x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Esenţa crizei: conflictul politică-bani

Esenţa crizei: conflictul politică-bani

de Daniela Ivan    |    08 Aug 2011   •   14:11
Esenţa crizei: conflictul politică-bani

Criza datoriilor care bantuie America si tari importante din Uniunea Europeana va ajunge, din nou, si la Bucuresti. Exista temeri ca nu avem cum sa ne ferim din fata valului care ne va lovi. Turbulentele de pe pietele internationale s-ar putea transmite in piata locala in primul rand pe canalul neincrederii, mai ales ca romanii sunt mai pesimisti, iar o incetinire a economiilor din UE ar afecta cresterea economica de anul viitor, apreciaza guvernatorul BNR Mugur Isarescu.

"In ceea ce priveste contagiunea, primul lucru care se poate intampla in Romania este ca investitorii sa fie mai putin increzatori si asta se transmite foarte repede, pentru ca nici noi ca tara nu suntem prea optimisti, suntem tentati sa fim mai curand pesimisti", a adaugat Isarescu.

Exporturile vor incetini, numarul locurilor de munca va scadea, leul s-ar putea deprecia atat in raport cu euro, cat si cu dolarul, investitorii ar putea sa-si retraga o parte din banii plasati in Romania. Acestea vor fi primele efecte, ne avertizeaza analistii economici.

Banca Nationala a Romaniei ne atentioneaza ca iesiri masive de capital ar crea vulnerabilitati mai mari decat in perioada 2007-2008, intrucat piata interbancara este mult mai adanca, are instrumente mai diversificate, inclusiv un portofoliu considerabil de titluri de stat si cu o participare semnificativa a nerezidentilor.

"Doresc sa va amintesc ca piata s-a adancit. E mult mai adanca, piata titlurilor de stat are o cota considerabil mai mare si o pondere mult mare a nerezindetilor, iar vulnerabilitatile ar putea sa creasca. Noi nu am observat o tendinta de iesire a capitalurilor", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

Inrautatirea situatiei externe poate afecta cresterea economica din Romania si pune presiuni moderate pe cursul de schimb, a declarat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal. "Tarile emergente sunt afectate in principal pe canalul fluxurilor de capital, iar in cazul Romaniei se adauga si canalul comercial, pentru ca suntem foarte dependenti de exporturi", a declarat Dumitru. El a aratat ca in conditiile in care avansul economic al Romaniei in primul trimestru din 2011 a fost in totalitate dependent de exporturi, iar economiile vestice dau semne de incetinire, ne putem astepta la o crestere economica foarte slaba, sub asteptari. "O cerere mai mica pentru exporturile romanesti va duce la o decelerare a acestora, care, daca nu este insotita de o crestere a cererii interne, poate conduce la o crestere economica destul de slaba in perioada urmatoare", a mai spus presedintele Consiliului Fiscal.

Un alt efect al crizei datoriilor s-ar putea simti in deprecierea leului s-au in volatilitatea cursului care ar putea creste. Fuga investitorilor catre active cu risc redus poate determina o presiune pe deprecierea monedelor tarilor emergente, a afirmat viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Cristian Popa. "Sursa tensiunilor, incertitudinea pentru economia americana si pentru economii importante din zona euro, este mai vizibila acum", a afirmat Cristian Popa. "Nu stim care va fi directia in care vor fi afectate economiile emergente si respectiv Romania. Una dintre cele pe care le-am vazut este fuga catre active cu risc putin. (...) Putem sa avem o depreciere eventuala, fata de perioada anterioara, a dolarului in raport cu euro si, deci, si cu leul", a spus Popa. Acesta a mai adaugat ca BNR incearca sa evite pe cat posibil contagiunea.

Francul elvetian la noi recorduri

Ieri, francul elvetian a atins un nou record, cursul de referinta stabilit de BNR a fost de 3,9173 lei/franc, iar moneda nationala s-a depreciat usor si in fata euro, cursul BNR fiind cu 0,23 bani mai mare decat cel de vineri, de 4,2442 lei/euro.

"Creditele in franci reprezinta risc si pentru banci si pentru piete. Dar, in cazul nostru, comparativ cu cazul Ungariei, riscurile sunt relativ rezonabile. Oricum, nu sunt raspandite la nivelul tuturor bancilor. Avem numai doua sau trei banci unde aceste riscuri sunt relativ mai mari si le-am adresat sugestia puternica sa provizioneze aceste riscuri. Si dansii au facut-o. Sunt ascultatori", a afirmat Isarescu. Acesta a mai adaugat ca "doar doua sau trei banci din Romania au riscuri relativ mai mari din cauza creditelor oferite in franci elvetieni".
Scaderea bursei de la Bucuresti nu este ingrijoratoare. Mugur Isarescu a mai mentionat ca BNR este atenta si la situatia bancilor din Romania si ca nu exista legaturi directe intre situatia din Romania si cea din SUA, cu exceptia Bursei de Valori Bucuresti, unde impactul este mai mare, dar minor pentru economie.

Unde tine banii BNR ?

Banca Nationala a Romaniei avea la finele anului 2010 o expunere de 59,5 miliarde de lei pe datoria publica a statelor europene (datele nu sunt detaliate pe fiecare emitent) si 17 miliarde lei pe cea a SUA, (circa 5,7 miliarde dolari) conform raportul anual al BNR. In plus, BNR mai avea plasata la Rezerva Federala a SUA suma de 448,5 milioane dolari (1,43 miliarde lei), in crestere cu 19% fata de 2009. Cea mai mare parte a rezervei, circa 56%, era plasta in titlurile de stat ale guvernelor.

Pe de alta parte, un document Mediafax, arata ca plasamentele Bancii Nationale a Romaniei in obligatiuni guvernamentale americane erau la sfarsitul semestrului I din 2011 de 8,4 miliarde dolari. Portofoliul a scazut in trimestrul al doilea cu circa 400 mil. dolari. La 31 iulie 2011, rezervele valutare la BNR se situau la nivelul de 32.680 miliarde de euro Rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone.

Atentie la pomenile electorale

Criza datoriilor statelor, adica a bugetelor dezechilibrate care consuma mai mult decat produc, isi are originea in frica politicienilor de a taia in carne vie si de a pune cheltuielile publice la nivelul pe care fiecare stat si-l permiete. Insa asta poate insemna pierderea alegerilor!

Guvernantii romani trebuie sa fie foarte atenti cu promisiunile in an electoral, atentioneaza guvernatorul Mugur Isarescu. "Se calculeaze de cateva ori si dupa aceea se ia o decizie. Intelegem ca in aceasta directie merge si Guvernul. Vor sa se convinga ca economiile nu sunt intamplatoare si vor continua si in viitor. (...) Dupa ce dai, ca sa iei inapoi e aproape sinucidere... politica", a mai spus guvernatorul BNR. Cresterea salariilor bugetarilor trebuie atent cantarita, asa cum actioneaza si Guvernul, si discursul public ar trebui sa aiba in vedere ca acestia reprezinta doar un sfert din total, iar restul angajatilor din economie sunt cei care asigura si veniturile personalului public, afrma guvernatorul BNR

"Discutia despre salariile bugetarilor, ca despre toate salariile, nu este corecta. Bugetarii reprezinta doar o patrime. Mai sunt alte trei milioane si ceva de salariati, si ei sunt cei care suporta, de fapt, si salariile bugetarilor. (...) Eu as avea mai multa grija din punct de vedere al comunicarii pe acest subiect", a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu.

"Tarile emergente sunt afectate in principal pe canalul fluxurilor de capital, iar in cazul Romaniei se adauga si canalul comercial, pentru ca suntem foarte dependenti de exporturi", a declarat Ionut Dumitru, presedintele Consiliului Fiscal

"Romania ar putea sa profite de ratingul bun pe care-l are acum in comparatie cu alte state din UE al caror rating va scadea in perioada urmatoare. Ne putem imprumuta mai ieftin, insa este bine ca datoria publica a Romaniei sa ramana in jurul nivelului de 40% din PIB", potrivit lui Lucian Anghel, economist-sef BCR

"Nu ma intereseaza ce face Bursa de la Bucuresti. Bursa nu exista pentru ca nu-si indeplineste rolul pe care-l are sa finanteze economia. Ati auzit de vre-o companie care sa se finanteze pe bursa? Asa ca nici nu ma intereseaza daca creste sau scade, Ce importanta are?", spune si Ilie Serbanescu

"Daca vine o a doua recesiune in SUA, vom vedea si noi in Romania, o noua recesiune. Dar eu cred ca asa cum America s-a mobilizat, cele doua mari partide calcandu-si pe inima sa rezolve criza datoriei, tot asa se va mobiliza sa blocheze si o noua recesiune", a declarat si Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR

×