x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cea mai mare platformă de comerț online se extinde în România

Cea mai mare platformă de comerț online se extinde în România

09 Mar 2021   •   12:16
Cea mai mare platformă de comerț online se extinde în România
Sursa foto: amazon.com

Gigantul american de comerț online Amazon se extinde în România prin deschiderea a trei birouri noi la Timișoara și Iași. Până la sfârșitul acestui an va angaja alte 500 de persoane, care se vor adăuga celorlalți 2.500 de salariați din țară.

"Compania se pregăteşte să adauge până la finalul anului încă 500 de roluri permanente disponibile în birourile sale din ţară şi intenţionează să deschidă un nou birou în Timişoara şi altele două în Iaşi. Biroul din Timişoara, planificat să se deschidă în trimestrul al doilea al anului (T2/2021), se va concentra pe linia Amazon Devices, ce va include şi dispozitivele de securitate Ring, şi va fi locul unde se vor dezvolta şi lansa produse şi servicii inovatoare. Biroul nou din Iaşi se va deschide spre finalul anului în campusul actual şi va fi primul care va găzdui departamentul Retail Business Support - cel care se asigură că produsele Amazon şi disponibilitatea lor sunt optimizate pentru clienţi şi, în acelaşi timp, sprijină partenerii de vânzări şi echipele dedicate categoriilor de produse. În 2023, Amazon se va muta în Palas Campus din Iaşi, unde întreaga echipă locală va fi consolidată", transmite Amazon.

Recrutarea personalului pentru Bucureşti şi Iaşi este în derulare, iar cei interesaţi pot accesa pagina romania.amazon.com.

"Suntem foarte bucuroşi să deschidem noile birouri şi să adăugăm încă 500 de locuri de muncă în Timişoara şi Iaşi. Noile birouri vin cu multe oportunităţi pentru profesioniştii din domeniile software şi operaţiuni, care vor avea şansa să inoveze şi să îmbunătăţească produsele şi serviciile noastre ce sprijină clienţii Amazon din întreaga lume. În viitor, echipele noastre în creştere vor beneficia de clădiri de birouri moderne cu facilităţi de cea mai bună calitate şi de o colaborare şi susţinere îmbunătăţite. Suntem încântaţi că ne putem continua investiţiile în România şi mândri de impactul pe care îl avem în Timişoara, Iaşi şi Bucureşti prin recrutarea celor mai buni profesionişti din ţară şi din lume", spune Octavian Tănase, general manager Amazon România.

Primul birou deschis în țara noastră a fost în 2005, iar investițiile se ridică la circa 100 de milioane de euro.

 

×
Subiecte în articol: amazon