x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dezastrul ecologic de la Smârdan: Bomba explodează în curtea Gărzii de Mediu

Dezastrul ecologic de la Smârdan: Bomba explodează în curtea Gărzii de Mediu

de Adrian Stoica    |    25 Ian 2021   •   07:20
Dezastrul ecologic de la Smârdan: Bomba explodează în curtea Gărzii de Mediu

Afacerea incinerării oilor de pe nava Queen Hind, eşuată în 2019 în Portul Midia, capătă pe zi ce trece accente tot mai penale. După ce în ediţia de vineri cotidianul Jurnalul v-a dezvăluit, în exclusivitate, numele firmei intrate în atenţia procurorilor de la Curtea de Apel Constanţa pentru că, în loc să incinereze toate cadavrele, o parte le-a îngropat, astăzi vă dezvăluim noi detalii explozive din această afacere urât mirositoare.

 

Deşi a primit pentru incinerarea celor circa 14.000 de ovine scoase din pântecele navei Queen Hind nu mai puţin de 1,5 milioane de euro, Cazacioc Gelu Daniel, proprietarul firmei Cazacioc & Co SRL din Smârdan, judeţul Tulcea, a decis ca o parte dintre ele să fie îngropate pe un teren care nici măcar nu-i aparţinea. Evident, proprietarul terenului a reclamat acest lucru autorităţilor locale în speranţa că ele vor impune respectarea legii. După ce a constatat că acestea nu acordă nicio importanţă sesizărilor, omul a anunțat Garda de Mediu Tulcea, sperând că măcar comisarii de mediu vor interveni pentru remedierea situaţiei. Potrivit unui document intrat în posesia cotidianului Jurnalul, aceştia au făcut o verificare superficială.

 

O Notă de Constatare superficială

 

Garda de Mediu Tulcea a primit două sesizări în data de 9.12.2020 (înregistrate cu numerele 3384/10.12.2020 şi 3841/18.12.2020) din partea administratorului societăţii Agromar Prod SRL, proprietarul terenului pe care au fost îngropate animalele. Pe data de 22 decembrie, doi comisari ai Gărzii de Mediu Tulcea se deplasează în localitatea Smârdan pentru a verifica cele reclamate de administratorul societăţii Agromar Prod SRL. În urma controlului, comisarii reţin în Nota de Constatare, înregistrată sub numărul 353/22.12.2020 la Garda Naţională de Mediu, Comisariatul Judeţean Tulcea, că: “ La faţa locului s-a constatat că pe terenul proprietate a SC Agromar SRL în suprafaţă de 7 ha din vecinătatea SC Cazacioc & Co SRL sunt depozitări de deşeuri necontrolate din categoria municipal (gunoi de grajd, folie, plastic, saci de rafie etc.)”.  De asemenea, comisarii de mediu mai notează că din luna noiembrie firma SC Cazacioc & Co SRL a început o operaţiune de ecologizare a terenului pentru a-l aduce la starea iniţială. Mai mult, din declaraţia administratorului societăţii Cazacioc & Co SRL aceste depozitări erau istorice. Despre animalele îngropate nu se spune nimic în Nota de Constatare întocmită.

 

15 februarie, termenul-limită

 

Nota de Constatare întocmită de cei doi comisari de mediu care au fost la faţa locului au impus şi un termen-limită pentru remedierea situaţiei din teren. Astfel, până pe 15 februarie, Cazacioc & Co SRL trebuia să salubrizeze zona şi să aducă terenul la starea iniţială, iar deşeurile colectate trebuiau predate firmei JT Grup SRL pentru distrugere. Între timp însă, pe fir au intrat procurorii Curţii de Apel Constanţa, care au scos la lumină bomba ecologică. Animale îngropate, în loc să fie incinerate. Nota de Constatare este semnată de cei doi comisari de mediu care au verificat situaţia şi de către Cazacioc Gelu Daniel, în numele firmei Cazacioc & Co SRL. În ea se face precizarea că nu sunt obiecţii faţă de constatări. Cel care avea obiecţii, reclamantul, nu apare pe nicăieri în respectiva notă.

 

Nota de Constatare despre care vorbiţi este încheiată pe data de 22 decembrie. Animalele moarte nu se vedeau pentru că erau îngropate, dar din cauza frigului este posibil ca mirosul să nu se fi simţit. Nu ştiu, zic şi eu. Ceea ce pot să vă spun este că săptămâna viitoare (săptămâna aceasta - n. red) colegii noştri de la Tulcea vor veni la Bucureşti, unde vom începe o cercetare administrativă, pentru că vreau să vă spun că este un dezastru ecologic cea ce s-a descoperit la Smârdan.

Marioara Gătej, şeful Gărzii Naţionale de Mediu

 

Un pericol şi pentru pânza freatică

Având în vedere că localitatea Smârdan se află pe malul Dunării, se cercetează și varianta în care cadavrele îngropate afectează pânza freatică. „Terenul e destul de puternic îmbibat de apă şi pânza freatică e destul de sus. Smârdanul este extrem de aproape de Dunăre. Dacă sapi un metru, dai de apă şi, ce pot să zic, acele cadavre au fost îngropate la metri mulţi sub pământ şi în apă. Pot să bănuiesc că a avut o legătură cu pânza freatică”, a declarat procurorul Teodor Niță, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

 

Îngroparea, o practică obişnuită

 

Nota de Constatare întocmită de cei doi comisari va face cu siguranţă valuri la vârful conducerii Gărzii de Mediu. Procurorii, care acum vor să afle cum au ajuns animalele respective îngropate, în loc să fie incinerate, vor sta de vorbă şi cu respectivii comisari. Potrivit unei declaraţii a şefului de la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea, pe terenul respectiv au fost găsite îngropate şi cadavrele altor categorii de animale, ceea ce ne duce cu gândul că îngroparea lor este o practică obişnuită la firma Cazacioc & Co SRL.

 

 

Procurorii Curţii de Apel Constanţa au descoperit imagini apocaliptice când au început să excaveze terenul unde erau îngropate animalele. Gropi de 6-8 metri adâncime în care erau aranjate în straturi animalele. Aflate deja în descompunere, ele emanau un miros îngrozitor de cadavru, greu de suportat de cei aflaţi în zonă.

 

Activitatea incineratorului, suspendată

 

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Tulcea a decis suspendarea activităţii incineratorului de animale din Smârdan, iar proprietarul a fost sancţionat cu 1.200 de lei din cauza neconformităţilor constatate. ”DSVSA Tulcea a avut în permanenţă un medic veterinar care a supravegheat procesul de incinerare al oilor, dar din cauza timpului prelungit de ardere, medicul veterinar nu a putut supraveghea permanent procesul”, spune directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă, într-o declaraţie acordată presei locale. De ce nu a avut mai mulţi oameni care să supravegheze ardere este o întrebare la care va trebui să răspundă acum şeful DSVSA Tulcea în faţa anchetatorilor. Mai mult, el  spune că nu există certitudinea că pe terenul de lângă incinerator sunt ovine din nava eşuată în Portul Midia, pentru că pe terenul respectiv s-au găsit îngropate şi schelete de alte animale. Agenţia pentru Protecţia Mediului va supraveghea decontaminarea şi ecologizarea zonei, pe cheltuiala societăţii care administrează incineratorul.

 

 

26 de transporturi s-au făcut pentru a aduce leşurile ovinelor de pe nava eşuată Queen Hind la incineratorul de la Smârdan

 

×