x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de luni

Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de luni

28 Iun 2021   •   22:30
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde şedinţa de luni

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de luni, cu o valoare a tranzacţiilor de 57,373 milioane de lei (11,647 milioane de euro).

Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,78%, până la 11.967,28 de puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a consemnat o creştere de 0,74%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a câştigat 0,80% din valoare, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a apreciat cu 0,86%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa în creştere cu 0,57%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,23%.

Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile BRD, care au generat schimburi în valoare de 13,102 milioane de lei, urmate de titlurile Nuclearelectrica, cu 7,029 milioane de lei, şi de cele ale Teraplast, cu 6,940 milioane de lei.

Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Retrasib, în creştere cu 14,62%, de cele ale Mecanica Ceahlău (+5,43%) şi de cele ale societăţii Condmag (+5,26%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de titlurile Comcm (-14,81%), Conted (-12,84%) şi Romcab (-4,35%).

×
Subiecte în articol: bursa de valori bucuresti