x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Creșterea PIB de anul trecut a fost de 4,1%

Creșterea PIB de anul trecut a fost de 4,1%

07 Apr 2020   •   12:07
Creșterea PIB de anul trecut a fost de 4,1%
Sursa foto: Hemera Technologies/Getty Images

Creșterea PIB de anul trecut a fost de 4,1%, iar în ultumul trimestru al anului creșterea a fost de 1,5% comparativ cu trimestrul precedent, anunță Institutul Național de Statistică.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2018, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută şi de 4,2% pe seria ajustată sezonier.

Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul IV 2019 a fost de 275,347 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 1,5% faţă de trimestrul III 2019 şi cu 4,2% faţă de trimestrul IV 2018.

Produsul intern brut estimat pentru anul 2019 a fost de 1.059,803 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,1% faţă de anul 2018.

Produsul intern brut estimat pentru trimestrul IV 2019 a fost de 321,360 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,3% faţă de trimestrul IV 2018.

Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în construcţii (+0,5 puncte procentuale), de la 116,8% la 117,3%; comerţ cu amănuntul şi ridicata; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,3 puncte procentuale), de la 104,8% la 105,1%.

Volumul impozitelor nete pe produs s-a redus cu 1,0 puncte procentuale.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări mai mari ale contribuţiei la creşterea PIB în anul 2019, între cele două estimări, a înregistrat Consumul final al administraţiilor publice, de la +1,2% la +1,0%, ca urmare a reducerii volumului său de la 107,3% la 106,4%.

Sursa: Mediafax

×