x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Firmele din România, nepregătite pentru risc

Firmele din România, nepregătite pentru risc

de Valentin Gros    |    10 Mar 2020   •   11:40
Firmele din România, nepregătite pentru risc
Sursa foto: Goodshoot/Getty Images

Epidemia de COVID-19 reprezintă un test fără precedent pentru economia românească, în mare parte nepregătită pentru o astfel de situație. Dincolo de faptul că epidemia a dus la închiderea a numeroase  fabrici din China, răspândirea coronavirusului în Europa, în țări precum Italia, unul dintre principalii noștri parteneri comerciali, este de natură să genereze blocaje semnificative pe lanțul economic.

 

Cele mai multe companii din România nu au o strategie de risc pentru situații precum epidemia de Coronavirus. O arată rezultatele unui barometru efectuat de compania de consultanță Frames.

Astfel, 72% dintre investitorii chestionaţi în cadrul studiului au declarat că nu au un plan de risc pentru o asemenea situație, în timp ce doar 11% au spus că au dezvoltat un plan de continuitate al afacerii.

 

Impactul asupra afacerilor

În ceea ce privește impactul asupra afacerilor, 57% au declarat că epidemia, în stadiul actual, afectează derularea business-ului, dar nu sunt impactate procesele importante. 17% dintre subiecţi au afirmat că efectele economice ale COVID-19 blochează procesele importante de business sau producție, iar 9% au declarat că impactul este unul major. Totodată, 17% consideră că epidemia, pentru moment, nu le afectează afacerile.

Barometrul a fost realizat în perioada 2-8 martie 2020, prin chestionare  online, telefonic şi email, pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ, la servicii financiare, agricultură, energie, confecţii, IT.

Lipsa planurilor manageriale de răspuns la situații de criză, slaba digitalizare a proceselor operaționale de producție și de business care să permită controlul de la distanță a proceselor sau telemunca, precum și lipsa unor rezerve financiare pentru astfel de situații, sunt de natură să ducă la întârzierea plăților și blocaj financiar.

Marius Hărătău, manager la Academia Industrială Factory 4.0.

×