x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Furnizorii de energie, controlați de ANRE cu privire la reducerile pentru consumatorii casnici

Furnizorii de energie, controlați de ANRE cu privire la reducerile pentru consumatorii casnici

24 Mar 2021   •   14:00
Furnizorii de energie, controlați de ANRE cu privire la reducerile pentru consumatorii casnici

Furnizorii de energie sunt controlați de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) cu privire la reducerile aferente lunii februarie, ca urmare a liberalizării pieţei, a spus Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele instituţiei.

"Avem acţiuni de control în derulare la toţi furnizorii de ultimă instanţă şi clarificăm modul în care au fost emise facturile pentru luna februarie, singura lună completă după emiterea ordinului nr. 5 din 2021 şi în momentul în care vom avea concluzia acelor controale cu siguranţă vom da şi un comunicat de presă", a spus oficialul.

ANRE a aprobat Ordinul nr. 5/2021 prin care clienţii casnici, care nu au schimbat contractul de energie electrică, vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor.
"Cel puţin până la data de 30 iunie 2021, clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială cu valoarea cea mai mică", a transmis instituția.

Furnizorii s-au angajat să ofere discounturi către consumatori.

 

×
Subiecte în articol: energie anre