Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul: Cum estimaţi că va arăta anul 2021 din punct de vedere economic?
Florian Libocor: Mixt şi incert. Vor fi sectoare care vor rămâne în zona de creştere pozitivă, chiar dacă va fi modică, şi vor fi sectoare în contracţie sau la limita unei creşteri neutre, adică zero. În ansamblu, încă nu am motive consistente pentru a-mi schimba opinia emisă încă de acum doi ani, şi anume că 2019 va fi ultimul an de creştere, iar perioada de contracţie va dura 2 ani, adică 2020 şi 2021. Din punctul meu de vedere, am putea discuta de reînceperea unui nou ciclu economic, cu intrarea în faza de creştere economică începând cu anul 2022. Prefer să nu am dreptate, însă acum nu am argumente solide să văd situaţia noastră economică altfel. Pe de altă parte, o asanare consistentă a economiei presupune, în cele din urmă, o repornire mult mai sănătoasă. Ar mai fi de adăugat faptul că, în ultimii ani, conduita politicilor economice (fiscală, monetară, de venituri, investiţională etc.) a fost provocată, asta ca să nu spun agresată, considerabil, atât de către factori interni (de ex. iniţiative legislative), cât şi de către factori externi (de ex. modificări de percepţie datorate schimbărilor şi incertitudinii interne). România este parte a economiei globale, chiar dacă o parte mică, şi, prin urmare, este influenţată de orice reaşezare globală. Asta cel puţin datorită poziţiei geopolitice pe care o are. Prin urmare, mă voi repeta, anii 2021 şi 2022 nu vor fi uşori, iar noi, economic, nu suntem neapărat în formă pentru a ne permite o abordare lejeră sau o atitudine laxă faţă de viitorul imediat.
Care vor fi principalele provocări la care economia trebuie să le facă faţă anul viitor?
Aproape orice eveniment va fi o provocare, deoarece toate vor avea ca numitor comun actuala pandemie (un factor incert, greu predictibil şi foarte volatil). Pe de altă parte, chiar şi aceste condiţii, sunt convins că atât România, cât şi celelalte state vor reuşi să construiască (din mai multe replici imperfecte) un răspuns adecvat acestei pandemii. Întrebarea, fără răspuns deocamdată, este când? Specific, în zona economică, provocările sunt suficiente, însă sunt unele mai vechi care încă nu au fost adresate. Una dintre ele ar fi îmbunătăţirea colectării taxelor (vezi celebrul caz TVA). Lipsa resurselor financiare este ceea ce face ca majorările de venituri (de ex. pensii) să fie un cartof fierbinte. Dacă ar exista resurse, nimeni nu s-ar împotrivi unei astfel de măsuri, dimpotrivă. Tot lipsa resurselor financiare face ca dezechilibrul intern să se deterioreze accelerat (mai ales în acest context care reclama resurse financiare peste un oarecare necesar uzual). Rezolvarea vine pe calea datoriei. Însă şi datoria creşte şi trebuie rambursată. Când pieţele externe observă că, în ciuda lipsei vizibile de resurse, statul angajează noi cheltuieli neproductive (majorări de pensii care, repet, sunt convins că toată lumea întelege şi acceptă că sunt necesare) se aşteaptă ca acel stat să le solicite împrumuturi, iar când asta se întâmplă se uită la bonitatea statului. Aici intră în scenă percepţia de risc şi capacitatea de rambursare, care ambele derivă din ratingul suveran, expresie a evaluărilor făcute de către agenţiile de rating. Despre asta este vorba, în cele din urmă: eşti un partener de încredere sau nu.
Care consideraţi că vor fi punctele forte ale economiei şi care vor fi punctele nevralgice?
Am să încep cu punctele nevralgice. Primul, într-o ordine aleatoare, este capacitatea de reformare şi nevoia stringentă de restructurare a economiei. Reformele sunt încete, subiecţii sunt rezilienţi, se împotrivesc, iar la capitolul conformare voluntară nu suntem de invidiat. Un alt punct nevralgic este situatia deloc de invidiat a veniturilor bugetare (chiar şi fără raportare la cheltuieli) care, raportate la PIB, sunt printre, cred, cele mai mici din întreaga Uniune Europeană. Problema pare că se accentuează atunci când observăm că noi avem o mare parte de venituri necolectate (dar aici se deschide cutia pandorei şi nu este cazul acum în această discuţie; să lăsăm măcar speranţa acolo). Tot la puncte nevralgice se situează şi consolidarea clasei de mijloc, atât la nivel de indivizi, cât şi la nivel de afaceri (mă refer acum la IMM-uri). Această clasă de mijloc poate fi un adevărat motor, dar înainte de asta să nu uităm că este cea mai afectată de tensiunile economice şi, implicit, cea mai volatilă. Odată intrat în această clasă, cel mai uşor este să cazi, nu să urci. Alte puncte nevralgice sunt deja cunoscute, iar unele par că se ameliorează. Mă refer la infrastructura de transport (atât rutieră, cât şi feroviară). Apoi flexibilitatea forţei de muncă (aceasta depinde, între altele, şi de infrastructură). Dacă intrăm în zona cifrelor, cea mai mare provocare pentru viitorul apropiat este, din punctul meu de vedere readucerea deficitului intern în zona de 3% din PIB şi accentuarea schimburilor internaţionale, cu precădere pe componenta export. Exportul a reuşit să fie motor de creştere doar pentru o perioadă scurtă de timp (anul 2000).
Avem un mare potenţial de creştere
Între punctele forte ale economiei aş începe prin a menţiona existenţa unui sistem bancar solid, bine capitalizat şi stabil. Apoi trebuie să subliniez potenţialul de creştere. România continuă să aibă un potenţial de dezvoltare net superior altor state din regiune, însă nu îl fructifică. România dispune de resurse naturale care fac invidioase state chiar mai dezvoltate decât noi. Partea neplăcută a acestei avuţii este faptul că este gestionată ineficient sau chiar risipită din indiferenţă.
”România are un potential creativ de invidiat. Suntem inovativi, suntem îndrăzneţi, suntem încrezători. Toate aceste calități se manifestă însă, preponderant, în afara ţării, deoarece în ţară găseşti greu susţinere financiară pentru un proiect de cercetare, chiar dacă acest proiect are o fundamentare de excepţie. Cercetarea este un alt punct forte nefructificat.”
Ceea ce am menţionat sunt doar nişte tușe. Lucrurile sunt mult mai complexe şi nu doar în zona de nevoi, ci mai ales în zona de potenţial pe care România îl are şi care o distinge de alte state. Eu am încredere şi sunt sigur că nu sunt singurul.
