x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Comisia de Prognoză: salariile angajaţilor de la stat vor fi cu circa 45% mai mari decât cele de la privat

Comisia de Prognoză: salariile angajaţilor de la stat vor fi cu circa 45% mai mari decât cele de la privat

07 Noi 2020   •   15:47
Comisia de Prognoză: salariile angajaţilor de la stat vor fi cu circa 45% mai mari decât cele de la privat

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), instituţia care emite prognozele pe baza cărora guvernul îşi bugetează veniturile şi cheltuielile, se aşteaptă ca angajaţii din instituţiile statului să aibă un salariu lunar mediu brut cu circa 45% mai mare decât cel al angajaţilor din privat.

Astfel, CNSP previzionează un salariu mediu brut de 6.836 de lei pentru angajaţii de la stat în 2020 şi de 7.141 lei pentru 2021.

Spre deosebire, pentru mediul privat Comisia de Prognoză vede un salariu mediu brut de 4.715 lei pentru anul acesta şi de 5.078 de lei în 2021.

În sectorul public, salariile cresc proporţional cu vechimea în muncă, conform gradaţiilor şi mecanismelor prevăzute în Legea salarizării unitare. Pentru sectorul privat, anul 2020 a fost unul penalizant.

Diferenţa este dată, în primul rând, de sursa banilor. Salariile din mediul privat depind de performanţele şi situaţiile financiare ale companiilor.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: angajati stat