x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Câștigul primelor 10 bănci din România s-a ridicat la 2,67 miliarde de lei în Semestrul I din 2020

Câștigul primelor 10 bănci din România s-a ridicat la 2,67 miliarde de lei în Semestrul I din 2020

05 Sep 2020   •   19:45
Câștigul primelor 10 bănci din România s-a ridicat la 2,67 miliarde de lei în Semestrul I din 2020

Câştigul cumulat net al celor mai mari 10 bănci după active de pe piaţa românească a fost de 2,67 mld. lei în S1/2020, în scădere faţă de S1/2019, reprezentând peste 95,3% din profitul sistemului bancar, transmite BNR.

Cea mai mare instituție financiară din România, Banca Transilvania, a fost în primul semestru din 2020 lider în topul celor mai profitabile bănci, aceasta raportând un profit net de 607,4 mil. lei, în scădere cu 28,4% faţă de aceeași perioadă din 2019.

Pe locul al doilea se află BCR, cu un câştig net de 498,9 mil. lei în S1/2020, după ce în S1/2019 banca înregistrase o pierdere netă de 20,8 mil. lei, ca urmare a constituirii unui provizion excepţional.

BRD-SocGen, plasată pe locul 3 în topul după active, a ocupat aceeaşi poziţie şi în topul celor mai profitabile bănci mari, cu un câştig net de 405 mil. lei în S1/2020, în scădere cu aproape 50% comparativ cu S1/2019.

Rezultatele nete cumulate ale celor mai mari trei bănci din România au totalizat 1,5 mld. lei în S1/2020, reprezentând 54% din câştigul întregului sistem bancar, transmite BNR.

Locul 4 în topul celor mai profitabile bănci mari a revenit ING Bank, sucursala locală a grupului olandez, care a obţinut un profit net de 320 mil. lei, cu 17% sub nivelul raportat pentru S1/2019.

UniCredit, care deţine a cincea cea mai mare bancă de pe piaţa româ­neas­că după active, a ocupat aceeaşi poziţie şi în topul celor mai profitabile bănci mari, cu un pro­fit net consolidat de 62 mil. euro (echiva­lentul a 298 mil. lei) din operaţiunile din Ro­mânia în S1/2020, potrivit rezultatelor finan­cia­re anunţate la Milano. Comparativ cu pri­mul semestru din 2019, câştigul net al UniCredit este în scădere cu circa 18%.

Cele mai mari cinci bănci după active - Banca Transilvania, BCR, BRD, ING Bank şi UniCredit - au fost în S1/2020 şi în top 5 al celor mai profitabile bănci de pe piaţa ro­mânească, câştigul cumulat al celor cinci in­sti­tu­ţii de credit fiind de 2,13 mld. lei, ceea ce re­pre­zin­tă 76% din profitul în­tre­gului sis­tem bancar din primul semestru din acest an.

Întregul sistem bancar românesc, format din 33 de bănci, a obţinut în primul semestru din acest an un profit net de 2,8 mld. lei, peste profitul din aceeaşi perioadă a anului 2019, de circa 2,77 mld. lei.

Mediafax

×
Subiecte în articol: bănci profit