x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce nu am făcut în 2 ani, trebuie să facem în 18 zile

Ce nu am făcut în 2 ani, trebuie să facem în 18 zile

de Adrian Stoica    |    14 Dec 2020   •   10:14
Ce nu am făcut în 2 ani, trebuie să facem în 18 zile

Gospodăriile din România produc 30,8 kg de deșeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE) pe an, cantitate care este egală cu greutatea a 11 monitoare moderne de computer, relevă un studiu realizat de compania londoneză Clearitwaste, care utilizează date din 2019. Anul 2021 vine cu noi obligaţii pentru România în ceea ce priveşte colectarea şi reciclarea acestor deşeuri, dar la cum arată lucrurile, nu avem nicio şansă să le respectăm, iar sancţiunile de la Comisia Europeană nu vor întârzia să apară.

 

Începând cu anul 2019, Uniunea Europeană a stabilit că 65% din totalul DEEE trebuie colectat și reciclat. România a obţinut însă o perioadă de derogare, obligaţia urmând să se aplice de la 1 ianuarie 2021. Perioada de graţie câştigată nu ne-a folosit însă la nimic, ţinta fixată de UE rămânând mult prea înaltă pentru noi. Studiul „Cuantificarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice generate în România, situație comparativă 2019 vs 2015”, publicat anul acesta, arăta că din 8,3 kg de deșeuri electronice scoase din casă de români sub formă de deșeuri, doar 3 kg sunt reciclate, restul ajungând la gropile de gunoi.

 

Norvegia - 57 kg/gospodărie

Cu circa 7,5 milioane de gospodării, românii produc anual aproximativ 231 milioane de tone DEEE. Studiul Clearitwaste analizează 39 de ţări europene, iar România se plasează pe locul 27. Cele mai multe deşeuri au fost generate de Norvegia - 57 kg/gospodărie, Marea Britanie - 55 kg şi Irlanda - 32,4 kg, iar cele mai puţine, de Armenia - 20,3 kg, Ucraina - 19,3 kg şi Republica Moldova - 11,6 kg. Calculele analizei realizate de Clearitwaste au la bază raportul „Monitorul global al deșeurilor electronice 2020”.

 

23% din cantitatea de deşeuri de echipamente electrice şi electronice a reciclat România în 2019, cu mult sub ţinta de 45%, potrivit „Monitorul global al deșeurilor electronice 2020”.

 

Vin sancţiunile de la UE

 

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, operatorii economici care au introdus pe piaţa naţională echipamente electrice şi electronice au plătit o taxă de 4 lei/kg, respectiv 20 lei/kg, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de echipamente electrice şi electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare (45%) şi cantităţile efectiv colectate. De la 1 ianuarie 2021, obligaţia anuală de colectare creşte la 65%, iar sumele pe care aceştia le vor avea de plătit în conturile Administraţiei Fondului de Mediu se vor mări, în condiţiile în care gradul de colectare al deşeurilor nu va creşte. Ca urmare a gestionării defectuoase a deşeurilor electrice şi electronice, la începutul anului 2019, Comisia Europeană a transmis României o scrisoare de notificare oficială cu privire la deficienţele în adoptarea normelor UE privind DEEE, acesta fiind primul pas în cazul începerii procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor. Dacă România nu se va conforma normelor europene, va ajunge în final în faţa Curţii de Justiţie, care va aplica sancţiuni financiare de sute de mii de euro.

 

 

România va rata țintele asumate pentru 2020 privind ratele de reciclare pentru deșeurile municipale de 50% şi va plăti penalizări până la remedierea situaţiei. Potrivit unei declaraţii recente a fostul ministru al Mediului Costel Alexe, România reciclează doar 13% din deşeurile menajere, iar aproape 70% aruncă la gropile de gunoi, deşi multe dintre acestea trebuiau deja închise.

 

Europa, campioană la reciclare

 

În 2019, majoritatea DEEE au fost generate în Asia (24,9 milioane tone), în timp ce continentul care a produs cel mai mult în kg pe cap de locuitor a fost Europa (16,2 kg). De asemenea, Europa a fost continentul cu cea mai mare rată de colectare și reciclare (42,5%). Statisticile arată că Asia s-a clasat în al doilea rând, cu 11,7%, America și Oceania, 9,4%, respectiv, 8,8%, în timp ce Africa s-a clasat pe ultimul loc, cu 0,9%. Conform raportului „Monitorul global al deșeurilor electronice 2020”, valoarea materiilor prime generate anul trecut de acest gen de deșeuri a fost de aproximativ 57 miliarde USD.

 

 

×