x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Complexul Energetic Oltenia va primi ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei

Complexul Energetic Oltenia va primi ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei

05 Feb 2020   •   15:09
Complexul Energetic Oltenia va primi ajutor de stat de 1,2 miliarde de lei

Guvernul României a aprobat, în şedinţa de marţi, Ordonanţa de Urgenţă prin care Complexul Energetic Oltenia primeşte 1,2 miliarde de lei pentru achiziţionarea certificatelor de dioxid de carbon aferente anului 2019.

Aceasta după ce, pe 30 decembrie 2019, Guvernul a aprobat un memorandum care prevede planul de măsuri necesar achiziţionării certificatelor de emisii, cu care avea ca temă "Împuternicirea Ministerului Finanţelor Publice să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoarea de 1.200 milioane lei Societăţii Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare după parcurgerea etapelor prevăzute de legislaţia aplicabilă privind ajutoarele de stat şi după obţinerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene".

Tot atunci a fost aprobată transmiterea documentaţiei de prenotificare şi notificarea către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia, urmând ca în termen de 6 luni de la acordare, Complexul Energetic Oltenia fie să ramburseze împrumutul acordat, fie să prezinte un Program de Restructurare pe care Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri îl va notifica Comisiei Europene în vederea obţinerii unui ajutor de stat pentru restructurare.

În baza memorandumului, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri a înaintat Consiliului Concurenţei, în data de 16 ianuarie 2019, documentaţia de prenotificare către Comisia Europeană a propunerii României de ajutor de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia.

"Acordarea ajutorului de stat va permite companiei să-şi continue activitatea, în paralel cu implementarea unui ambiţios program de decarbonare şi de restructurare care să conducă la diversificarea mixului energetic al companiei, prin implementarea unor proiecte de trecere de pe cărbune pe gaze şi surse regenerabile de energie", se mai arată în comunicat.

Conform angajamentelor asumate, CEO va trebui să aibă în vedere următoarele investiţii majore: construcţia a trei parcuri fotovoltaice cu o putere instalată totală de circa 300 MW pe depozitele de zgură şi cenuşă închise aferente termocentralelor Rovinari, Turceni şi Işalniţa; construcţia unui bloc nou în cogenerare de 200 MW pe gaz natural la SE Craiova, construcţia unui bloc de 400 MW pe gaz natural la SE Turceni, precum şi construcţia a 2 blocuri de 400 MW pe gaz natural la SE Işalniţa, în paralel cu eficientizarea activităţilor de exploatare şi producere.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: complex energetic oltenia