x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Curs valutar 5 noiembrie 2019: Leul câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Curs valutar 5 noiembrie 2019: Leul câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

05 Noi 2019   •   13:33
Curs valutar 5 noiembrie 2019: Leul câştigă teren în raport cu euro, dar se depreciază în faţa dolarului american

Banca Naţională a României (BNR) a afişat, marţi, un curs de 4,7540 lei, mai mic cu 0,10 bani (-0,02%) faţă de cotaţia de 4,7550 lei pentru un euro, stabilită cu o zi în urmă.

Potrivit sursei citate, leul s-a depreciat în raport cu dolarul american, cursul anunţat fiind de 4,2742 lei, în creştere cu 1,42 bani (+0,33%), comparativ cu valoarea de luni, respectiv 4,2600 lei pentru moneda americană.

Totodată, leul s-a depreciat în faţa francului elveţian, la o cotaţie de 4,3138 lei, cu 0,34 de bani (0,08%) peste cuantumul din ziua anterioară, de 4,3104 lei pentru un franc.

Gramul de aur s-a ieftinit, marţi, cu 10,23 de bani (-0,05%), până la 206,7789 lei, de la 206,8812 lei, cât se anunţase în ziua precedentă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: curs valutar