x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Companiile de distribuție din cadrul Electrica au fuzionat

Companiile de distribuție din cadrul Electrica au fuzionat

04 Ian 2021   •   09:50
Companiile de distribuție din cadrul Electrica au fuzionat

Compania Electrica a finalizat fuziunea a trei companii ale grupului sub denumirea de Distribuţie Energie Electrică România SA (DEER). Procesul a început în luna mai 2020.

Au fost unificate, prin absorbție, Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, SDEE Transilvania Sud şi SDEE Muntenia Nord. Noua companie va opera 198.988 km de linii electrice din 18 judeţe și trei zone geografice, ceea ce reprezintă 40,7% din teritoriul României, şi va deservi 3,8 milioane de utilizatori.

"Este un proiect major care ne va permite eficientizarea costurilor, în paralel cu accelerarea digitalizării principalelor procese de business, precum şi îmbunătăţirea performanţei operaţionale în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite", a declarat Corina Popescu, director general Electrica.

Societatea nou creată va fi responsabilă pentru distribuţia energiei electrice în judeţele: Cluj, Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Prahova, Buzău, Dâmboviţa, Brăila, Galaţi şi Vrancea.

Vor exista 18 sucursale regionale, cu sediile în: Cluj-Napoca, Oradea, Baia Mare, Satu Mare, Bistriţa, Zalău, Braşov, Sibiu, Alba Iulia, Târgu Mureş, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe, Ploieşti, Brăila, Galaţi, Buzău, Târgovişte şi Focşani.

Obiectivele principale sunt: performanţa operaţională, calitatea serviciilor şi optimizarea costurilor la consumatorul final.

 

×
Subiecte în articol: electrica