afacerile în 2020, în pandemie, cu peste 10% sau chiar peste 20%, evoluţia bună fiind susţinută de faptul că anul trecut comportamentul de consum s-a schimbat.

În primele luni de pandemie, oamenii au fost sfătuiţi de către autorităţi şi totodată nevoiţi să meargă la cumpărături la magazinul cel mai apropiat de casă.

Acest obicei de consum a rămas şi după lockdown, când de teamă sau din comoditate unii consumatori au ales un magazin de bloc sau un chioşc apropiat şi mai puţin aglomerat în detrimentul unui magazin modern, arată datele din piaţă culese de la executivi din industrie şi de la companii de cercetare de piaţă.

Această schimbare se vede în cifrele afacerilor antreprenoriale din comerţ.

Retailul alimentar este o piaţă de 20-22 mld. euro, conform celor mai recente date ZF.

Comerţul modern - un univers de circa 3.500 de magazine operate de zece reţele internaţionale gigant - a ajuns să controleze circa 65% din piaţă, respectiv din vânzările de alimente, băuturi, produse de îngrijire personală şi a locuinţei. Restul de circa 35% este disputat de aproximativ 60.000 de mici magazine, afaceri antreprenoriale care alcătuiesc comerţul tradiţional.

Afacerile antreprenoriale din comerţ operează mai ales magazine mici, supermarketuri sau unităţi de proximitate, cu 2.000-5.000 de articole la vânzare, pariind pe apropierea de client şi pe familiaritatea în relaţionare.

Compania de cercetare de piaţă Nielsen spune că atât marii retaileri, cât şi comerţul tradiţional au înregistrat creşteri de vânzări în 2020, parţial şi datorită mutării volumelor din HoReCa, acasă. „Vânzările realizate prin cele circa 60.000 de magazine ale comerţului tradiţional din România acoperă în continuare peste o treime din totalul naţional, dar sunt depăţite ca rată de creştere prin dezvoltarea accelerată a reţelelor de comerţ modern“, spun analiştii Nielsen.

Mediafax

×