x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Costurile traiului decent au crescut mai mult decât salariile

Costurile traiului decent au crescut mai mult decât salariile

de Dan Straut    |    13 Aug 2020   •   10:28
Costurile traiului decent au crescut mai mult decât salariile
Sursa foto: nullplus/Getty Images/iStockphoto

Salariul mediu pe economie a crescut cu 3,4% în prima jumătate a anului, dar produsele de bază necesare pentru asigurarea unui trai decent s-au scumpit, în primele 7 luni, cu mult peste această medie. Pâinea, carnea, mezelurile, fructele, conservele și legumele, dar și articolele de igienă personală și unele servicii esențiale pentru calitatea vieții se regăsesc pe palierul superior în clasamentul scumpirilor care au depășit majorarea salariilor. În aceste condiții, puterea de acoperire a coșului minim a angajaților care lucrează în 36 din cele 65 de domenii ale economiei a scăzut, de fapt, chiar dacă salariile lor au crescut, arată statisticile oficiale analizate de Jurnalul.

 

În perioada ianuarie-iunie 2020, salariul mediu pe economie a crescut de la 3.189 la 3.298 de lei net, respectiv cu 3,4%. Totodată, în primele 7 luni din acest an, media generală a scumpirilor - rata inflației - a fost de 1,55%, arată datele centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Dar în aceeași perioadă a existat un set de 20 de produse și servicii la care prețurile au depășit creșterea de 3,4% a salariului mediu pe economie, cele mai multe dintre ele fiind esențiale pentru asigurarea unui trai decent, definit în noua legislație de profil. Amintim doar câteva dintre acestea: fructe proaspete (+24,75%, primele în topul scumpirilor), fasole şi alte leguminoase (+12,72%), făină (+6,91%), produse de morărit (5,9%), articole de igienă şi cosmetică (+4,84%), mălai (+4,57%), conserve din carne (+4,57%), carne de porc (+4,29%), preparate din carne (+4,26%), pâine (3,79%), ulei, slănină, grăsimi (+3,6%). Media generală a scumpirilor la alimente a fost, în iulie 2020 față de decembrie 2019, de 3,9%. Cu procente mai mici, dar încă mult peste rata inflației, s-au scumpit și unele servicii relevante pentru traiul decent, cum sunt serviciile poștale (+12,41%), apă-canal-salubritate (3,55%) și termoficare (+2,96%).

 

Jumătate din economie pierde lupta cu prețurile

 

Putem observa, astfel, că angajații cu salarii mici au probleme din ce în ce mai mari în acoperirea costurilor vieții, mai ales că veniturile acestora au crescut extrem de puțin și, în multe cazuri, chiar au scăzut. La nivel național, în 24 de domenii din economie salariile au crescut sub media de 3,4% și în alte 12 domenii salariile au scăzut cu până la 38%.

Per ansamblu, rata anuală a inflaţiei a urcat la 2,8% în luna iulie a acestui an, de la 2,6% în iunie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,57%, serviciile cu 3% iar mărfurile nealimentare cu 0,88%. Rata anuală a inflaţiei pentru sfârşitul anului curent şi al anului viitor este prognozată la 2,7% şi, respectiv, la 2,5%, potrivit Raportului asupra inflaţiei publicat de Banca Naţională a României.

 

 

Gazele s-au ieftinit în prima lună de liberalizare

 

Au fost consemnate și unele ieftiniri în primele 7 luni din acest an, însă prea puțin relevante ca amplitudine, cum ar fi la cartofi (-0,39%), energie electrică (-1,44%) și gaze (-2,23%). În cazul energiei electrice, scăderea prețurilor a fost stabilită anterior de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), iar la gaze ieftinirea a venit - contrar tuturor așteptărilor - pe fondul liberalizării complete a acestei piețe, aplicată în premieră istorică, de la 1 iulie 2020. Tot în luna iulie, combustibilii s-au ieftinit cu 8,2% pe fondul scăderii cotațiilor la țiței pe plan mondial din prima parte a acestui an.

 

Valoarea coșului minim necesar pentru un trai decent, pe baza căreia se va calcula salariul minim pe economie începând din 2021, a fost estimată inițial la 7.000 de lei lunar per familie (formată din doi adulți salariați și doi copii), respectiv 2.500 de lei lunar pentru persoanele singure.

 

 

×