x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Alba-neagra cu Legea offshore continuă

Alba-neagra cu Legea offshore continuă

04 Oct 2018   •   11:44

Legea offshore a fost retrimisă în comisii, după ce PSD nu a primit votul aliaţilor de la ALDE şi UDMR pe marginea amendamentelor depuse la proiect. Decizia a fost luată cu votul plenului, la propunerea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Deputaţii din comisiile de specialitate au acum o săptămână la dispoziţie pentru a reface legea, în special amendamentele referitoare la impozitare.

Una din propunerile de ultimă oră înaintate de PSD stabilea limita maximă a deductibilităţii investiţiilor petroliştilor la 30%, faţă de 60% cât era în proiectul adoptat de Senat. Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că parlamentarii formaţiunii sale au fost luaţi pe nepregătite de o serie de modificări aduse proiectului legii offshore şi a cerut Ministerului de Finanţe să prezinte evaluări din care să reiasă impactul pe care îl au amendamentele propuse. El a adăugat că deputaţii ALDE au avut „un sentiment de incertitudine legat de soliditatea propunerilor”, deoarece amendamentele aduse proiectului de lege nu au fost însoţite „de niciun fel de notă explicativă” privind implicaţiile bugetare. Prezent la dezbateri, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a arătat că în comisii vor fi analizate din nou și sumele colectate din impozitul offshore care revin autorităților locale. 

 

×
Subiecte în articol: legea offshore